Screening pentru depistarea precoce a cancerului de col

Social

Screening pentru depistarea precoce a cancerului de col

    • Screening pentru depistarea precoce a cancerului de col
      Screening pentru depistarea precoce a cancerului de col

      Screening pentru depistarea precoce a cancerului de col

Ministerul Sănătăţii (MS) a propus, spre dezbatere publică, Proiectul privind modalităţile de derulare a subprogramului de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin. Potrivit proiectului, pe o perioadă de cinci ani vor fi organizate acţiuni de prevenire şi combatere a acestei afecţiuni maligne.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, obiectivul principal al subprogramului este reducerea incidenţei formelor invazive ale cancerului de col uterin şi mortalităţii cauzate de acestea.

De asemenea, subprogramul vizează depistarea cancerului de col uterin în stadii precoce, îndrumarea pacientelor cu leziuni incipiente către servicii medicale specializate de diagnostic şi tratament şi creşterea gradului de informare a populaţiei, pentru utilizarea serviciilor de screening, ca metodă de depistare precoce a cancerului de col uterin la persoane asimptomatice.

În subprogram vor fi cuprinse femeile în vârstă de peste 25 de ani, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin. Testarea, în cadrul subprogramului, se va opri la femeile care au împlinit vârsta de 64 de ani, numai dacă acestea au ultimele teste Babeş-Papanicolau normale.

Potrivit proiectului de act normativ, în acest subprogram nu vor fi cuprinse femeile care prezintă absenţa congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecţiuni benigne şi cele cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital.

Programul de screening va fi derulat prin unităţile regionale de management, care vor coordona activităţile în fiecare regiune a ţării. Cheltuielile pentru funcţionarea unităţii naţionale de management vor fi asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii, în cadrul Programului naţional de oncologie. Pentru zona Moldovei va funcţiona Unitatea regională de management Nord-Est, în cadrul căreia sunt arondate judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

Fiecare astfel de unitate regională de management al subprogramului va fi condusă de un coordonator cu studii universitare medicale de lungă durată în domeniul sănătăţii, desemnat prin act administrativ al managerului unităţii sanitare din structura căreia face parte.

Aceste unităţi vor deconta spitalelor care au organizat o reţea de screening pentru depistarea precoce activă a cancerul de col uterin suma de 10 lei pe caz testat Babeş-Papanicolau, se mai arată în proiectul de act normativ.