Cum coboară Hristos, dar se urcă, în același timp? (Efeseni 4, 8-10)

Articole teologice

Cum coboară Hristos, dar se urcă, în același timp? (Efeseni 4, 8-10)

    • Cum coboară Hristos, dar se urcă, în același timp? (Efeseni 4, 8-10)
      Cum coboară Hristos, dar se urcă, în același timp? (Efeseni 4, 8-10)

      Cum coboară Hristos, dar se urcă, în același timp? (Efeseni 4, 8-10)

Epistola către Efeseni, a Sfântului Apostol Pavel, cuprinde câteva versete care par a spune lucruri contradictorii: Hristos coboară, dar, în același timp, urcă. Iată ce spune textul biblic: „Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor”. Iar aceea că „S-a suit” - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple (Efeseni 4, 8-10).

O modificare a textului

Secțiunea epistolei către Efeseni, în care apare paragraful despre care discutăm (4, 8-10), arată în mod clar faptul că subiectul acțiunii menționate este Hristos. Dar la ce se referă expresiile că „s-a suit” și că „a coborât”? Dificultatea acestui proverb este îngreuiată și de faptul că întrebarea din Efeseni 4, 10 (Ce înseamnă că S-a suit?), face referire la un text din Vechiul Testament, citat cu două versete mai sus. În speranța că vom obține un indiciu referitor la scopul urmărit de Sfântul Pavel atunci când a citat textul din Psalmul 67, 19, citim textul în cadrul său propriu, dar el spune ceva diferit: Suitu-Te-ai la înălţime, robit-ai mulţime, luat-ai daruri de la oameni. Așadar, nu „ai dat”, ci „ai luat” daruri de la oameni. În loc să ne ajute, mai degrabă ne derutează chiar și mai mult atunci când ne dăm seama că Pavel citează textul cu o modificare semnificativă, aparent pentru a se potrivi scopului său.

Darurile – revărsate asupra Bisericii

Tema teologică centrală, în primele patru capitole din epistola către Efeseni este faptul că Biserica lui Iisus Hristos este creația lui Dumnezeu, în care umanitatea împărțită, fragmentată, poate fi unită într-un singur trup unificat (Efeseni 1, 22-23). Peretele despărțitor dintre evrei și neamuri a fost distrus (Efeseni 2, 14-16) și cei care erau cândva departe (adică, neamurile) au devenit parte din zidirea lui Dumnezeu, care este un templu sfânt (Efeseni 2, 17-22). Subiectul principal al capitolului 4 al epistolei este tocmai unitatea, viața și slujirea acestui templu sfânt, care este „trupul lui Hristos”. După ce, în termeni elocvenți, ilustrează unitatea trupului Bisericii, dar și diversitatea membrelor sale componente, Sfântul Pavel enumeră și darurile pe care Biserica le-a primit, căci el știa că Hristos cel înălțat, a revărsat darul Duhului la Cincizecime (Fapte 2, 32-38) și că, prin acest Duh, Biserica a fost înzestrată cu o mare varietate de daruri (1 Corinteni 12, 4-11) .

Dar Psalmul citat sărbătorește victoria lui Dumnezeu asupra dușmanilor Israelului și ilustrează acea victorie în termenii unei procesiuni triumfale către sanctuarul de pe Muntele Sionului, unde învinșii aduc darurile lor, ca tribut pentru regele victorios (Psalmul 67, 19). Această reprezentare a triumfului lui Dumnezeu este posibil să-l fi inspirat pe Sfântul Pavel să exprime și triumful regelui mesianic prin cruce, înviere și înălțare. Dar, din moment ce el se referea la darurile Bisericii, primite de la Hristos Cel înălțat, iar Psalmul vorbește despre Cel înălțat, care primește daruri de la oameni, Pavel modifică pur și simplu textul?

Interpretarea modifică textul

Răspunsul este următorul: în timpul Sfântului Pavel, majoritatea evreilor nu mai înțelegeau ebraica, aramaica fiind limba lor vorbită. În sinagogă, când textul ebraic era citit, un traducător citea textul într-o formă parafrazată, clarificând adesea dificultățile și făcând o actualizare a textului. Aceste „traduceri interpretative” au circulat mai întâi în formă orală, iar mai târziu, în formă scrisă, în ceea ce s-a numit „Targume”. Acum, textul Targumului aramaic al Psalmului 67,19, cuprinde tocmai modificarea, din „ai luat daruri”, în „ai dat daruri” pe care o găsim în citatul Sfântului Pavel. Este foarte posibil ca el, pur și simplu să fi folosit interpretarea rabinică a pasajului din Psalm. Această interpretare s-ar fi putut naște din recunoașterea faptului că, deși Psalmul sărbătorește victoria lui Dumnezeu, în analogie cu procesiunea victoriei împăraților pământești, care primesc daruri, drept omagiu, de la supușii lor cuceriți, Dumnezeul înălțat al Israelului este cel care dăruiește mântuirea poporului Său.

După ce a citat textul Psalmului, în conformitate cu interpretarea sa targumică, Pavel continuă acum în modul tipic rabinic, explorând un aspect al textului Psalmic legat de acțiunea lui Hristos, regele mesianic, care a venit și a triumfat asupra morții și a fost înălțat la ceruri (Efeseni 1, 20-21). Astfel, cuvintele „S-a înălțat” din Psalm, atunci când se referă la Hristos, presupun faptul că El mai întâi a coborât „în părţile cele mai de jos ale pământului” (Efeseni 4, 9).

Care sunt „părţile cele mai de jos ale pământului” ?

Un punct de vedere susține că Pavel are în vedere întruparea, coborârea Fiului Omului, din cer, pe pământ (Ioan 3, 13). În cadrul acestui punct de vedere, există două modalități prin care „părţile cele mai de jos ale pământului” pot fi înțelese:

(1)Expresia ar putea fi privită ca o trimitere la părțile interioare ale pământului, sugerând faptul că pogorârea lui Hristos a culminat cu moartea și punerea Sa în mormânt. Sau ar putea fi o referire la ideea găsită în Noul Testament doar la 1 Petru 3, 18-20, unde se spune că, înainte de învierea lui, Hristos S-a coborât în lumea morților și a propovăduit sufletelor neascultătoare.

(2)S-ar putea înțelege ca părţile de jos ale pământului, în contrast cu înălțimea cerului, la care s-a înălțat Hristos (Efeseni 4, 10).

Deși mai există o opinie, potrivit căreia a avut loc mai întâi o înălțare, a lui Hristos, apoi o coborâre, a Duhului Sfânt, este mai probabil ca bine-stabilitul concept paulin, de umilință și înălțare a lui Hristos (Filipeni 2, 5-11), în această ordine, să stea în spatele acestei secvențe. Acest lucru s-ar potrivi contextului în care Hristos oferă daruri Bisericii. Căci Cel care S-a golit de slava divină, S-a smerit până la moarte, iar coborârea lui din slavă nu era decât o continuă înălțare în slavă, primind nume, care este mai presus de orice nume, în fața căruia se pleacă toți cei din cer, de pe pământ și de sub pământ (Filipeni 2, 9-10).