Mii de persoane evacuate în Bulgaria

Social

Mii de persoane evacuate în Bulgaria

Aproximativ 2.300 de persoane au fost evacuate, ieri dimineaţă, în oraşul Debelets din nordul Bulgariei, după un accident în care a fost implicată o cisternă înmatriculată în Turcia. Potrivit presei bulgare, cisterna răsturnată în cursul nopţii de duminică spre luni se îndrepta către România şi era încărcată cu substanţe chimice periculoase. Locuitorii din zonă, transportaţi cu autobuze, ambulanţe şi autovehicule proprietate privată, au fost găzduiţi la Veliko Târnovo şi într-un sat aflat în vecinătate. Primii evacuaţi au fost 51 de copii, aflaţi într-o grădiniţă din apropierea locului unde s-a produs accidentul şi unde au fost înregistrate niveluri ridicate de emisii chimice nocive. Primarul din oraşul Debelets a afirmat că substanţele chimice eliberate în atmosferă încep să se depună pe sol. "Vom aştepta să scadă temperatura, pentru a ne asigura că nu se mai evaporă din sol substanţe periculoase", a declarat edilul. Potrivit presei bulgare, cisterna transporta stiren, considerat substanţă chimică periculoasă în cazul contactului cu ochii sau cu pielea, dar şi în caz de ingestie sau inhalare. Agenţia Focus News relatează că o parte din încărcătură s-a scurs în râul din apropiere şi este transportată în aval, către zona unui cartier rezidenţial din oraşul Veliko Târnovo.