Radu Beligan a fost distins cu titlul de "Doctor Honoris Causa" al Universităţii Ovidius din Constanţa

Social

Radu Beligan a fost distins cu titlul de "Doctor Honoris Causa" al Universităţii Ovidius din Constanţa

    • Radu Beligan a fost distins cu titlul de "Doctor Honoris Causa" al Universităţii Ovidius din Constanţa
      Radu Beligan, actor și regizor

      Radu Beligan, actor și regizor

Vineri, Radu Beligan a primit titlul de "Doctor Honoris Causa" al Universităţii Ovidius din Constanţa, urându-le, cu această ocazie, celor prezenți o viață lungă și frumoasă ca a sa.

 

În cadrul evenimentului, Daniela Hanţiu, decanul Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Ovidius, a amintit spectacolele, rolurile și distincțiile primite de artist în cariera sa, precizând că este o onoare pentru Universitatea Ovidius ca numele lui Radu Beligan să facaă parte din istoria instituției de învățământ superior.

"Ca o recunoaştere a valorii domniei sale, Senatul Universităţii Ovidius din Constanţa, la propunerea Facultăţii de Arte, acordă titlul de «Doctor Honoris Causa» domnului Radu Beligan, un corifeu al artei spectacolului contemporan. Este o onoare pentru universitatea de la malul Mării Negre ca în acest moment solemn numele lui Radu Beligan să treacă în istorie, să aureoleze cetatea academică tomitană", a mai spus Daniela Hanţiu.

În discursul de la primirea titlului, Radu Beligan a împărtășit din experiența sa de viață celor prezenți, spunându-le că este mai ușor să fii bătrân, decât tânăr.

"În semn de recunoştinţă faţă de onoarea pe care universitatea mi-o face, daţi-mi voie să vă împărtăşesc un mic secret: a îmbătrâni este contrariul a ceea ce se crede în mod curent. În tinereţe, pe vremea când nu ţi-ai definit încă opţiunile, eşti împovărat de greutatea tradiţiei şi a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat. Tânăr fiind, crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile, eşti gata să aderi la tot şi la toate, cari în spinarea ta greutatea familiei, a tradiţiei, a grupului din care faci parte, a societăţii. În ceea ce mă priveşte, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detaşare de toate aceste poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber, într-un anumit sens eşti mai bătrân atunci când eşti tânăr şi mai tânăr atunci când eşti bătrân, viaţa se scurge ca o permanentă şi progresivă delestare de prejudecăţi şi constrângeri", a spus Radu Beligan.

După încheierea ceremoniei, artistul a susținut o mică sesiune de autografe și fotografii.

*****

Radu Beligan s-a născut pe 14 decembrie 1918 și are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. A interpretat roluri în piese semnate de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean Anouilh etc, și a semnat regia unor spectacole precum "Egoistul" de Jean Anouilh, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, "Doctor fără voie" de J. B. P. Molière sau "Străini în noapte" de Eric Assous.

Între anii 1961 şi 1969, Radu Beligan a fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, şi director al Teatrului Naţional Bucureşti, între 1969 şi 1990. Între 1950 şi 1965, a fost profesor la Institutul de Teatru şi Film, şi în 2004 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, în semn de recunoaştere a activităţii sale în domeniul artei.

A fost decorat cu Ordinul "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Ofiţer, din partea Franţei, este "Doctor Honoris Causa" al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti, cetățean de onoare al județului Vrancea, în 2011 a primit o stea pe Aleea celebrităţilor - Piaţa Timpului din Capitală, și în acest an a primit "Premiul de Excelență" pentru întreaga activitate, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Superlativelor VIP 2013 "Oamenii Schimbării".

De asemenea, Radu Beligan a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena de teatru din partea Cărţii Recordurilor Guinness.