Cea mai mare mişcare pro-viaţă din lume, din nou la Iaşi

Știri

Cea mai mare mişcare pro-viaţă din lume, din nou la Iaşi

    • Cea mai mare mişcare pro-viaţă din lume, din nou la Iaşi
      Cea mai mare mişcare pro-viaţă din lume, din nou la Iaşi

      Cea mai mare mişcare pro-viaţă din lume, din nou la Iaşi

Cea mai mare mişcare pro-viaţă la nivel mondial, campania 40 DE ZILE PENTRU VIAŢĂ, reîncepe în data de 14 februarie. Pentru a treia oară la Iaşi, creştinii ieşeni se vor uni în post, rugăciune şi veghe paşnică pentru încetarea avorturilor. Campania se va desfăşura pe Bulevardul Ştefan cel  Mare şi Sfânt (la Cub), în perioada 14 februarie-25 martie.

Primele două ediţii ale campaniei în oraşul Iaşi au avut loc în primăvara şi toamna anului 2017, iar răspunsurile primite din partea comunităţii au fost foarte pozitive. Peste 1.000 de voluntari au pus suflet în această iniţiativă, venind în stradă şi rugându-se pentru copiii nenăscuţi şi respectarea dreptului la viaţă. Şi de această dată, campania va însuma 40 de zile de veghe paşnică în rugăciune, desfăşurată în spaţiul public. Toţi participanţii la veghea paşnică vor fi rugaţi să semneze o declaraţie de pace, angajându-se să se comporte în permanenţă ca nişte adevăraţi ambasadori ai lui Hristos.

Campania 40 DE ZILE PENTRU VIAŢĂ nu este o campanie agresivă şi nu condamnă pe nimeni. Scopul prezenţei în stradă este de a oferi sprijin şi alternative la avort, de aceea mesajele sunt pozitive, invită la dialog şi comuniune. În perioada 14 februarie - 25 martie vor fi puse la dispoziţie, 12 ore/zi (7:00-19:00), pancarte cu mesaje pro-viaţă, materiale informative şi îndrumare către modalităţile de intervenţie pentru femeile care se confruntă cu sarcini neplanificate. Ajutorul pe care organizatorii de la Iaşi îl pun la dispoziţie constă în consultaţii şi ecografii gratuite în cadrul clinicii “Providenţa”, consiliere psihologică, pre- şi postnatală, maternală şi juridică pentru mame şi ajutor financiar pentru femeile care sunt constrânse să avorteze din considerente financiare.

Iniţiativa 40 DE ZILE PENTRU VIAŢĂ, aflată la a treia ediţie în Iaşi, vine ca răspuns la numărul de avorturi îngrijorător de mare şi la răspândirea acestui fenomen. În ultimii 60 de ani, numărul copiilor avortaţi în România depăşeşte numărul populaţiei ţării, fapt care poziţionează România pe locul doi în lume. În medie, în România se fac, la momentul actual, 220 de avorturi pe zi. În anul 2014, numai în judeţul Iaşi au fost avortaţi peste 2.000 de copii.

Concomitent, gazde ale campaniei 40 DE ZILE PENTRU VIAŢĂ din această primăvară mai sunt oraşele Cluj, Timişoara, Năsăud şi Roman. La nivel mondial, campania se desfăşoară încă din 2004, începând din Texas, şi astăzi numărând sute de oraşe în peste 40 de ţări. În decursul a 12 ani, prin aceste campanii, au fost salvate 14.000 de vieţi, iar numărul avorturilor pe plan local a scăzut - chiar şi cu 28%.

Citește despre: