Încălzirea şi întunecarea globală – întrebări şi provocări recente

Religie. Ştiinţă. Filosofie

Încălzirea şi întunecarea globală – întrebări şi provocări recente

    • Încălzirea şi întunecarea globală – întrebări şi provocări recente
      Încălzirea şi întunecarea globală – întrebări şi provocări recente

      Încălzirea şi întunecarea globală – întrebări şi provocări recente

    • Încălzirea şi întunecarea globală – întrebări şi provocări recente
      Statisticile arată că înainte de industrializare, atmosfera terestră conţinea în medie 275 părţi de dioxid de carbon dintr-un million de părţi. În prezent, nivelul de dioxid de carbon este de 380.

      Statisticile arată că înainte de industrializare, atmosfera terestră conţinea în medie 275 părţi de dioxid de carbon dintr-un million de părţi. În prezent, nivelul de dioxid de carbon este de 380.

    • Încălzirea şi întunecarea globală – întrebări şi provocări recente
      În ultimii 30 de ani ambientul terestru s-a încălzit cu o medie cuprinsă între 0.6 şi 1.08 grade Celsius, în timp ce în ultima sută de ani temperatura a crescut cu o medie cuprinsă între 0.8 şi 1.44 grade Celsius.

      În ultimii 30 de ani ambientul terestru s-a încălzit cu o medie cuprinsă între 0.6 şi 1.08 grade Celsius, în timp ce în ultima sută de ani temperatura a crescut cu o medie cuprinsă între 0.8 şi 1.44 grade Celsius.

    • Încălzirea şi întunecarea globală – întrebări şi provocări recente
      Încălzirea şi întunecarea globală – întrebări şi provocări recente

      Încălzirea şi întunecarea globală – întrebări şi provocări recente

Activităţile industriale din ultimul secol au determinat creşterea volumului emisiilor gazelor cu efect de seră de aproape şase ori! Este deja o certitudine că încălzirea globală se află pe un trend ascendent, accelerat şi nesustenabil. În acelaşi timp, potrivit unor estimări statistice, în cazul în care temperatura la nivel planetar va creşte cu mai mult de 3 grade Celsius faţă de nivelul actual, încălzirea globală va determina schimbări inevitabile şi dezechilibre majore în procesele cu rol climateric de la nivelul întregii planete.

Chiar dacă acum este iarna, ne confruntăm totuşi cu temperaturi dintre cele mai ridicate. Creşterea temperaturilor medii, atât din perioada iernii cât şi din perioada verii nu este însă un fenomen care afectează doar România. Cercetările din ultimele decenii au confirmat ceea ce este de acum binecunoscut, încălzirea globală. Procesul acesta este deosebit de complex şi încă insuficient cunoscut. Date recente arată însă că încălzirea globală poate declanşa modificări rapide la nivelul întregului ambient terestru, afectând major calitatea vieţii.

Creşterea temperaturilor – un proces accelerat

Datele arată că activităţile industriale din ultimul secol au determinat creşterea volumului emisiilor gazelor cu efect de seră de aproape şase ori! Este deja o certitudine că încălzirea globală se află pe un trend ascendent, accelerat şi nesustenabil. În acelaşi timp, potrivit unor estimări statistice, în cazul în care temperatura la nivel planetar va creşte cu mai mult de 3 grade Celsius faţă de nivelul actual, încălzirea globală va determina schimbări inevitabile şi dezechilibre majore în procesele cu rol climateric de la nivelul întregii planete. Potrivit acestor estimări, dacă actualul trend se păstrează, o astfel de creştere a temperaturii medii la nivel global este prevăzută chiar pentru sfârşitul acestui secol!

