Eutanasia în Belgia – o tânără a obţinut dreptul la moarte printr-un certificat de depresie

22 Martie 2016 Nicolae Pintilie Reflecții
 

În luna martie a anului 2016 a fost depus un proiect de lege în parlamentul ţării, proiect ce stabilește o perioadă de șapte zile pentru medicii care se confruntă cu o cerere de eutanasiere. Doctorul trebuie să motiveze printr-un raport scris acceptul sau refuzul cererii. În caz de refuz, pacientul are dreptul să se adreseze apoi unui altui medic competent.

Care este graniţa dintre moarte şi viaţă? Depinde, în funcție de cine este întrebat şi de modul în care acesta percepe viaţa – dar de la Dumnezeu sau putere proprie. Lucrurile se complică, atunci când rostim un cuvânt – eutanasiere. Pe site-ul serviciilor publice din Belgia apare secțiunea Euthanasia – un drept reglementat, un drept prin care fiecare bolnav poate alege între viață şi moarte, prin completarea unei declarații anticipate, liber consimțite. Un formular tip îţi poate garanta „dreptul la moarte”!

Este cunoscută drama tinerei de 24 de ani din Belgia, perfect sănătoasă din punct de vedere fizic, care a obţinut dreptul de a fi eutanasiată, pentru că suferea de depresie. Belgianca a spus că şi-a petrecut adolescenţa şi tinereţea suferind de gânduri suicidale. Între timp, se pare că atestarea oficială obţinută a fost pusă în practică…

În Belgia, eutanasia a fost legalizată în anul 2002 şi, spre deosebire de alte țări în care este permisă, aici legea nu prevede că doar persoanele care suferă de o boală în stadiu terminal pot face o astfel de solicitare. Astfel, orice belgian poate avea acces la eutanasiere în cazul în care suferința sa psihică este constantă, insuportabilă și de neoprit. În Belgia, în jur de 1.000 de persoane primesc, anual, dreptul la sinucidere asistată. Dintre acestea, în jur de 50-60 de cazuri sunt ale unor persoane cu suferințe psihice.

În luna martie a anului 2016 a fost depus un alt proiect de lege în parlamentul ţării. Proiectul legii 1677/001 citat şi de LifeSiteNews.com stabilește o perioadă de șapte zile pentru medicii care se confruntă cu o cerere de eutanasiere – până  la oferirea răspunsului în scris în privinţa argumentării cererii. Medicul trebuie să motiveze printr-un raport scris acceptul sau refuzul cererii, pacientul având dreptul să se adreseze unui altui medic competent. 

De la același autor

Ultimele din categorie