Regăsirea lui Dumnezeu – Crăciun, 1960

- Cine sunteţi?, l-am întrebat pe bătrânul misterios.

- Un slujitor al lui Hristos Mântuitorul, la fel ca tine!

- Dar eu sunt ateu, nu cred în existenţa lui Hristos!

În ziua Crăciunului din 1960, un grup de scriitori şi de intelectuali s-a reunit la Moscova. Scriitorul X ne-a interpelat deodată:

- Tovarăşi, mă cunoaşteţi de ani întregi şi-mi cunoaşteţi şi lucrările! Ştiţi că întotdeauna am fost un bun patriot, un membru fidel al Partidului Comunist şi că am primit de mai multe ori medalii şi premii... Spuneţi-mi, tovarăşi, mă consideraţi iraţional în ceva sau chiar ciudat?

Fiecare se grăbi să-l asigure că nu e cazul să aibă cineva ceva împotriva lui. Totuși, nimeni nu înțelegea de unde a pornit întrebarea. Scriitorul X reluă cuvântul:

- Acum o lună, îmi petreceam sejurul în sudul Crimeii. Într-o noapte, stăteam în camera mea, scriind  primele capitole din cea mai recentă lucrare şi-mi simţeam mintea deosebit de limpede şi inspirată. Dintr-odată, la fereastră am zărit clar silueta unui bătrân cu părul alb. Părea în vârstă de 90 de ani şi era îmbrăcat într-o rasă neagră. Însă… fereastra mea era la mai bine de șapte metri de sol! La început am fost speriat, apoi am tras concluzia că eram obosit. Dar bătrânul a fixat asupră-mi ochii ciudat de strălucitori, după care mi-a zis cu un glas liniştit, numindu-mă cu prenumele meu:

- Acum vei lucra numai spre slava lui Hristos şi pentru Biserica Ortodoxă. Stăpânirea răului comunist asupra ţării acesteia a ajuns la sfârşit!

- Cine sunteţi?, l-am întrebat pe bătrânul misterios.

- Un slujitor al lui Hristos Mântuitorul, la fel ca tine!

- Dar eu sunt ateu, nu cred în existenţa lui Hristos!

Apariţia s-a prelungit. Cu blândeţe, iubire şi răbdare, bătrânul necunoscut a continuat:

- Cu toate acestea, acum vei crede şi-ţi vei dedica viaţa Lui. Tu, care te proclami ateu, vei deveni din această clipă un credincios miel al Domnului! A sosit vremea pentru Hristos ca să fie din nou slăvit de poporul rus!

Tovarăşi, această apariţie s-a tot repetat chiar şi aici, la Moscova. Spuneţi-mi ce trebuie să fac. Nu sunt bolnav, nici nu sunt nebun – aşa cum voi fi acuzat îndată că sunt!

Scriitorul a fost atunci cuprins de o cutremurare, iar prietenii s-au grăbit să îl calmeze. În acel freamăt, un tânăr poet comunist și ateu, care tocmai primise un premiu literar, s-a ridicat.

- Tovarăşi ! Calmaţi-vă şi binevoiţi a mă asculta preţ de câteva minute. Prietenul nostru nu este nebun. Ascultaţi ultimul meu poem!

La auzul acestei stranii declaraţii, toată lumea l-a fixat curioasă. Tânărul poet, în picioare în mijlocul sălii a început să recite...

Rugăciune

O, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, cerească ocrotitoare;

nădejde minunată a unui nefericit popor!

Lângă Scaunul Celui ce moartea a biruit,

al lui Hristos Cel ostenitor, Mântuitor al Universului;

cere cu lacrimi harul pentru cei fără de Dumnezeu!

Prea multă vreme ne-am pedepsit aspru, crunt,

patria noastră care, prin renegarea ei,

creaţia lui Dumnezeu şi-a părăsit Creatorul...

Lacrimile de sânge ni-s, de sânge ni-i sudoarea,

milă cerem pentru decăderea noastră,

cu nerăbdare Îl aşteptăm pe Hristos!

Acest poem pe care acum îl ştie tot poporul rus, pentru că a trecut din mână în mână, a fost aclamat. Zeci de intelectuali dintre cei mai străluciţi au început să plângă, îmbrăţişându-se unii pe alţii.

- Tovarăşi!, a strigat unul din ei. Începând cu această zi, nu mai sunt un scriitor sovietic! Sunt un scriitor rus, un scriitor rus ortodox!

- De azi, a strigat un altul, nu mai sunt un scriitor sovietic, ci un smerit slujitor al lui Hristos!

- Nu! Să nu mai fie cuvântul „tovarăş” între noi! Noi suntem fraţi! Fraţi!, strigă un al treilea.

(Aceasta este mărturia unui scriitor greco-rus, prezent la reuniunea intelectualilor de la Moscova din 1960. În cinci ani de la acest moment, 80% dintre intelectualii ruși s-au întors la Hristos.)

Ultimele din categorie