Pensionarii îşi vor primi sumele reţinute pentru CAS

Social

Pensionarii îşi vor primi sumele reţinute pentru CAS

Potrivit unui Proiect de ordonanţă de urgenţă privind modalitatea de restituire a contribuţiei de 5,5% la asigurările de sănătate a pensionarilor cu pensii de peste 740 de lei, publicat luni pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), pentru sumele reţinute în perioada ianuarie-martie 2011, restituirea se realizează în tranşe lunare egale, în perioada iunie-august 2012, iar pentru cele reţinute în perioada aprilie 2011-aprilie 2012, restituirea se realizează până la data de 31 decembrie 2013.

Restituirea sumelor se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi cele aparţinând sistemelor proprii de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public de pensii.

De asemenea, plata către titularii drepturilor de pensii a sumelor restituite se realizează împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni.

Potrivit estimărilor Casei Naţionale de Pensii, beneficiari ai deciziilor Curţii Constituţionale sunt 2,1 milioane de persoane.