Capacitatea de a digera alimentele şi plăcerea de a mânca cu poftă sunt dezvoltate de consumul unor condimente aromate. Acestea au o importanţă considerabilă în buna funcţionare a aparatului digestiv, fiind bine cunoscută corelaţia dintre digestie şi intensitatea apetitului.

Mirodeniile au fost utilizate încă din Antichitate. Astfel, piperul, scorţişoara, cuişoarele, nucşoara, vanilia, ghimbirul, cardamonul, curcuma, şofranul, precum şi tămâia s-au folosit în fitoterapie, graţie efectelor tămăduitoare constate în diverse boli. Acţiunea terapeutică a acestor plante se bazează pe conţinutul ridicat în uleiuri eterice (volatile), plăcut mirositoare, dovedite a fi cu mare eficienţă în prevenirea sau profilaxia unor boli infecţioase, provocate de microorganisme sau de paraziţi precum şi ca tratament la bolnavii alergici la antibiotice.

Prin bogăţia conţinutului în fenoli (carvacrol, eugenol, timol), alcooli alifatici (citronelol, geraniol, nerol), aldehide (citronelal) şi cetone (mentonă), uleiurile eterice din plante au evidente efecte antiseptice şi bactericide contra unei multitudini de agenţi patogeni infecţioşi precum şi alte efecte (antitoxice, antifermentative, colagoge, vermifuge), inclusiv proprietăţi hormonale, cu acţiuni directe asupra cortico-suprarenalelor, a tiroidei.

Modul de administrare a acestor produse este foarte variat, în funcţie de afecţiuni şi de localizarea lor. În tratamentele interne, uleiurile brute se diluează, în mod obligatoriu, cu soluţii alcoolice, miere de albine sau uleiuri vegetale. În tratamentele externe sunt folosite sub formă de loţiuni, unguente, aerosoli, inhalaţii sau adaosuri în băi generale sau locale.

Terapia cu arome ţine seama, în primul rând, de proprietatea acestora de a înlocui o gamă largă de antibiotice, fiind mai eficiente decât acestea şi, totodată, înlăturând consecinţele negative ale tratamentelor de lungă durată cu exces de antibiotice.

Majoritatea plantele aromatice acţionează asupra germenilor patogeni, inclusiv asupra bacteriilor rezistente la antibiotice.

Datorită acestor proprietăţi bactericide, aromaterapia a trecut « proba timpului » în decursul a câtorva mii de ani, dovedind o clară capacitate de combatere a multor germeni patogeni, bacterii şi fungi, cu mai mare succes decât o gamă largă de antibiotice de sinteză. În plus, numeroase sute de bacterii rezistente la antibiotice pot fi anihilate prin acţiunea uleiurilor volatile.

Aceste proprietăţi complexe (antiseptice, bactericide, bacteriostatice, antifermentescibile etc) se găsesc în uleiurile din foarte multe plante aromatice autohtone (conifere, busuioc, isop, cimbru, salvie, muşeţel, mentă, roiniţă, lavandă, ienupăr) sau în speciile importate (piper, scorţişoară, cuişoare, eucalipt, chiparos, rozmarin, paciuli).