Recuperarea integrală a salariilor bugetarilor, din 2012

Social

Recuperarea integrală a salariilor bugetarilor, din 2012

Guvernul urmăreşte, în anul 2012, revenirea în integralitate a salariilor bugetarilor la nivelul de dinainte de scăderile cu 25% operate în anul 2010, a declarat prim-ministrul Emil Boc. Premierul a susţinut că Guvernul a stabilizat economia şi România se îndreaptă în direcţia creşterii economice. "Am stabilizat economia, mergem în direcţia creşterii economice şi asta ne va permite să vorbim şi pentru mediul de afaceri de o reducere a contribuţiilor de asigurări sociale în partea a doua a anului 2011. Tot în acest scenariu, avem ca, în anul 2012, să recuperăm în integralitate pentru bugetari pierderile salariale din anul 2010, iar pentru pensionari să putem realiza acea indexare a pensiilor cu rata inflaţiei, plus 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie", a spus Emil Boc. Potrivit scenariului de bază al FMI, economia României va creşte cu 1,5% în acest an şi cu 4,4% în 2012, iar deficitul de cont curent se va situa la 5% din PIB şi, respectiv, 5,1% din PIB.