„Scopul Liturghiei este unul singur: să primim cu toții Trupul și Sângele lui Hristos!” – Pr. Visarion Alexa

De asta venim la Biserică: să scăpăm de duhul lumii și să aflăm Duhul lui Dumnezeu. Și cum altfel Îl putem afla decât împărtășindu-ne cu El? Dacă veniți la biserică, la Liturghie și nu doriți să vă spovediți, împărtășiți, să mă iertați, dar pierdeți sensul, Îl refuzați pe Hristos, sunteți simpli spectatori.

Rânduiala împărtășirii preoților și a mirenilor la fiecare Liturghie (după spovedanie și după ce au primit binecuvântarea duhovnicului) nu este una pe care am inventat-o eu sau alt preot, ci este o rânduială veche, după care Biserica a trăit în toate timpurile.

Atunci când începem să trăim în felul acesta, împlinim Cuvântul Sfântului Apostol Pavel care spune: „Trăiți și umblați în Duhul lui Dumnezeu”. În momentul în care intri într-o parohie, într-o comunitate, în momentul în care vrei să devii un creștin asumat, practicant, preocupat de căutarea lui Dumnezeu, mintea ta, felul tău de a fi, raportarea ta față de oameni, se schimbă. A trăi în Duhul lui Dumnezeu înseamnă ceva mult mai profund decât a fi un om disciplinat. Disciplina e, desigur, bună, însă ea nu face altceva decât să uniformizeze mai multe concepții de viață diferite. Prin disciplină, oamenii ajung să interacționeze exterior.

Țelul vieții bisericești este mai mult decât atât. A trăi în Duh înseamnă să te împărtășești cu Trupul și cu Sângele Lui. Prin împărtășire, virtuțile Lui, puterile Lui, energiile Lui sunt împărtășite ție, iar tu le iradiezi apoi către ceilalți. Din păcate, însă, viața bisericească nu este gândită și trăită în Duh, ci într-o ideologie, în jurisprudență. Chiar fiind în Biserică de ani buni, începem să vânăm greșeli. Duhovnicul vânează greșelile enoriașilor, frații preoți, unii altora, iar enoriașii pe ale fraților de parohie și pe ale duhovnicului, căzând în noima străzii, mahalalei. Noima viețuirii în Biserică este alta.

Aici nu venim să ne judecăm, condamnăm, cântărim unii altora greșelile, ci venim să învățăm a ierta. Iisus spune atât: „Prin aceasta vă veți cunoaște că sunteți ucenicii mei, când vă veți iubi unii pe alții așa cum eu v-am iubit pe voi”. Iar iubirea Lui înseamnă, în primul rând, iertarea.  Cine nu practică această virtute, în fiecare zi a vieții lui, cine nu-și face din iertare un fel de a trăi în Duhul lui Dumnezeu, eșuează lamentabil față de cei din jur, dar și față de el însuși. Va fi mereu o persoană frustrată, nefericită, aflată într-un permanent conflict- interior și/sau exterior cu toți cei din jur.

Cum, oare, nu înțelegi că ai o problemă, cum oare nu înțelegi că tu ești cel care eșuează? Există însă si teorii care spun să-ți eliberezi toate emoțiile, să spui exact ce gândești, chiar dacă vei potența un conflict, chiar dacă vei călca în picioare un om cu vorbele tale. Starea aceasta conflictuală care parcă a devenit duhul în care trăim, nu este altceva decât un egoism teribil care sufocă umanitatea.

Hristos ne cheamă să iertăm, frați dragi, nu să spunem exact ce gândim, să dăm drumul frustrărilor noastre fără să ne gândim la cei din jur. Suntem oameni de diferite vârste, oameni care am trăit ani și ani în noima lumii. Suntem mai fericiți, mai așezați sufletește? Nu cred… Eu nu cer disciplină deplină în biserica pe care o slujesc, ci cer un singur lucru: nu mai trăi, omule, și-n biserică așa cum trăiești pe stradă (conflictual, răzbunător). Învață să trăiești în Duhul pe care spui că-L cauți. Schimbă puțin mintea, logica în care trăiești.

Înțelege, când deschizi ochii dimineața, că Domnul te iubește și ți-a iertat toate greșelile când a răsărit iar soarele și peste tine. Hristos nu a inventat o religie, ci El a întors omul la felul în care Dumnezeu l-a făcut să fie fericit. Iertând!  Dacă veți înțelege lucrul acesta, veți face Rai în jur.

De asta venim la Biserică: să scăpăm de duhul lumii și să aflăm Duhul lui Dumnezeu. Și cum altfel Îl putem afla decât împărtășindu-ne cu El? Dacă veniți la biserică, la Liturghie și nu doriți să vă spovediți, împărtășiți, să mă iertați, dar pierdeți sensul, Îl refuzați pe Hristos, sunteți simpli spectatori. În primele veacuri creștine, cei care nu se împărtășeau trei duminici la rând, erau excluși din Biserică. Creștinii acelor vremuri nu erau simpli spectatori, ci erau oameni care învățau, din prima clipă a intrării în Biserică, noima iertării. Scopul Liturghiei este unul singur: să primim cu toții – preoți și mireni – Trupul și Sângele lui Hristos! Altfel, degeaba o mai facem duminică de duminică. Sfinții sunt oameni care au ajuns să se asemene cu El. Citiți-le viețile și vedeți cum au trăit în Duhul Lui Dumnezeu, iertând până la sânge.

De la același autor

Ultimele din categorie