„Vin Paştile“, campanie derulată de Asociaţia Communio

Social

„Vin Paştile“, campanie derulată de Asociaţia Communio

Asociaţia Communio din Iaşi lansează, şi anul acesta, campania „Vin Paştile“, aflată la a patra ediţie, ce îşi propune promovarea tradiţiilor creştine şi a culturii spirituale, în contextul celei mai mari dintre sărbătorile Bisericii - Învierea Domnului sau Paştile. Potrivit doamnei dr. Eugenia Burdea, asociaţia a conceput în acest an un proiect structurat pe patru obiective distincte, reprezentând momentele importante ale Paştilor pentru creştin: Încondeierea ouălor, Colindele de Florii, Deniile şi Prohodul şi Învierea Domnului.„În ce priveşte încondeierea ouălor, tradiţie românească veche, Asociaţia Communio a încheiat un parteneriat cu Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, meşterii populari oferind lecţii gratuite de încondeiere a ouălor în parohiile care se implică în campania „Vin Paştile“, informează, într-un comunicat, Asociaţia Communio. Prima acţiune de acest tip va avea loc sâmbătă, 10 martie, la Parohia Toma Cozma din Iaşi.