Patru români şi-au pierdut viaţa în Ungaria

Social

Patru români şi-au pierdut viaţa în Ungaria

    • Patru români şi-au pierdut viaţa în Ungaria
      Patru români şi-au pierdut viaţa în Ungaria

      Patru români şi-au pierdut viaţa în Ungaria

Cinci persoane, dintre care patru români şi un sloven, au decedat şi alte 23 au fost rănite, într-un grav accident de circulaţie produs, ieri dimineaţă, în Ungaria.

Potrivit poliţiei ungare, citată de agenţia MTI, autocarul românesc s-a ciocnit frontal cu un TIR înmatriculat în Slovenia, pe autostrada M70 din Ungaria. "Se pare că această coliziune s-a produs după ce autocarul a intrat pe contrasens", a declarat şeful poliţiei locale, Janos Tiborcz. Autorităţile ungare au deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul. Potrivit primelor informaţii, doi şoferi şi doi pasageri ai autocarului, dar şi şoferul camionului sloven au decedat pe loc. Un alt pasager din autocar a suferit răni ce îi pun viaţa în pericol, trei au fost răniţi serios, iar 19 au suferit leziuni uşoare. Ataşatul pentru afaceri interne al Ministerului român al Administraţiei şi Internelor, Berse Ioan, a precizat că accidentul s-a produs în jurul orei 5 dimineaţa, când autocarul cu 40 de pasageri la bord a intrat în coliziune cu un TIR slovac. "În urma impactului, şoferul de pe TIR-ul slovac a decedat, iar din autocarul românesc au decedat patru persoane, doi şoferi şi doi pasageri" a precizat ataşatul MAI.

Autocarul mergea în Spania

Autocarul implicat în accidentul de circulaţie petrecut, ieri dimineaţă, în Ungaria, avea ca destinaţie Spania, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Doris Mircea. "Potrivit primelor informaţii, un autocar Atlassib, care se deplasa pe ruta România-Spania, a fost implicat într-un accident cu un TIR slovac în zona Szallas, din apropierea imediată a graniţei cu Slovenia. Am fost informaţi că un alt autocar al firmei a plecat spre locul accidentului, pentru preluarea persoanelor şi transportarea acestora în ţară", a menţionat oficialul MAE. Autocarul Atlassib implicat în accidentul din Ungaria avea toate verificările la zi şi starea lui tehnică era bună, a declarat directorul general al companiei, Daniel Micu. Directorul a mai precizat că autocarul care se îndrepta către Spania transporta pasageri din toate oraşele mari din România. "Autocarul a ieşit aseară (luni - n.r.) din ţară pe la Arad şi se îndrepta către Spania. De la Bucureşti până la Arad, autocarul a preluat pasageri din toate marile oraşe", a declarat Daniel Micu.