Perspective „electrizante“

Stil de viaţă

Perspective „electrizante“

    • Perspective „electrizante“
      Perspective „electrizante“

      Perspective „electrizante“

Încă de la descoperirea primei pile electrice, în urmă cu 200 de ani, de către Luigi Galvani, a existat tendinţa de a experimenta efectele electricităţii asupra animalelor şi omului. Acest tip de cercetare are o importanţă extraordinară, putând avea aplicaţii deosebite, civile şi militare.

Istoria a păstrat numele lui Giovani  Aldinni, care credea că aplicarea curenţilor electrici pe craniu ar putea să trateze melancolia şi psihozele, ba chiar şi... să învie morţii! Abia în 1938 s-a introdus tratamentul cu curenţi puternici (electroşocuri) la pacienţi psihotici, la o clinică de boli nervoase din Roma. Un sfert de veac mai târziu, cercetători britanici au observat că aplicarea directă pe creier a unor curenţi slabi modifică excitabilitatea neuronală la şobolan. Anul 2000 a adus date certe privitoare la modularea cu curenţi slabi a părţii din creier care comandă activitatea motorie. Rezultatele au fost oferite de către fiziologii germani de la Universitatea din Göttingen. Cinci ani mai târziu, americanii au adus date prin care demonstrau că şi funcţiile cognitive ale creierului pot fi modificate de către curenţii slabi.

Interesant este faptul că, de la această dată, proprietăţile curenţilor slabi asupra funcţiilor  creierului  au început să fie investigate şi de către amatori din mai multe ţări ale lumii. Acest fapt este explicabil, deoarece nu se solicită o aparatură foarte sofisticată, iar dorinţa de a mări performanţele creierului uman este foarte tentantă. Aşa, de pildă, un student ceh, Petr Navratil, şi-a construit un mic aparat format dintr-o baterie de 9 V, un mic montaj electronic de reglare şi doi electrozi impregnaţi în apă sărată, care se fixează pe craniu cu o bandă elastică. După zeci de testări efectuate pe el şi pe membrii familiei sale, tânărul susţine că a obţinut, în funcţie de locul în care a plasat electrozii, îmbunătăţirea vederii, a gândirii, a vitezei de lectură şi chiar dispariţia durerilor migrenoase.

Afirmaţiile sale nu au rămas fără ecou şi s-a început o verificare a acestora în laboratoare serioase din diverse ţări. Astfel, la Universitatea din Sydney s-au verificat performanţele matematice obţinute sub influenţa curenţilor slabi. Rezultatele au fost statistic semnificative şi au fost publicate în reviste de prestigiu. Un astfel de experiment a atras atenţia şi departamentului de cercetări al armatei americane, care a explorat pe voluntari capacitatea de a distinge detalii vizuale. Acest fapt este extrem de important pentru soldaţii care se află în zone periculoase şi care trebuie să identifice rapid detalii suspecte, cum ar fi bidoane abandonate sau siluete. Sute de voluntari au participat la aceste experimente, în care trebuiau să identifice, într-un timp scurt, obiectele suspecte care erau proiectate pe un ecran ce reprezenta peisaje urbane. Voluntarii care primiseră anterior curenţi de 2 mA şi-au îmbunătăţit cu 87% capacitatea de detectare a obiectelor suspecte, faţă de cei care nu au fost stimulaţi electric.

Rezultate pozitive au mai fost comunicate şi în legătură cu memorizarea şi viteza de luare a deciziilor. Se deduce de aici importanţa extraordinară a acestui tip de cercetări, care pot avea aplicaţii deosebite, civile şi militare.

Nu se poate nega însă că există şi sceptici care contraargumentează că, deocamdată, este dificil de precizat care sunt, cu exactitate, zonele din creier care trebuie stimulate pentru obţinerea ameliorării unor funcţii anume, după cum, nu se cunoaşte ce intensitate de curent şi pe ce durată trebuie aplicat pentru a se obţine cu certitudine un efect semnificativ.

Nu trebuie ignorate nici efectele secundare observate până acum, cum ar fi durerile de cap, iritaţia, înroşirea pielii, senzaţia de indispoziţie. Pentru înlăturarea acestor efecte şi pentru optimizarea rezultatelor, numeroase laboratoare fac actualmente cercetări, multe dintre ele ţinute în secret.

Citește despre: