Medicina „integrată“: o realitate?

Stil de viaţă

Medicina „integrată“: o realitate?

    • Medicina „integrată“: o realitate?
      Medicina „integrată“: o realitate?

      Medicina „integrată“: o realitate?

Indubitabil, viteza este adesea o cerinţă crucială în medicină. Scoaterea unui apendice inflamat, administrarea insulinei la un diabetic insulino-dependent, extragerea unui glonţ, toate acestea sunt manevre care trebuie executate la timp şi cu rapiditate. Dar, în medicină, ca şi în alte ramuri ale existenţei noastre, mai repede nu înseamnă întotdeauna şi mai bine.

În urmă cu câteva zile m-am întâlnit cu un vechi amic, pensionar, care mi s-a plâns cam aşa: „Să vezi ce mi s-a întâmplat; ieri am fost la policlinică, deoarece mă durea un genunchi. După o aşteptare îndelungată -erau mulţi pacienţi -, am reuşit să pătrund în cabinet. M-a întâmpinat un medic tânăr, care, pe nerăsuflate, m-a asaltat cu întrebări. Dorea răspunsuri foarte precise, nu mi-a permis să-i dau amănunte despre suferinţa mea, bifa nişte căsuţe şi se uita la ceas. Incapabil să determine cauza durerii, mi-a spus să continui să iau analgezice, mi-a recomandat o tomografie şi nişte analize de sânge. Am vrut să-l întreb câte ceva, dar, fără să mă asculte, s-a uitat din nou la ceas şi mi-a spus că timpul meu a expirat şi că mai are şi alţi pacienţi afară. Am ieşit necăjit, cu o senzaţie de neîmplinire“.

Este deja cunoscut faptul în toată lumea doctorii sunt supuşi unei tensiuni, din cauză că trebuie să consulte cât mai mulţi pacienţi pe unitate de timp. La noi în ţară, limita, pe zi, la un medic de familie, este de 20 de pacienţi decontaţi de Casa de Asigurări de Sănătate, dar, dacă sunt mai mulţi suferinzi, ce doctor are puterea de a-i trimite acasă?

Din această cauză, în loc să asculte pacienţii, să cântărească toate aspectele stării lor de sănătate, dispoziţia lor sufletească sau stilul de viaţă, doctorul ia în seamă numai simptomele supărătoare, după care, apelează la tehnologie: radiografie, ecografie, CT, analize biochimice, hematologice etc. etc. Prin aceasta, se urmăreşte obţinerea unor rezultate care să permită un tratament rapid, chiar dacă nu întotdeauna eficient pe termen lung.

Indubitabil, viteza este adesea o cerinţă crucială în medicină. Scoaterea unui apendice inflamat, administrarea insulinei la un diabetic insulino-dependent, extragerea unui glonţ, toate acestea sunt manevre care trebuie executate la timp şi cu rapiditate. Dar, în medicină, ca şi în alte ramuri ale existenţei noastre, mai repede nu înseamnă întotdeauna şi mai bine.

Sigur, în timpul facultăţii, studenţii la medicină sunt învăţaţi să pună accent pe conversaţia cu pacientul, pe care trebuie să-l asculte cu atenţie, deoarece, în felul acesta, vor fi ajutaţi la precizarea diagnosticului. Din păcate, când devin practicieni, constată, cu regret, că nu au timpul necesar să facă ce li s-a spus.

Pe de altă parte, dezamăgiţi de asistenţa medicală convenţională rapidă, milioane de oameni se îndreaptă spre medicina complementară (homeopatie, acupunctură, aromoterapie etc. etc.) metode alternative, în care se acordă un timp considerabil discuţiei cu pacientul, care este abordat holistic, fără grabă. În ce măsură această medicină alternativă funcţionează, este greu de spus, deoarece nu prea există dovezi ştiinţifice care să-i probeze eficienţa. Succesele acestor terapii sunt puse pe seama efectului placebo, adică a declanşării unor mecanisme proprii organismului, generate de credinţa omului în vindecare. Oricum ar fi, practicanţii medicinei alternative par să cucerească din ce în ce mai mulţi adepţi, astfel că, piaţa mondială aduce acestora venituri de peste 60 miliarde de dolari anual.

Răspândirea deosebită a cabinetelor, clinicilor sau a spitalelor care practică aceste metode a determinat specialiştii să caute cu înfrigurare probe ştiinţifice pentru a selecta ce este cu adevărat util, faţă de ce ţine de şarlatanie.

Nimeni însă nu poate pretinde că medicina complementară ar putea trata infecţiile şi traumatismele grave, unde medicina convenţională este de neînlocuit. Însă, în cazul unor afecţiuni cronice, ca astmul bronşic, nevrozele, durerile de spate sau unele stări depresive, se poate apela şi la metodele medicinei complementare.

Asocierea dintre medicina convenţională şi cea complementară a fost numită medicină integrată şi am întâlnit-o în practică  în timpul vizitelor mele relativ recente la universităţi mari din SUA şi Germania.

Citește despre: