Peste 200 de cutremure în Galați în două săptămâni

Social

Peste 200 de cutremure în Galați în două săptămâni

    • Peste 200 de cutremure în Galați în două săptămâni
      Tudor Prisecaru, Secretar de stat pentru Cercetare în Ministerul Educaţiei

      Tudor Prisecaru, Secretar de stat pentru Cercetare în Ministerul Educaţiei

Cutremurele produse la Galaţi au "caracter unic" în lume, iar specialiştii au luat legătura cu cercetători din străinătate pentru a afla cauze acestor fenomene, a declarat astăzi, 8 octombrie, secretarul de stat Tudor Prisecaru, precizând că în zona afectată se instalează noi echipamente de monitorizare.

Secretarul de stat pentru Cercetare în Ministerul Educaţiei, Tudor Prisecaru, s-a întâlnit, marţi, la Galaţi, cu prefectul judeţului, Emanoil Bocăneanu, şi cu şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, el plecând apoi în satul Izvoarele, pentru verificarea instalaţiilor de monitorizare a seismelor produse în zonă.

Prisecaru a spus că în cursul acestei zile în zona Izvoarele vor mai fi instalate alte două echipamente de monitorizare.

"Ieri (n.r. luni) am avut o întâlnire cu toţi specialiştii de la Institutul pentru Fizica Pământului. Au prezentat nişte date preliminare şi am considerat toţi că este necesară continuarea monitorizării. Astăzi se instalează echipamente suplimentare de monitorizare. Eu mă aflu aici pentru a verifica zonele în care au fost montate aparatele şi dacă ele au fost amplasate în zonele în care am stabilit, pentru că săptămâna aceasta vom avea probabil o altă întâlnire la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi să putem eventual să analizăm datele suplimentare şi poate se va putea trage o concluzie, nu ştim încă", a declarat secretarul de stat Tudor Prisecaru.

Varianta potrivit căreia seismele repetate ar fi provocate de exploatările petroliere din acea zonă, a fost eliminată, a spus Prisecaru, subliniind că fenomenele au caracter unic în lume şi că s-au stabilit contacte cu specialişti din străinătate.

"Din câte am înţeles de la colegii mei de la toate instituţiile, ceea ce s-a întâmplat aici are un caracter unic. Există contacte cu specialişti din Brazilia, unde s-a mai întâmplat ceva similar, dar şi cu specialişti din alte ţări", a mai spus Prisecaru.

Totodată, secretarul de stat a precizat că "fenomenele au mai scăzut în frecvenţă".

Peste 200 de cutremure au avut loc în zona comunelor Slobozia Conachi şi Schela din 23 septembrie.

Conform Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), peste 30 de cutremure au avut magnitudinea peste 2,5 grade pe scara Richter, iar cel mai puternic seism a avut 3,9 grade şi s-a produs în 29 septembrie.

Ultimul cutremur de peste 2,5 grade în Galaţi s-a produs duminică, la ora 5.35 şi a avut magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter.

INFP a instalat în zona localităţilor Izvoarele, Slobozia Conachi şi Negrea trei staţii seismice portabile, pentru a localiza cu precizie unde se produc cutremurele, precum şi echipamente care măsoară deplasarea faliilor cu rezoluţie de un milimetru. Datele culese de acestea sunt corelate cu informaţii din toată reţeaua, prelucrate la Bucureşti de un soft şi interpretate de seismologi.

În această perioadă sunt prezenţi în zonă reprezentanţi ai INFP şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, misiunea principală a acestora fiind consilierea populaţiei şi a autorităţilor locale.

Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numărat şi printre localităţile afectate de inundaţiile produse în perioada 13 - 14 septembrie în judeţul Galaţi.