Știți că Domnul ne poate mângâia inima cu harul Său chiar și atunci când... mâncăm un măr?

Ușor este a renunța. Și la job, pentru că ai un șef care te chinuie, și la soț/ soție, pentru că „nu ne potrivim”, și la duhovnic, și la parohie, pentru că „simt că nu mai este acolo locul meu”. Crezi tu, omule, că îți va fi mai bine altundeva? Sau vei schimba oameni și locuri toată viața și vei ajunge mereu în același punct al nerăbdării tale?

Roadele unei viețuiri duhovnicești nu se văd imediat în viața omului ce a ales să pașească pe Calea lui Hristos. Va trece o vreme până când vei simți trăirea lângă Dumnezeu, ordinea din viața ta, asceza pe care ți-ai impus-o, echilibrul pe care l-ai dobândit, pacea pe care o ai, răbdarea și primirea realității vieții tale. Va trece o vreme până când viața – cu toate ale ei – nu te va mai apăsa, ci se va transforma în bucurie și în emoție binefăcătoare. S-ar putea întâmpla în câțiva ani, poate cinci sau zece sau douăzeci, fără ca tu să vezi schimbarea ta, pentru că vei fi sănătos centrat doar pe vederea păcatelor tale.

Duhovnicul, însă, vede anii de viețuire în Biserică ai fratelui său. Vede cum lupta cu păcatele dă roade, vede cum omul începe să-și recalibreze relațiile cu cei din jurul său, începe să scape de tensiuni inutile pe care înainte le purta în lume cu o ferocitate teribilă. Vede cum încet, încet, după ani de spovedanie, de împărtășanie și de asumare a unei viețuiri creștine, omul începe să devină liber.

Un om liber e un om pașnic, cuprins de o liniște a vieții și de o nădejde dincolo de promisiunile pe care i le poate face o lume. Un om liber știe că moartea nu e sfârșitul lui. Un om liber știe că se pregătește aici, pentru o viață dincolo de granițele morții. Libertatea aceasta însă nu o poți învăța altundeva decât într-o lume spirituală.

Omul e plin de temeri. Zilnic trăiește cu teama de boală, cu teama de moarte, cu teama ca cineva să nu-i facă vreun rău. Știți însă când va dispărea această teamă? Când vei învăța să înțelegi ce-ți provoacă răul sufletesc și ce-ți aduce bucurie sufletească. Când vei învăța să descoperi și să primești lucrarea lui Dumnezeu în viața ta. Bucuria adevărată vine numai de la Dumnezeu, veți spune. Adevărat, dar noi știm din învățăturile Bisericii că Dumnezeu ne vorbește fie printr-o revelație directă, fie printr-o revelație indirectă.

Știți că Domnul ne poate mângâia inima cu harul Său chiar și atunci când... mâncăm un măr? Pentru că Dumnezeu a făcut toate lucrurile din jurul nostru spre desfătarea, spre bucuria noastră. Prin lumea din jurul nostru noi Îl descoperim pe El. Chiar și unii pe alții ne-a făcut Dumnezeu tot spre bucurie. Atunci când primești cu recunoștință tot ce este în jurul tău, toate experiențele tale devin bucurii, devin nădejdi prin care Îl vei descoperi pe Dumnezeu. De ce avem însă nevoie pentru a ajunge acolo? De răbdare, de nesfârșită răbdare!

Ușor este a renunța. Și la job, pentru că ai un șef care te chinuie, și la soț/ soție, pentru că „nu ne potrivim”, și la duhovnic, și la parohie, pentru că „simt că nu mai este acolo locul meu”. Crezi tu, omule, că îți va fi mai bine altundeva? Sau vei schimba oameni și locuri toată viața și vei ajunge mereu în același punct al nerăbdării tale? Al neprimirii voii lui Dumnezeu.

De la același autor

Ultimele din categorie