Locuri disponibile pentru bătrâni la Centrul „Cuvioasa Nazaria” de la Văratec

Campanii sociale

Locuri disponibile pentru bătrâni la Centrul „Cuvioasa Nazaria” de la Văratec

    • Locuri disponibile pentru bătrâni la Centrul „Cuvioasa Nazaria” de la Văratec
      foto: Bogdan Bulgariu

      foto: Bogdan Bulgariu

Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria” de la Văratec își deschide porțile pentru încă 35 de persoane, viitori beneficiari ai serviciilor social-medicale.

După mai multe încercări, s-a reușit dotarea unor apartamente, bucătăria și a altor spații necesare pentru desfășurarea activităților. În acest moment, centrul mai poate primi încă 35 de beneficiari pentru a se bucura de o bătrânețe liniștită, de îngrijire medicală și duhovnicească, de atenție și empatie, iar doritorii pot participa zilnic la Sfânta Liturghie săvârșită în paraclisul centrului.

Familiile vârstnicilor care vor să beneficieze de serviciile Centrului rezidențial „Cuvioasa Nazaria” de la Mănăstirea Vărătec pot lua legătura cu reprezentanții unității sociale la numărul de telefon 0742.268.410.

Centrul rezidențial „Cuvioasa Nazaria” a fost deschis în luna noiembrie 2018, cu un număr de 21 de beneficiari și 12 angajați. Până acum, căminul nu a putut ajunge la capacitate maximă din cauza imposibilităților financiare de a asigura cheltuielile salariale pentru un număr mai mare de angajați. De asemenea, lipsa dotărilor și a altor necesități au făcut ca centrul de la Văratec să își desfășoare activitatea, până de curând, într-un mod limitat.

În prezent, 37 de bătrâni beneficiază de serviciile Centrului rezidențial „Cuvioasa Nazaria”, iar până la sfârșitul acestui an, peste 72 de persoane sunt așteptate să primească îngrijire în cadrul căminului. Cei care doresc să susțină activitatea centrului social și să contribuie la îngrijirea unui bătrân, o pot face prin intermediul donațiilor online, pe site-ul www.caminulcuvioasanazaria.ro, secțiunea Donează – Donează o sumă pentru îngrijirea unui bătrân.