Potrivit evaluărilor climaterice făcute la nivel global de NASA, anul 2005 a fost cel mai cald an al secolului! Datele culese în Antarctica confirmă, de asemenea, faptul că anul 2005 a fost unul neobişnuit de cald. Datele au fost preluate de la sateliţii care măsoară temperaturile de la suprafaţa oceanului şi de la sol. Temperaturile din trecut au fost obţinute pe baza jurnalelor de bord ale navelor care au traversat oceanul planetar în ultimul secol. Până de curând, cel mai cald an al secolului fusese 1998. Mai mult chiar, cei mai calzi cinci ani din ultimul secol se află între ultimii opt ani, adică 2005, 1998, 2002, 2003 şi 2004!

În ultimele decenii ale secolului XX, emisfera nordică a traversat cea mai întinsă şi călduroasă perioadă climaterică din ultimii 1200 de ani! Această perioadă, fără precedent, este foarte probabil cauzată de creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră. Datele conduc la concluzia că ultimele variaţii majore de climă au fost cele din perioada 890 – 1170 (în emisfera nordică, unde a avut loc o încălzire globală de valori mici) şi din perioada 1580 – 1850 (când, potrivit datelor, s-a produs o mică era glaciară).

Obţinerea datelor a fost posibilă pe baza depozitelor combustibililor fosili, a inelelor din trunchiurile copacilor şi a straturilor de gheaţa din zonele cu îndelungată perioadă de îngheţ. Spre exemplu, inelele mai late corespund perioadelor mai calde, cu mai multă umiditate şi cu un ritm mai mare de creştere a vegetaţiei. Pe de altă parte, compoziţia calotelor de gheaţă diferă în perioadele calde faţă de cea din perioadele reci.

Efectele încălzirii globale sunt înafara controlului

A devenit o certitudine că această creştere a concentraţiei de gaze cu efect de seră poate avea un impact mult mai serios decât s-a crezut până de curând. Pe de altă parte, este tot mai clar că şanse ca emisiile de gaze cu efect de seră să fie menţinute sub nivelul critic în următoarele decade sunt mici. Încă din 2006, o conferinţă internaţională organizată în luna februarie a încercat să stabilească

(1) care este valoarea maximă a gazelor cu efect de seră în atmosfera terestră, care să nu afecteze în mod fundamental procesele vieţii şi

(2) care sunt opţiunile tehnologice şi de politică industrială care pot determina evitarea atingerii acestui nivel.

Raportul concluziona atunci că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, urmează atingerea unui prag dincolo de care schimbările ar putea fi inevitabile. Dacă procesul de încălzire globală va intra în această fază ireversibilă, efectele vor fi drastice. Vor fi necesari zeci de mii de ani pentru ca dioxidul de carbon să revină la nivelul de concentraţie la care era înainte de epoca industrială! Chiar dacă oamenii vor opri definitiv emisiile de gaze cu efect de seră, efectele prezenţei lor în atmosferă vor continua să existe mult timp. Trebuie totuşi menţionat că posibilităţile de diminuare a emisiilor gazelor de seră există, piedicile ţinând de dificultăţile de utilizare a lor, barierele culturale, prejudecăţile sau lipsa de preocupare pentru acest fenomen.

Pană la urmă, un nivel de emisii de gaze de seră acceptabil pentru ecosistem nu există. Aceasta ar fi similar cu a spune că, pentru un fumător deprins cu acest viciu, ar putea să existe un anumit număr maxim de ţigări care, odată fumate, să nu-l expună, totuşi, în nici un fel vreunui risc. Aspecte precum acestea sunt însă acum, la doar cinci ani distanţă, o realitate.

O luptă ce pare pierdută mai înainte de a începe

Chiar dacă actualele protocoale vor fi respectate cu stricteţe reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră nu va avea efectul scontat. Aceasta pentru că documentele ratificate până acum fac referire doar la statele dezvoltate, care produc 50% din gazele cu efect de seră[1]. În realitate, deciziile politice nu răspund într-un mod adecvat la urgenţa şi gravitatea situaţiei actuale. Anumite cifre pot sugera foarte bine acest lucru. De exemplu, în ultimul deceniu al mileniului trecut, emisiile globale de dioxid de carbon au continuat să crească, în fiecare an, cu 1,1%. În anii care au urmat, situaţia a continuat. Cu toate hotărârile comune, luate în diverse foruri mondiale, între 2000 şi 2006 volumul emisiilor a crescut şi mai mult, ajungând până la 3% pe an[2].

