Prietenul meu, cel cu bilețelele – Sfântul Nicolae

9 Decembrie 2015 Reflecții
 

La vârsta de zece ani am alergat la ghetuţe cum îmi era obiceiul şi am găsit doar un bilet. L-am luat cu repeziciune şi am început să-l citesc. Era diferit de celelalte...

Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremuri frumoase erau când eram copil, când mă bucuram din orice. În fiecare an aşteptam sărbătoarea Sfântului Nicolae. Eram atât de entuziasmată deoarece ţineam la el. În apropierea sărbătorii încercam să fiu cât mai cuminte, gândindu-mă la cadourile pe care mi le va aduce. Îl știmam, îl apreciam şi îmi doream nespus de mult să-l văd în momentul când va intra în casă. De aceea, în fiecare an, în data de 5 spre 6 decembrie, seara mă chinuiam să stau trează pentru a-l vedea. Mi-l imaginam plin de bunătate, cu ochii senini, calzi, luminoşi, deschişi spre mângâierea celuilalt, grabnic ajutător faţă de toţi. Dar de fiecare dată adormeam şi mă trezeam mâhnită din cauza acestui lucru. Nu puteam să-mi explic cum poate ajunge la fiecare copil într-o singură seară, cum poate să ştie toate dorinţele lor, sau cum poate să fie atât de bun cu ceilalţi.

Dimineaţa când mă trezeam, alergam la ghetuţele gata lustruite şi aşezate la uşă de cu seară şi găseam felurite bunătăţi, printre care şi câte un bileţel. Îl deschideam plină de emoţie şi citeam frumoasele versuri pe care mi le scria. Le repetam de multe ori şi strângeam la piept bileţelul, apreciind gestul sfântului. Timpul trecea şi în fiecare an de Sfântul Nicolae găseam pe lângă ceea ce îmi doream şi câte un bileţel. Le păstram pe fiecare. Toate acele bileţele se refereau la bunătatea lui Hristos, la naşterea Lui cea minunată, la jertfa pe cruce şi la nespusa Lui dragoste faţă de noi toţi.

La vârsta de zece ani am alergat la ghetuţe cum îmi era obiceiul şi am găsit doar un bilet. L-am luat cu repeziciune şi am început să-l citesc. Era diferit de celelalte, scria următoarele: „Scumpul meu copil, sunt mama ta, vreau să-ţi mărturisesc că toate dulciurile şi cadourile din fiecare an pe care le primeai de Sfântul Nicolae erau puse de mine. Dar cuvintele din acele bileţele nu erau ale mele, erau ale Lui. El mă lumina mereu ce să-ţi scriu, El mi le dicta, mi le punea în minte, iar eu le înşiram pe hârtie. De data aceasta ţi-a transmis următoarele: «Să crezi în Hristos, să ştii că El este singura salvare atât a ta cât şi a celorlaţi, să fii cuminte şi să sădeşti în fiecare suflet bucurie, credinţă şi nădejde.» Pe lângă aceste cuvinte ți-a transmis şi câteva versuri de care cu siguranţă te vei folosi:

Să fii curată cum e crinul şi harnică ca o albină
Să ai mereu în suflet pace, să ierți oricui greşeli îţi face.
Să fii un zâmbet, un surâs pe faţa celui care-i trist,
Şi credincioasă să mergi înainte cu dor şi dragoste fierbinte!
Căci se cuvinte, nouă, copile să ne fie, dor de Preadulcea Împărăţie!”
 

Citind aceste cuvinte am început să plâng în hohote. Plângeam, dar nu de tristeţe, ci de bucurie. Apoi, căzând în genunchi în faţa icoanei Sfântului am început să-i mulţumesc de nenumărate ori. Mă simţeam binecuvântată şi ocrotită. La vârsta de doisprezece ani mama mea a plecat în străinătate. Deşi fizic nu-i simt prezenţa, cuvintele ei mi-au rămas o mângâiere. În fiecare seară de 5 decembrie deschid cutiuţa unde păstrez minunatele bileţele şi le recitesc.

Mi-a rămas până astăzi imaginea Sfântului pe care mi-a sădit-o mama în sufletul meu de copil: „Plin de bunătate, cu ochii senini, calzi, şi luminoşi, deschişi spre mângâierea celuilalt şi grabnic ajutător faţă de toţi.”

Ioviţă Ana-Maria – participantă la concursul Scrii ce ştii, organizat de ATOR şi ASCOR Iaşi, 27 noiembrie - 4 decembrie 2015

Ultimele din categorie