Pulverizatorul de trândăvie

Social

Pulverizatorul de trândăvie

    • Pulverizatorul de trândăvie
      Pulverizatorul de trândăvie

      Pulverizatorul de trândăvie

Schimbarea unei societăţi nu vine prin deciziile guvernamentale, nu prin ajutoare externe care ne îndatorează pe zeci de ani, nu prin portavoce sau prin venirea miraculoasă ale americanilor sau extratereştrilor printre noi.

Grecia se află într-un impas financiar masiv, peste 25% dintre oamenii activi fiind în şomaj, iar peste jumătate dintre tineri neavând un loc de muncă. Criza se resimte în toate sectoarele sociale, de la miile de magazine închise care au dat faliment, până la săracii care se îngrămădesc la o strachină de supă dată de vreo Biserică sau organizaţie umanitară.
Educaţia în Grecia se află şi ea în mare dificultate, o mare parte dintre studenţi fiind în pericol de a abandona studiile din pricina sărăciei şi lipsei de suport din partea părinţilor. De asemenea mulţi dintre copii nu mai merg la şcoală din aceleaşi cauze. Guvernul operează tăieri masive de fonduri, iar hemoragia sistemului bugetar, îndopat până nu demult cu sume uriaşe însă împrumutate şi nu rezultate direct din productivitate, este dublată de o stare generală de nemulţumire a populaţiei. Oamenii nu vor nici austeritate dar nici să muncească mai mult, nu vor scăderea salariilor dar nici prelungirea săptămânii de lucru, nu vor şomaj, dar nici competitivitate adevărată prin concursuri.  
Din păcate letargia nu se manifestă numai în sectorul bugetar, ci şi în cel privat, inflamat de nepotisme, lipsă de calificare, evaziune, delăsare şi nervozitate perpetuă.
Biserica Ortodoxă a Greciei face eforturi uriaşe pentru a ajuta pe oamenii aflaţi în suferinţă atroce, mai ales pe cei care nu au unde locui, sau mor pur şi simplu de foame pe străzile aglomerate ale Atenei sau aiurea.
Recent, Preafericitul Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Grecia a semnat un acord cu Ministrul Educaţiei, M. Arvanitopoulos, pentru a ajuta pe studenţii aflaţi în impas financiar şi care sunt la limita abandonului şcolar. Astfel, acordul prevede ca Biserica să asigure hrana a 2000 de studenţi greci provenind din familii sărace, prin intermediul Direcţiei de Educaţie. Este un prim pas pentru ajutorarea acestor studenţi, aflaţi în dificultate.
Ceea ce voi spune acum nu poate fi în niciun fel generalizat, raportat la alte persoane sau dezvoltat insinuant, ci este doar o secvenţă de viaţă personală şi unică. Acum vreo 10 ani mă aflam la o mănăstire suspendată între cer şi pământ din regiunea Monembasia, sudul Greciei, Sfinţii Tessarakonta Martiron (40 de Mucenici). Eram acolo cu o bursă de muzică biznatină, oferită de Mitropolitul Evstathios al Spartei. Mănăstirea avea câţiva monahi cu studii avansate de muzică psaltică, adevăraţi protopsalţi. Aşa că studiam muzică bizantină zilnic, participam la slujbele mănăstirii şi citeam cărţi din biblioteca lor masivă, cu cărţi din multe limbi. Deoarece aveam şi mult tmp liber, m-am oferit să ajut la treburile mănăstirii, era oricum ciudat ca toţi monahii să-şi rezolve ascultările iar eu să stau la umbră de chiparos. Aşa că am fost rânduit de către stareţ la atelierul de icoane, acolo unde se lipeau icoane de hârtie pe lemn, iar apoi erau lăcuite cu un pistol. Pentru o icoană, de lipit şi de lăcuit automat era treabă de vreo 20 de secunde. Lucram cu vreo trei muncitori tocmiţi de călugări, care se odihneau, comentau politică, beau cafedakia ritmic, mergeau cu treburi urgente în mănăstire, savurau croissante sau suc de portocale, îşi făceau siesta şi tot aşa. Făceau în jur la 20 de icoane pe zi de căciulă (de fapt era atât de cald încât nici nu aveau căciuli).
Am ajuns dimineaţă la atelierul cu pricina, am văzut stiva uriaşă de lemne pentru icoană şi vraful de icoane de hârtie. M-am uitat cu un ochi la cele două teancuri şi am început treaba: Pe la 10 lipisem toate icoanele pe lemn, iar apoi a urmat lăcuirea cu un pulverizator, treabă amuzantă în felul ei. Pe la 1 m-am dus la stareţ şi i-am spus candid că am terminat şi dacă are vreo altă treabă pentru mine. Stareţul s-a uitat pe sub ochelari la mine, s-a ridicat de pe scaun şi a mers neîncrezător la atelier. Acolo în jur de 400 de icoane stăteau lipite, lăcuite, gata să se usuce, ca nişte prescuri coapte, puse la răcit. Cuviosul s-a uitat la mine, la icoane, apoi iar la mine, şi-a făcut Cruce şi a zis: Ce-ai făcut? Icoanele astea le făceau muncitorii de aici într-o lună. A chemat pe călugări care s-au crucit şi ei, apoi şi-au dat seama nu de hărnicia mea, ci de delăsarea muncitorilor pe care îi plăteau gras.
Schimbarea unei societăţi nu vine prin deciziile guvernamentale, nu prin ajutoare externe care ne îndatorează pe zeci de ani, nu prin portavoce sau prin venirea miraculoasă la americanilor sau extratereştrilor printre noi. Ea vine de la schimbarea minţii (metanoia) fiecărui om, care hotărăşte să lucreze şi să dureze, să iubească şi să dăruiască, să poarte de grijă şi să lumineze pe cei din jurul său. Şi aceasta se poate face prin rugăciune şi prin harul lui Dumnezeu.