Diminuarea efectelor încălzirii globale, pare, în multe privinţe, un război pe jumătate pierdut, care nici nu a apucat să înceapă. Aceasta pentru că diminuarea dioxidului de carbon din atmosferă nu reprezintă o măsură eficientă decât dacă se realizează într-o măsură considerabilă. În unele privinţe chestiunile sunt foarte greu de ajustat sau de temperat, întrucât în joc sunt importante ramuri industriale, larg răspândite şi puternic dezvoltate în multe state de pe glob, arii de care depind strâns însăşi economiile statelor respective, locurile de muncă şi mecanismele economice în general, încât reducerile drastice de emisii sunt dificil de realizat.

Statisticile actuale, indică, de exemplu, faptul că despăduririle şi utilizarea combustibilor fosili eliberează 10 miliarde de tone de dioxid de carbon (CO2) în atmosferă. Din acestea, 4,5 miliarde de tone sunt reţinute în atmosferă, iar restul sunt absorbite de ocean şi de ecosistemele terestre[3]. Aceasta înseamnă că, pentru stabilizarea nivelului actual de CO2 ar trebui redusă emisia gazelor cu efect de seră până la catitatea ce poate fi preluată integral de apa oceanelor şi de uscat. Aceasta echivalează cu o reducere imediată a gazelor cu efect de seră până la un nivel de 5,5 miliarde de tone anual, adică cu 45% mai puţin faţă de nivelul actual! Pe de altă parte, dacă ar fi să ţinem seama de ritmul diminuărilor propus de protocoalele internaţionale, o astfel de reducere a emisiilor va fi atinsă abia în 2050. Însă, aceasta nu înseamnă  decât faptul că până atunci, cu un ritm de diminuare mult mai scăzut, surplusul gazelor cu efect de seră va fi mult mai mare, solicitând reduceri şi mai însemnate[4].

Mai există aici un aspect important. Reducerea emisiilor de dioxid de carbon reprezintă un mecanism angrenat într-un sistem complex de factori fizici din ambientul teretru. Din acest motiv, unele observaţii făcute recent sugerează faptul că nici măcar o reduce drastică a emisiilor, dacă aceasta ar fi posibilă, nu ar fi suficientă pentru a stopa procesul încălzirii globale. Dacă reducerea ar fi posibilă, o perioadă de timp încălzirea globală ar continua nestigherită, pentru că păstrarea concentraţiei de CO2 în atmosferă chiar la un nivel redus foarte mult, nu ar putea împiedica creşterea nivelul de CO2 din ocean. În realitate, aşa cum arată câteva studii recente, întreaga cantitate de CO2 dein apă va continua să crească, până când concentraţia ei se va apropia de valoarea celei din atmosferă! Aceasta însă va determina ca oceanele să poată prelua cantităţi din ce în ce mai mici de CO2 din atmosferă.

Şi, ca şi cum relele nu ar fi suficiente, un alt studiu recent arată că o altă rezervă de dioxid de carbon şi de gaze cu efect de seră, de data aceasta mult mai densă, mai nocivă, care a stat multă vreme ascunsă în sol,  tinde să se „reverse” în ecosistemul terestru. Dacă nu intervin modificări substanţiale în tendinţele actuale, până în 2200, aproape două treimi din permafrost se va dezgheţa, chestiune va duce la în atmosfera terestră va fi eliberată o cantitate impresionantă de carbon, aproape jumătate din întreg volumul de carbon eliberat în atmosferă de la începerea erei industriale (jumătatea secolului al XVIII-lea)[5].

