„Cinematograful gol“, prezentat studenţilor şi elevilor ieşeni

Social

„Cinematograful gol“, prezentat studenţilor şi elevilor ieşeni

Scriitorul Daniel Cristea-Enache îşi va lansa astăzi, la Iaşi, cel mai nou volum - „Cinematograful gol“, recent apărut în colecţia „Ego-grafii“ a Editurii Polirom. Evenimentul, desfăşurat la librăria din Corpul A al Universităţii „Al. I. Cuza“ va avea loc în cadrul unei întâlniri cu studenţii Facultăţii de Litere, alături de autor participând la discuţii şi profesorii Antonio Patras şi Bogdan Creţu. Mâine, Daniel Cristea-Enache îşi va prezenta volumul, despre care Radu Cosaşu afirmă că „autorul face reportaj într-un jurnal mai mult sau mai puţin intim“, şi elevilor de la Colegiul Naţional şi de la Colegiul „Octav Băncilă“ din Iaşi. Potrivit Editurii Polirom, „Cinematograful gol“ este o carte „uneori ironică, alteori nostalgică, adesea de un umor savuros, în care autorul adună amintiri dragi, impresii de călătorie, dar şi portrete ale unor sportivi celebri sau poveşti „din Epoca de Aur“. Conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti şi consilier la Editura Polirom, Daniel Cristea-Enache va susţine joi, la Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi, o conferinţă pe tema „Cobai în anii ’80“.