O iarnă deprimantă

Stil de viaţă

O iarnă deprimantă

    • O iarnă deprimantă
      O iarnă deprimantă

      O iarnă deprimantă

După datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se apreciază că depresia atinge 3% din populaţia mondială (121 milioane de persoane). Ea se declanşează, de regulă, ca urmare a pierderii unei persoane îndrăgite, a unui accident sau a unei despărţiri, care determină instalarea unei stări de tristeţe. Când această tristeţe, care este explicabilă, se prelungeşte mult în timp, iar peste ea se suprapun accese de depresie care survin, de data aceasta, fără cauză, atunci se consideră că această melancolie anormală a devenit boală.

Depresia se defineşte ca un ansamblu de simptome care se instalează mai mult sau mai puţin rapid. Pentru a fi diagnosticată cu depresie o persoană trebuie să prezinte, în timpul a două săptămâni, cel puţin cinci dintre simptomele următoare, dintre care două să fie simptome specifice:

- simptomele specifice: proastă dispoziţie, scăderea interesului şi a plăcerii, sentiment de culpabilitate, dorinţă de a sfârşi cu viaţa;

- simptome nespecifice: tulburări de somn, senzaţie de oboseală, încetinirea mişcărilor sau, dimpotrivă, agitaţie, tulburări de apetit (pierdere în greutate sau îngrăşare), dificultăţi de concentrare, senzaţie de slăbiciune.

După datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se apreciază că depresia atinge 3% din populaţia mondială (121 milioane de persoane). Ea se declanşează, de regulă, ca urmare a pierderii unei persoane îndrăgite, a unui accident sau a unei despărţiri, care determină instalarea unei stări de tristeţe. Când această tristeţe, care este explicabilă, se prelungeşte mult în timp, iar peste ea se suprapun accese de depresie care survin, de data aceasta, fără cauză, atunci se consideră că această melancolie anormală a devenit boală.

Încercând să descifreze mecanismele acestei maladii,  cercetătorii au descoperit că:

- în zonele în care neuronii comunică între ei (sinapse), această comunicare se face prin intermediul unor molecule numite neurotransmiţători. Dintre aceştia, se remarcă serotonina, care se  secretă în cantităţi reduse la bolnavii depresivi. Pentru a ridica nivelul acestei substanţe în interiorul sinapsei au fost descoperite, încă din 1957, primele medicamente cu proprietăţi antidepresive;

- alţi cercetători, fără a contesta rolul serotoninei, consideră că aceasta nu este factorul declanşator. Ei consideră că stresul care rezultă ca urmare a unor evenimente nefericite determină o creştere a hormonilor glucocorticoizi, hormoni care, în cantitate mare, devin toxici pentru organism. Această toxicitate este capabilă ca, începând de la al treilea episod depresiv, să determine leziuni cerebrale, traduse prin pierderi de substanţă la nivelul emisferelor cerebrale, în zona frunţii, ceea ce duce la pierderea performanţelor cognitive;

- mai nou, cercetători americani au emis ipoteza existenţei unui mecanism inflamator în geneza depresiei. S-a observat că persoanele care suferă de procese inflamatorii cronice (reumatism, maladii cardiovasculare) sunt, în general, mai deprimate decât restul populaţiei.

Rezumând, se poate observa că mecanismele depresiei sunt complexe şi că în afară de serotonină, roluri în producerea depresiei joacă şi genetica, inflamaţia, durerea şi, evident, şi stresul social.

Se apreciază de către OMS că în 2020 depresia va fi a doua cauză de handicap şi de moarte prematură după maladiile coronariene.

Totuşi, în ciuda acestor previziuni, menţionez că depresia este una dintre maladiile cel mai uşor de tratat, dacă este diagnosticată la timp. Cu ajutorul terapiilor cognitivo-comportamentale şi a medicamentelor antidepresive există posibilitatea ca peste două treimi dintre depresii să fie vindecate, iar programe de depistare şi prevenire a maladiei nu există.

Citește despre: