Sfântul Pavel, adept al sclaviei?

Articole teologice

Sfântul Pavel, adept al sclaviei?

    • Sfântul Pavel, adept al sclaviei?
      Sfântul Pavel, adept al sclaviei?

      Sfântul Pavel, adept al sclaviei?

Când se adresează sclavilor, Sfântul Apostol Pavel întotdeauna îi îndeamnă să se supună stăpânilor lor și să-i asculte (Efeseni 6, 5-8; Coloseni 3, 22-25). Nu le spune niciun cuvânt din care să reiese că sclavia nu este bună. Oare, prin aceasta, așa cum au considerat unii comentatori, Sfântul Pavel demonstrează că este adept al sclaviei și că acest lucru este acceptabil moral?

Un îndemn asemănător îi adresează Apostolul și Sfântului Onisim, pe care îl prăznuim pe 15 februarie. Onisim era sclavul lui Filimon, un om bogat din localitatea Colose și creștin de frunte al Bisericii de acolo. După ce a furat de la stăpânul său, probabil pentru a avea bani de drum, sclavul a fugit la Roma, unde a încercat să se piardă în anonimat. Aici Onisim îl cunoaşte pe Pavel, care se află în prima sa captivitate romană, care îl converteşte la creştinism și căruia îi slujește, pentru o perioadă. Cu toate că sclavii fugiți de la stăpâni erau pasibili de pedepse groaznice, putând fi chiar omorâți, Apostolul îl trimite înapoi la stăpânul său, însă îi scrie și o scrisoare lui Filimon, pe care îl cunoștea personal, prin care intervine în favoarea sclavului care greşise, dar se îndreptase.

Sclavia, o realitate a Imperiului Roman

În lumea socială a vremurilor Sfântului Pavel, sclavia era o instituție acceptată, sclavii din toată lumea romană fiind sub controlul total al stăpânilor lor. În cazul în care un stăpânul dorea, el putea chiar să-și ucidă sclavul. Așadar, sclavul, în primul secol, era doar o proprietate, adeseori negându-se faptul că erau oameni, fiind puși în același rând cu animalele. Exista, de asemenea, o teamă reală față de sclavi. În Roma, sclavilor le era interzis să poarte haine distinctive, de teamă că puteau să realizeze cât numeroși erau și să înceapă o revoltă.

Având în vedere acest context, cum ar fi arătat dacă creștinismul dacă s-ar fi considerat că instigă sclavii la neascultare? Creștinismul era deja văzut ca o formă subversivă de gândire. Deja respinsese zeii tradiționali, lucru care l-a făcut să pară trădător de oraș și țară, pentru că închinarea la zeii tradiționali era o expresie importantă de patriotism și nu a permis niciun compromis în această direcție. Era acuzat că își forma membrii în „societăți secrete” (cel puțin, în ochii observatorilor păgâni) și că, în acele societăți, stăpânul și sclavul mâncau aceeași mâncare, la aceeași masă și că soțiile erau prezente, împreună cu soții lor, lucru inacceptabil în mentalitatea cetățeanului roman. Cu alte cuvinte, decorul social din primul secol nu era respectat în Biserică.

„Slugilor, ascultaţi de stăpânii voştri…ca şi de Hristos

Dar sclavii nu sunt singura categorie socială, cărora Apostolul Pavel le cere ascultare față de superiorii lor. În Epistola către Efeseni, capitolele 5-6, există trei perechi de relații sociale menționate, în care este necesară supunerea: soțiile și soții, copiii și tații, sclavii și stăpânii. În fiecare dintre cele trei, Pavel se adresează celor subordonați, mai întâi. El îi cheamă la virtutea ascultării. Cu toate acestea, Pavel reformulează datoria tradițională în termenii unei relații cu Hristos. Cu alte cuvinte, el o scoate din contextul pământesc și o pune în contextul a ceva pe care Dumnezeu îl va răsplăti.

Acest lucru poate părea puțin pentru noi, dar în acea lume, ascultarea șotiilor față de soți, a copiilor față de tați și a sclavilor pentru stăpâni era înțeleasă ca fiind absolută. Aceste trei clase de oameni erau considerate ca neavând niciun drept sau chiar, în unele cazuri, nici capacitatea de decizie morală și, de aceea, li se cerea ascultare necondiționată.

Cu toate acestea, în fiecare pereche de relații, Sfântul Pavel se adresează și celui cu statut social superior și subliniază faptul că el are responsabilități față de cel subordonat lui. Soțul trebuie să-și dea viața pentru soția sa, tatăl nu trebuie să întărâte la mânie pe fiul său, având, de asemenea, datoria morală de a-l educa. Stăpânul trebuie să se comporte în mod corespunzător cu sclavii, deoarece, în realitate, atât el cât și sclavii săi, sunt slujitorii aceluiași Stăpân ceresc (Efeseni 6, 9).

Deci, Sfântul Pavel, ca și alți scriitori ai Noului Testament, cheamă pe cei din păturile sociale inferioare, inclusiv pe sclavi, la ascultare. Sclavii creștini trebuiau să fie mai ascultători decât ceilalți sclavi, pentru că ei știau că plata lor va fi mare în ceruri. În cazul în care stăpânii lor i-ar fi persecutat, trebuia să fie doar pentru credința lor și pentru nimic altceva. Așadar, creștinismul nu era subversiv, în sensul de a incita la revoltă.

Dispariția diferențelor sociale, prin Iisus Hristos

În același timp, el a ridicat sclavul la un nou statut, acela de egalitate cu ceilalți oameni, înaintea lui Hristos. La urma urmei, în ochii Bisericii sclavia era doar un loc de muncă, iar locul de muncă și statutul social al cuiva pe pământ, nu contează, după exemplul lui Hristos, care nu a avut un statul social măreț și a primit cea mai rușinoasă moarte, moartea pe cruce. Dacă munca este făcută ca un „rob al lui Hristos”, recompensa este pe măsură, indiferent dacă este vorba de un sclav sau de un stăpân. Astfel, strategia Sfântului Pavel era aceea de a produce o imagine a împărăției lui Dumnezeu în Biserică, nu de a încerca să schimbe societatea.

Și care a fost rezultatul acestei strategii? Biserica nu a adoptat vreo regulă care să ceară celor convertiți să renunțe la sclavii lor. Cu toate acestea, citim în literatura celui de-al doilea secol și de mai târziu că mulți stăpâni, după convertire, și-au eliberat sclavii. Realitatea stă în faptul că este dificil pentru un stăpân să numească pe cineva sclav, în timpul săptămânii și să se comporte cu el ca atare, dar să-l trateze ca pe un frate sau pe o soră, în Biserică.

Sfântul Pavel a făcut, în cele din urmă, o revoluție, dar nu una din afară, ci una din interior, în care o inimă schimbată produce un comportament schimbat și, prin acesta, a venit și schimbarea socială. Această schimbare s-a întâmplat ori de câte ori Evanghelia lui Dumnezeu era trăită în Biserică, astfel încât oamenii să poată vedea că, într-adevăr, credința în Hristos era o transformare a întregii persoane.

Revenind la întrebarea de la început…Sfântul Pavel era un adept al sclaviei? Da, cu siguranță! El a învățat că toți creștinii sunt, în mod egal, slujitori ai lui Dumnezeu și că numai această relația socială are valoare permanentă.