Campionate ATOR la Iaşi

Social

Campionate ATOR la Iaşi

    • Campionate ATOR la Iaşi
      Campionate ATOR la Iaşi

      Campionate ATOR la Iaşi

Asociaţia Tineretului Ortodox Român (ATOR), filiala Iaşi, a organizat sâmbătă, 28 mai, ediţia a III-a a Campionatului de fotbal la Colegiul Tehnic "Mihail Sturdza" din Iaşi. În aceeaşi zi, în Sala de sport a Colegiului Tehnic "Mihail Sturdza" s-a derulat Campionatului de volei, ediţia a II-a. Au urmat jocuri distractive care au dus la cunoaşterea şi împrietenirea elevilor între ei.

Vineri, 27 mai, la Colegiul Tehnic "Mihail Sturdza" din Iaşi s-a desfăşurat ediţia a III-a a campionatului de şah al ATOR, filiala Iaşi. Au participat elevi implicaţi în proiectele ATOR de la următoarele liceele ieşene: Colegiul Naţional, Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Seminarul Teologic Ortodox Liceal "Sfântul Vasile cel Mare" şi Grupul Şcolar "Anghel Saligny", studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi voluntari ATOR. În urma celor şapte runde ale campionatului, câştigătorul trofeului a fost Alexandru Toader, student al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Premiile, constând în trofee, tricouri inscripţionate cu sigla ATOR Iaşi, DVD-uri cu filme, cărţi şi diplome, au fost înmânate participanţilor de Ioan Puiu, vicepreşedinte ATOR, filiala Iaşi. Cele trei campionate au fost supravegheate şi susţinute de protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului Asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de Misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. (C. Ciofu)