Banii nu cumpără fericirea

Cuvinte duhovnicești

Banii nu cumpără fericirea

    • Banii nu cumpără fericirea
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Cercetările arată că persoanele care îşi propun să aibă avere, prestigiu şi multe lucruri materiale sunt mai predispuse spre depresie şi anxietate şi sunt mai puţin sociabile decât cele care nu au astfel de valori.

Cercetările arată că persoanele care îşi propun să aibă avere, prestigiu şi multe lucruri materiale sunt mai predispuse spre depresie şi anxietate şi sunt mai puţin sociabile decât cele care nu au astfel de valori.

Un studiu ale cărui rezultate au fost publicate în revista „Psychological Science“, şi preluate de „ScienceDaily“ în 9 aprilie a.c. arată că în două din patru experimente studenţii au fost expuşi unor situaţii materialiste, prin sarcini la care lucrând erau în contact cu imagini ce reprezentau luxul, ori cuvinte care mobilizau valori consumeriste (vs imagini neutre, fără astfel de conotaţii). Studiul a fost condus de psihologul Galen V. Bodenhausen de la Universitatea Northwestern, alături de colegii săi, Monika A. Bauer, James E. B. Wilkie, and Jung K. Kim. Completând ulterior nişte chestionare, s-a observat că cei care priviseră la maşini de lux, electronice şi bijuterii erau mai predispuşi la depresie şi anxietate şi mai puţini interesaţi de activităţi sociale, precum petrecerile, şi mai singuratici decât ceilalţi.

Descoperirile au implicaţii atât sociale, cât şi personale, spune Bodenhausen. „A devenit un lucru comun să foloseşti cuvântul «consumator» ca un termen generic pentru «oameni» în ştiri, în discuţiile despre taxe, politici sociale ori sănătate. Dacă am folosi termeni ca «americani» ori «cetăţeni» în locul acestui cuvânt, «această subtilă diferenţă activează centre diferite din punct de vedere psihologic». Putem avea de asemenea iniţiativa personală de a reduce efectele depresive, izolante ale setării mentale materialiste prin evitarea stimulilor săi, cel mai clar prezenţi în publicitate. Care ar fi metoda? Să privim mai puţin la tv“. (Traducere  Cristina Sturzu)

Citește despre: