Profit brut de 120 milioane lei, pentru ROMSILVA

Social

Profit brut de 120 milioane lei, pentru ROMSILVA

    • Profit brut de 120 milioane lei, pentru ROMSILVA
      Profit brut de 120 milioane lei, pentru ROMSILVA

      Profit brut de 120 milioane lei, pentru ROMSILVA

În primele nouă luni ale acestui an, Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a obţinut un profit brut de 120 de milioane de lei, de peste trei ori mai mare decât estimările iniţiale, şi o cifră de afaceri de 1,156 miliarde de lei, în creştere cu aproape 31% faţă de program, potrivit datelor prezentate marţi de către Adam Crăciunescu, directorul general al instituţiei.

"Anul 2013 a fost un an benefic pentru Romsilva. Am reuşit să realizăm faţă de bugetul planificat prin Hotărâre de Guvern o cifră de afaceri pe care am depăşit-o cu 30%, ţinând cont că suntem o instituţie cu capital de stat. Totodată, profitul pe care l-am reuşit la 9 luni se cifrează la 120 milioane lei, ceea ce reprezintă o depăşire cu 365 la sută. Toate aceste cifre par abstracte, dar ca să le realizezi înseamnă organizare, muncă, preocupare şi disciplină în sistem", a declarat Adam Crăciunescu, într-o conferinţă de presă.

Directorul Romsilva a menţionat că aceste rezultate se datorează în primul rând modului în care au fost organizate licitaţiile de masă lemnoasă care au adus regiei un plus la preţurile de vânzare.

"Aceste rezultate se datorează modului în care am organizat licitaţiile de masa lemnoasă, pentru că aceasta este principala sursă de venituri a Romsilva. Am reuşit în acest an să obţinem o creştere a preţului mediu la lemn între 25 şi 35 de lei pe metru cub, datorită acestor licitaţii, iar prin măsurile întreprinse a dispărut de pe piaţa acel lemn care avea provenienţă incertă", a adăugat conducerea Romsilva.

Romsilva estimează pentru primele nouă luni din acest an o cifră de afaceri de 766,2 milioane de lei şi un profit brut de 33 milioane lei.

Direcţiile Silvice (DS) care au obţinut cele mai bune venituri în primele nouă luni sunt DS Caraş Severin, DS Dâmboviţa, DS Hunedoara, DS Maramureş şi DS Vâlcea, unde s-a reuşit recuperarea unei suprafeţe de 2.500 de hectare.

RNP-Romsilva funcţionează din 2010 sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi administrează 3.266.494 hectare de pădure aflată în proprietatea statului cu circa 18.000 de angajaţi, asigurând servicii silvice pentru o suprafaţă de 1.123.378 hectare fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale sau privată a proprietarilor privaţi.

Din totalul suprafeţei administrate, 586.214 hectare se găsesc în arii protejate şi cuprind inclusiv ultimele păduri virgine din Europa.