Mai întunecat şi mai cald

Potrivit unor rezultate recente, se poate afirma că în ultimele decenii o cantitate tot mai mică de lumină solară ajunge pe Pământ. Aceasta nu din cauza faptului că luminozitatea Soarelui scade, ci pentru că straturile de nori reflectă în spaţiul extraterestru tot mai multă lumină. Motivul principal pentru creşterea cantităţii de lumină reflectată de Pământ (strălucirea sa aparentă) este acela că pătura de nori s-a extins şi s-a redistribuit la altitudini mai mari. (Factorul ce a determinat creşterea suprafeţei norilor la nivel global rămâne încă necunoscut.)

Paradoxal însă, faptul că pe Pământ ajunge mai puţină lumină nu determină o scădere a temperaturilor la sol. Dimpotrivă, cercetări de mare precizie, efectuate în ultimele 3 decenii, arată, ceea ce deja s-a spus, că ambientul terestru trece printr-o perioadă de încălzire globală.

Cercetând umbra Pământului, aşa cum apare ea pe suprafaţa Lunii, se poate aprecia strălucirea aparentă a Pământului. Observaţiile arată că lumina reflectată de Pământ (albedo) a crescut, începând cu anul 2000. Aceste observaţii au provocat dezbateri pe marginea încălzirii globale, pentru că aceasta părea să contrazică întunecarea globală. Mai puţină lumină solară ar trebui să însemne mai puţină căldură. Mai mult, ambele fenomene au şi implicaţii importante în elaborarea modelelor climaterice. Mult timp s-a considerat că intensificarea albedo-ului terestru nu corelează cu datele evidente despre încălzirea globală. Măsurătorile efectuate în ultimii 20 de ani şi această ultimă descoperire referitoare la creşterea suprafeţei păturii de nori pot lega o explicaţie.

Climatul terestru depinde de cantitatea de lumina solară ce ajunge la nivelul solului sau a oceanului planetar, precum şi de cantitatea de căldură provenita din aceasta lumină pe care Pământul o poate reţine. Nu toată lumina care se îndreaptă spre Pământ ajunge la sol. O parte importantă din radiaţia solară este reflectată de pelicula de nori. În orice moment Pământul este aproape pe jumătate acoperit de nori. Ei formează un adevărat dispozitiv de reflectare a luminii solare, asemănător unei oglinzi de dimensiuni imense. Atât cantitatea de lumină care ajunge pe Pământ cât şi gradul de încălzire al atmosferei depind (ambele) de caracteristicile peliculei de nori.

Observaţiile au arătat că nu toţi norii se comportă la fel cu lumina solară. Norii de joasă altitudine sunt mult mai denşi decât cei aflaţi pe înălţimi. Ei reflectă cea mai mare parte a radiaţiei solare, împiedicând încălzirea solului şi a atmosferei cuprinsă între ei şi sol. Norii de la mari înălţimi sunt subţiri şi mai puţini denşi. Ei permit radiaţiei solare să pătrundă în atmosfera Pământului şi să încălzească solul. Însă lumina reflectată de sol, de norii de joasă altitudine sau de oceanul planetar nu-i poate străbate la fel de uşor şi înapoi spre spaţiul extraterestru. De fapt, norii de la altitudini mari acţionează asemănător unei pături, reţinând mare parte din căldura pătrunsă în atmosferă.

Dacă în primii 15 ani diferenţa dintre norii de altitudine şi cei coborâţi era de 7-8 %, în ultimii 5 ani această diferenţă s-a dublat, ajungând la 13 %. Aceasta înseamnă că norii cu altitudini mari, (cu rol de pătură) s-au extins, conducând, de asemenea, la creşterea temperaturilor.

Toate aceste aspecte scot la iveală complexitatea factorilor ce contribuie la mecanismele schimbărilor climaterice.

