Vasile Cepoi promite o lege a Sănătăţii la 1 iulie

Social

Vasile Cepoi promite o lege a Sănătăţii la 1 iulie

    • Vasile Cepoi promite o lege a Sănătăţii la 1 iulie
      Vasile Cepoi promite o lege a Sănătăţii la 1 iulie

      Vasile Cepoi promite o lege a Sănătăţii la 1 iulie

Noul ministru al Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat ieri, la preluarea mandatului, că îşi propune să continue reforma sistemului sanitar şi o serie de proiecte începute în minister, printre priorităţi numărându-se noua Lege a Sănătăţii şi asigurarea de medicamente ieftine în spitale.

Vasile Cepoi a precizat că, în perioada scurtă de mandat pe care o are la dispoziţie, are în vedere finalizarea elaborării Legii Sănătăţii, obiectiv pentru care a şi preluat, anul trecut, funcţia de secretar de stat la acelaşi minister.

„Vreau ca la începutul lunii iunie să prezint Guvernului noua formă a Legii Sănătăţii, pentru ca, la sfârşitul lunii, să putem lansa în dezbatere publică forma scrisă a acestui proiect. Vom duce mai departe colaborarea cu toţi cei interesaţi de acest proiect, fie că este vorba despre societatea civilă, fie că discutăm despre profesioniştii din sistem“, a declarat noul ministru al Sănătăţii, la ceremonia de predare-primire a mandatului de la Ritli Ladislau.

Un alt obiectiv important menţionat de Vasile Cepoi este continuarea activităţilor de prevenţie. În acest sens, echipa Ministerului Sănătăţii îşi propune să demareze, la începutul lui iulie, programul de depistare a cancerului de col uterin.

„Asigurarea în spitale a medicamentelor ieftine, pentru care producătorii şi distribuitorii nu mai prezintă interes comercial şi nu le mai furnizează în sistem, va reprezenta o prioritate urgentă a ministrului Sănătăţii şi a echipei acestuia“, se mai arată într-un comunicat remis Mediafax de Ministerul Sănătăţii.

Noul ministru al Sănătăţii a mai declarat ieri că va încerca să promoveze mai multă transparenţă şi comunicare în sistemul sanitar, în special în ceea ce priveşte colectarea şi cheltuirea fondurilor publice, în beneficiul pacienţilor, dar şi a celor care lucrează în acest sistem, şi că va încerca continuarea reformăii sistemului sanitar românesc. „Păcatul sistemului de sănătate este că fiecare ministru a început o reformă şi niciuna nu a ajuns la capăt. Îmi propun să continuăm o serie de activităţi, cum ar fi Legea Sănătăţii, pe care dorim să o elaborăm cu toţi factorii interesaţi. Am continuat seria întrevederilor cu comisiile consultative, discutând pe text, şi am publicat pe site tot ce s-a propus. Sper că la 30 iunie vom finaliza proiectul de lege, iar la 1 iulie vom intra cu el în Guvern, pentru asumarea politică“, a declarat ministrul Sănătăţii.

Medicul ieşean Vasile Cepoi, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a fost propus la începutul acestei săptămâni, de către premierul desemnat, Victor Ponta, să ocupe funcţia de ministru al Sănătăţii. Dr. Vasile Cepoi este un cunoscut specialist în management sanitar. De-a lungul timpului, acesta a ocupat diverse funcţii în instituţii-cheie din sistemul sanitar: secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, şef al Direcţiei de Sănătate Iaşi, director al Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi, director general executiv al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.