Trei cercetători au împărțit premiul Nobel pentru medicină

Social

Trei cercetători au împărțit premiul Nobel pentru medicină

    • Trei cercetători au împărțit premiul Nobel pentru medicină
      Medalia de aur a premiilor Nobel

      Medalia de aur a premiilor Nobel

Cercetătorii James E. Rothman, Randy W. Schekman și Thomas C. Südhof au fost recompansați astăzi, 7 octombrie, cu premiul Nobel pentru medicină pe anul 2013, conform site-ului oficial al prestigioaselor distincții.

Sesiunea premiilor Nobel 2013 a debutat astăzi, recompensându-i pe americanii James E. Rothman şi Randy W. Schekman şi germanul Thomas C. Südhof cu premiul Nobel pentru medicină, pentru "descoperirile lor în domeniul sistemului care reglează traficul intracelular, un sistem major de transport din celulele noastre", a anunţat Comitetul Nobel din cadrul Institutului Karolinska din Suedia.

Veziculele sunt structuri care pot transporta molecule în jurul celulelor, unde este nevoie de ele.

Schekman, de la UC Berkeley, a identificat genele esențiale pentru traficul vezicular, în timp ce Rothman, de la Universitatea Yale, a descoperit cum acestea își transportă încărcătura. Südhof, de la Universitatea Stanford, a contribuit prin detalierea modului în care veziculele sunt semnalizate pentru a-și elibera încărcătura, raportează juriul.

„Prin descoperirile lor, Rothman, Schekman și Sudhof au dezvăluit sistemul de control precis pentru transportul și livrarea încărcăturii celulare. Tulburările din acest sistem au efecte grave și contribuie la afecțiuni ca boli neurologice, diabet și tulburări imunologice”, potrivit comunicatului publicat pe site-ul nobelprize.org.

James E. Rothman s-a născut în 1950, în Haverhill, în statul american Massachusetts. Şi-a obţinut doctoratul la Harvard Medical School, în 1976, şi a făcut studii postdoctorat la Massachusetts Institute of Technology. În 1978, s-a transferat la Stanford University of California, unde a început să studieze sistemul de transport intracelular. A lucrat şi la Universitatea Princeton, Memorial Sloan-Kettering Cancer Institute şi la Universitatea Columbia. În 2008, s-a alăturat corpului profesoral de la Universitatea Yale din New Haven, unde este profesor şi preşedintele Departamentului de Biologie Celulară.

Randy W. Schekman s-a născut în 1948, în oraşul St. Paul din statul american Minnesota, a studiat la Universitatea California din Los Angeles şi la Universitatea Stanford, unde şi-a obţinut doctoratul în 1974, sub coordonarea profesorului Arthur Kornberg, recompensat cu premiul Nobel în 1959, în acelaşi departament în care James E. Rothman a studiat câţiva ani mai târziu. În 1976, Schekman s-a transferat la Universitatea California din Berkeley, unde este profesor titular la catedra de Biologie moleculară şi celulară. Schekman este şi membru corespondent al Howard Hughes Medical Institute.

Thomas C. Südhof s-a născut în 1955, în oraşul german Göttingen. A studiat la Universitatea Georg-August din Göttingen, unde şi-a luat doctoratul în medicină în 1982 şi doctoratul în neurochimie în acelaşi an. În 1983, s-a transferat la Southwestern Medical Center de la Universitatea Texas din Dallas şi s-a înscris la studii postdoctorale alături de Michael Brown şi Joseph Goldstein (care au primit premiul Nobel pentru medicină în 1985). Thomas C. Südhof a devenit membru corespondent al Howard Hughes Medical Institute în 1991 şi a devenit profesor de Fiziologie moleculară şi celulară la Universitatea Stanford în anul 2008.

Anul trecut, premiul Nobel pentru medicină a revenit cercetătorilor John B. Gurdon (Marea Britanie) şi Shinya Yamanaka (Japonia), pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte în orice tip de ţesut în corpul uman.

Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 930.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în cadrul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincţiilor, Alfred Nobel, decedat în 1986.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.