Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova

Social

Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova

    • Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova
      Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova

      Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova

Strada Lăpuşneanu din Iaşi va fi gazda unui târg interactiv de creaţie populară la care vor participa meşteri din Moldova, Basarabia, precum şi din alte zone etnografice ale ţării. Evenimentul, inclus în programul celei de-a XX-a ediţii a Sărbătorilor Iaşului, se va desfăşura în perioada 12-14 octombrie.

Zeci de creatori populari, dar şi elevi pricepuţi în arta meşteşugului, descoperiţi cu ocazia diverselor manifestări de profil, vor participa în perioada 12-14 octombrie la un târg al meşterilor populari. Manifestarea cultural-interactivă „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova“, ajunsă la a IV-a ediţie, se va desfăşura, ca în fiecare an, pe strada Lăpuşneanu din Iaşi. Organizatorii, Asociaţia „Art - Meşteşugurile Prutului“ Iaşi, Primăria Iaşului, Muzeul Etnografic al Moldovei, parohia „Sf. Nicolae“ din comuna Aroneanu, precum şi alte asociaţii, precizează că sunt aşteptaţi aproximativ 30 de meşteri populari din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi din alte zone etnografice ale ţării. Acestora li se adaugă elevi de la mai multe şcoli din oraş şi din comuna Bârnova. „Meşterii populari vor expune obiecte tradiţionale autentice, dar vor face şi demonstraţii de măiestrie meşteşugărească. Le vor fi alături elevii premianţi de la ediţia a IV-a a taberei de creaţie populară «Micii meşteri din Copou», desfăşurată în luna iunie, precum şi cei din comuna Bârnova, participanţi la proiectul «Meşteri în vacanţă», derulat împreună cu Fundaţia Izvor, în iulie-august 2011“, a anunţat doamna Silvia Cozmâncă, preşedintele Asociaţiei „Art - Meşteşugurile Prutului“.

Ieşenii, dar şi pelerinii prezenţi, ca în fiecare an în număr foarte mare la Iaşi cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, vor putea admira şi achiziţiona obiecte autentice tradiţionale româneşti precum obiecte din ceramică, ţesături, ouă încondeiate, icoane, împletituri din nuiele, sfoară, fibre vegetale, podoabe, port popular, articole de pielărie şi blănărit, industrie casnică etc.

„Evenimentul se doreşte a fi un prilej de reflectare a identităţii naţionale prin creaţiile meşterilor populari din Moldova şi din întreaga ţară, prin crearea unui dialog direct între aceştia şi publicul vizitator“, a mai spus doamna Cozmâncă.

Anul acesta, Sărbătorile Iaşului se află la a douăzecea ediţie, acţiunile urmând să se desfăşoare pe parcursul a nu mai puţin de trei săptămâni. Sub egida acestei manifestări de tradiţie pentru oraşul Iaşi se vor derula spectacole de teatru, de muzică şi dans, expoziţii de fotografie şi de artă plastică, întreceri sportive, dar şi festivaluri gastronomice şi târguri de toamnă. Tot în această perioadă se va desfăşura şi Festivalul Internaţional de Poezie „Grigore Vieru“, ajuns la ediţia a III-a.