Ambientul terestru – Biserică sau Supermarket

Exploatarea accentuată a resurselor şi reziduurile poluante cauzează apariţia acestor dezechilibre majore în procesele ecosferei afectând tot mai mult ambientul terestru şi calitatea vieţii. Natura şi ecosistemul sunt ceasuri care merg extreme de precis, în ciuda complexităţii lor şi a dimensiunilor lor gigantice. Intervenţia abuzivă, lipsita de calcul, exploatarea peste măsură a resurselor planetei are efecte pe termen lung. Lumea ascunde unele raţiuni pe care mulţi dintre semenii noştri nu le văd. Dacă nu ţinem cont de aceste balanţe (unele dintre ele deosebit de fragile) care conduc procesele existente în ecosferă, consecinţele, aşa cum se poate observa, nu întârzie să se facă simţite la nivelul întregii planete.

Nici o specie dintre toate cele existente pe Pământ nu a dezvoltat comportamente atât de influente la adresa mediului de viaţă, care să afecteze echilibrul şi dinamica proceselor bio-chimio-fizice de pe întreg globul. Aceasta arată, ceea ce creştinismul a afirmat din totdeauna, că omul are o poziţie privilegiată şi o mare responsabilitate în natură. El are putere şi libertate, fiind după chipul Celui Atotputernic şi Liber. Omul are puterea şi libertatea de a înălţa natura şi întreg cosmosul la Dumnezeu, făcându-l Biserică. Dar puterea şi libertatea lui înseamnă şi faptul că poate deturna mişcarea naturii spre dezechilibru, spre extincţie globală şi, în final spre autodistrugere. El poate alege postul sau asceza, consumând din resursele ei cât îi este necesar sau poate epuiza resursele consumând din ea ca dintr-un supermarket, otrăvind mediul natural prin reziduuri şi deşeuri. Acest ultim comportament este dăunător, indiferent dacă este motivat de prosperitatea familiei, a companiei unde lucrează sau a ţării în care locuieşte. Efectele încălzirii globale nu ţin de graniţe. Ele ne afectează pe toţi şi pe cei ce se vor naşte.

Plină de raţiuni adânci, natura poate fi o şcoală. Mecanismele complexe sădite acolo de Cel ce a făcut-o, avertizează mereu că împreună avem o responsabilitate deosebită pentru prezervarea ei. Dacă nu vom şti să ne bucuram de acest dar extraordinar, îl vom pierde.Numai printr-o viaţă spirituală autentică omul poate redescoperi şi înţelege manualul de utilizare al resurselor acestei lumi. Fără această perspectivă spirituală asupra lumii în care trăim, viaţa însăşi în numele căreia facem cel mai adesea excese, este pusă serios în pericol.


Note:

[1]Ţări aflate în curs de dezvoltare, precum China sau India, ce traversează o perioadă de creştere susţinută, au rate de emisii a gazelor cu efect de seră într-o continuă creştere. Însă ele nu sunt semnatare ale acestor protocoale.

[2]Cf. Thomas L. Friedman, Cald, plat şi aglomerat: de ce avem nevoie de o revoluţie verde şi cum putem schimba viitorul într-o lume globalizată, Editura Polirom, Bucureşti, 2010, pp 208-209.

[3]Cf.S. Solomon et. al. (eds.), Climate Change 2007: Physical Science Basis. Contribution of Working Group I to the Fourth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change, Cambridge Univ. Press, Cambridge UK, 2007, apud. Pierre Friedlingstein, “A steep road to climate stabilization”, în rev. Nature, vol. 451, 17 ianuarie, 2008, p. 297. 

[4]Cf. Ibidem, pp. 297-298.

[5]Kevin Schaefer, s.a., „Amount and timing of permafrost carbon release in response to climate warming”, în rev. Tellus B, 2011. De asemenea, „Thawing Permafrost Likely Will Accelerate Global Warming, Study Finds“, 17 februarie 2011, [online], la http://www.sciencedaily.com/releases/2011/02/110216171001.htm (data accesării:18 februarie 2011).