Edouward Limbos descrie creativitatea ca fiind capacitatea de a imagina răspunsuri la probleme, de a găsi soluţii inedite şi originale. Sau poate că a fi creativ înseamnă a vedea acelaşi lucru ca toată lumea, dar a te gândi la ceva diferit.

Creativitatea este o capacitate a minţii umane care implică funcţii complexe, ce lucrează împreună, simultan. Deci nu avem un circuit neuronal sau o zonă cerebrală specifică a creativităţii, ci multiple circuite seriate şi de asociaţie care acţionează împreună pentru a genera un proces mental complex şi fascinant. Totul este cu atât mai spectaculos, cu cât unele circuite se formează tocmai la şi pentru acel unic moment în care îndrăznim să ne folosim creierul în moduri noi, neobişnuite sau să facem lucruri fireşti şi obişnuite în cu totul alt mod decât am fost învăţaţi. Contrar unor idei tradiţionale, emisfera dreaptă nu este sediul creativităţii, ambele emisfere fiind implicate în acest proces. Principala componentă a gândirii creative poate fi considerată flexibilitatea, prin care înţelegem restructurarea circuitelor cerebrale în funcţie de necesităţile prezente. Opusul flexibilităţii este rigiditatea gândirii, adică folosirea soluţiilor vechi la problemele noi, stereotipia de gândire. După C. Rogers (1961), adaptarea creativă naturală pare a fi posibilitatea concretă prin care omul poate ţine pasul cu schimbarea lumii sale.

Lumea nu este obişnuită să caute soluţiile creative

Un exerciţiu de stimulare a creativităţii constă în a găsi, în exact două minute, cât mai multe posibilităţi inedite de a folosi un obiect comun. De exemplu un pix. Acesta poate fi folosit la scris, ca pai pentru a bea un suc, asta dacă îi scoatem înainte mina, sau la nevoie chiar ca şi tub de dren, pentru afânat pământul într-un ghiveci cu flori, ca tijă de sprijin pentru tulpina unei plante, ca ac pentru a strânge părul în coc sau în alte multe feluri la care o să vă gândiţi probabil dumneavoastră. Psihologii au constatat că testele de creativitate se finalizează cu scoruri înalte dacă participantului i se precizează clar că sunt urmărite tocmai răspunsurile creative, şi nu doar finalizarea unei sarcini (Chen et al., 2005). Aceasta pentru că lumea nu este obişnuită să caute soluţiile creative, prea învăţată, uneori până la o formă de robotizare, de a fi eficientă, de a se încadra în termene-limită, costuri reduse, profit rapid.

Deci, un mod de a favoriza creativitatea este de a folosi alt tip de rezolvare a problemelor decât cel cu care eşti obişnuit. Dacă eşti o persoană predominant raţională, care gândeşte concret şi ignoră instinctele, care se bazează pe experienţă şi pe noţiuni clare, deja verificate, încearcă să foloseşti mai mult partea ta intuitivă, cea care explorează liber asociaţiile, care ascultă ceea ce îi vine în minte şi nu se bazează doar pe experienţa din trecut.

Soluţiile creative nu sunt adesea primele accesate, şi asta pentru că, din păcate, ideile noi nu sunt cu adevărat agreate de oameni. De ce? Pentru că măresc gradul de nesiguranţă, ne solicită mai mult mintea decât o cale deja învăţată şi pentru că în general ne temem de nou. Dar acel sentiment de nesiguranţă este în fapt un semnal de atenţie suplimentară pentru că ne aflăm într-un teritoriu necunoscut, şi nu neapărat o sursă de panică interioară, decât dacă noi alegem această abordare în faţa lui.

Neîncrederea potenţează valenţele novatoare ale persoanelor înalt creative

Un alt motiv pentru care, probabil inconştient, ne ferim de persoanele creative este şi datorită părţii lor întunecate. Psihologii care au studiat acest aspect au afirmat că acestea „sunt mult mai susceptibile de a fi arogante, de a minţi cu uşurinţă, uneori necinstite, neîncrezătoare şi poate un pic cam prea excentrice“.

Un extraterestru care ar ajunge pe Pământ ar găsi dificil de înţeles de ce plătim oameni ca să ne mintă? Prin televiziune, publicaţii, cărţi, piese de teatru şi nu numai, aşteptăm să fim introduşi, cu oarecare spectacol, în posibilităţi cu totul imaginare. Testele psihologice au arătat că persoanele creative au capacitatea să creeze minciuni complexe, interesante, pe care uneori ne şi dorim să le credem.

Silvia şi colaboratorii (2011) au identificat, tot pentru persoanele creative, o lipsă de asociere între această calitate şi modestie. Totodată s-a observat că neîncrederea care pare să caracterizeze minţile creative care nu iau lucrurile doar aşa cum par să fie, ci le pun mereu sub semnul întrebării, potenţează valenţelor lor novatoare. Întrucât procesul creativităţii presupune independenţa şi divergenţa gândirii, nonconformism, comportamente noi şi neobişnuite, persoanele înalt creative pot avea mai multe probleme adaptative, fapt similar copiilor supradotaţi.

Cu toată posibila ei parte întunecată, creativitatea rămâne un mare dar al omului, o putere folosită tocmai pentru a căuta şi a ne apropia cumva de Cel care a sădit-o în adâncurile noastre. Un dar care poate fi cultivat, prin explorare, dezvoltându-ne un simţ al uimirii în faţa complexităţii creaţiei lui Dumnezeu, fiind deschişi la a învăţa lucruri noi. De asemenea, puterea creativităţii noastre va creşte dacă ne vom lipi mintea în permanenţă de Dumnezeu, prin rugăciune. Apoi, creativitatea se va dezvolta şi mai mult prin concentrare pe materializarea ideilor mai puţin obişnuite care ne vin (pentru că ies din confortul cu care ne-am obişnuit), pe punerea lor în practică, trăind în prezent şi încredinţând Domnului stările de descurajare proprii ori pornite de la neîncrederea celor din jur. Permiţându­ne timp pentru diverse activităţi creative în viaţa noastră, chiar dacă am ajuns la vârste mai înaintate, vom vedea că mintea ni se dezmorţeşte şi ni se deschide spre o perspectivă mai amplă asupra întregii vieţi.