Ridicarea de greutăţi ajută la prevenirea diabetului la bărbaţi

Social

Ridicarea de greutăţi ajută la prevenirea diabetului la bărbaţi

Potrivit unui studiu american, ridicarea de greutăţi, dacă este practicată cu regularitate, are capacitatea de a reduce cu până la 34% riscul de declanşare a celui mai frecvent întâlnit tip de diabet la bărbaţi. Oamenii de ştiinţă au analizat datele furnizate de 32.000 de bărbaţi americani care au luat parte la acest studiu - Health Professionals Follow-Up Study -, iniţiat cu scopul de a monitoriza efectele pe care le are stilul de viaţă asupra stării de sănătate.

Rezultatele au arătat că ridicarea de greutăţi reduce riscul de diabet comparativ cu persoanele care nu practică nici un fel de antrenament.

Diabetul de tipul 2, adeseori asociat cu obezitatea şi cu stilul de viaţă sedentar, se declanşează atunci când organismul nu mai reacţionează la acţiunea hormonului insulină, care reglează concentraţia de glucide din sânge.