Împărțirea ierurgiilor după scopul lor

Sfinţirile sau consacrările sunt ierurgiile prin excelenţă, adică cele care, prin efectele şi importanţa lor, se apropie cel mai mult de Sfintele Taine. Prin ele, anumite persoane sau lucruri nu numai că sunt binecuvântate, ci sunt consacrate sau închinate unor scopuri sau întrebuinţări sfinte, fiind scoase cu totul din întrebuinţarea profană zilnică sau obişnuită.

După obiectul sau destinaţia lor, ierurgiile se împart în două mari grupe:

a) Unele ce se referă la persoane, adică cele ce privesc viaţa omului (de exemplu, ierurgiile în legătură cu naşterea, cu moartea ş.a.);

b) Altele se aplică la lucruri (natura neînsufleţită şi diferite obiecte), cum sunt, de exemplu, cele pentru binecuvântarea ogoarelor, pentru ploaie, pentru sfinţirea obiectelor de cult ş.a. De fapt, în chip indirect, toate ierurgiile mijlocesc binecuvântarea şi harul dumnezeiesc pentru cel credincios, deoarece chiar atunci când ele se aplică lucrurilor sau naturii neînsufleţite, acestea se curăţesc şi se sfinţesc tot spre folosul omului, care rămâne în centrul atenţiei Bisericii şi al planului mântuirii.

După forma, structura externă sau lungimea lor, ierurgiile se pot împărţi în trei categorii: rugăciuni, rânduieli şi slujbe.

a) Cele mai scurte ierurgii sunt alcătuite dintr-o simplă rugăciune sau molitfă, ca de exemplu: Rugăciunea la binecuvântarea salciei (care se citeşte în Duminica Floriilor), Rugăciunea pentru binecuvântarea strugurilor (6 august), Rugăciunea la toată neputinţa ş.a. Ele sunt citite de preot, care poartă epitrahil.

b) Ceva mai dezvoltate sunt ierurgiile care poartă titlul general de rânduieli. Acestea, pe lângă rugăciunile principale, care alcătuiesc miezul lor şi care sunt citite de preot, cuprind şi alte elemente: cântări, citiri, ectenii, tropare, rituri sau ceremonii ş.a., executate de diacon sau de cântăreţ. În această categorie intră, de exemplu: Rânduială pentru binecuvântarea colivei şi a prinoaselor la diferite praznice, Rânduială în ziua întâi după naşterea pruncului, Rânduiala parastasului ş.a.

c) Cele mai lungi şi cele mai importante ierurgii sunt cele care poartă titlul de slujbe. Acestea au, pe lângă altele, şi Apostol şi Evanghelie, iar la săvârşirea lor preotul trebuie să îmbrace peste reverendă fie toate veşmintele preoțești, fie măcar epitrahilul şi felonul, ca şi la Sfintele Taine. În rândul acestora intră Agheasma (sfinţirea apei), mică şi mare, slujba înmormântării, slujba sfinţirii bisericii ş.a.

După scopul sau efectele lor, ierurgiile, după gradul de sfinţenie pe care îl conferă, se pot împărţi în patru categorii:

a) Exorcismele sunt rugăciuni sau rânduieli pentru eliberarea omului, a naturii şi a lucrurilor, de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului sau a duhurilor rele. Rugăciunile acestea au de obicei forma imperativă, de poruncă sau de blestem. Prin ele, puterile răului sunt conjurate, în numele Domnului, să plece de la omul sau lucrul exorcizat, să se depărteze de la el şi să nu-i mai facă nici un rău. Astfel de ierurgii, în afară de exorcismele clasice de la botez, avem: Molitfa Sfântului Trifon la grădini, la vii şi la holde, care se citeşte la 1 februarie, şi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare pentru cei care pătimesc de la diavol, ce se citesc în biserici la 1 ianuarie.

b) Curăţirile şi dezlegările sunt rugăciuni şi rânduieli prin care anumite persoane sunt dezlegate sau curăţite de prihana păcatelor sufleteşti şi de întinăciunea păcatelor trupeşti fără de voie, adică legate de rânduiala firii, sau rugăciuni prin care lucrurile sunt curăţite de atingerea cu ceva spurcat. Deoarece asemenea păcate îl situează pe om în starea de necurăţie, materială ori spirituală, Biserica a rânduit o seamă de ierurgii care să redea fiilor ei curăţia pierdută şi să îi pună din nou în legătură cu Biserica şi cu Harul dumnezeiesc. Aşa avem, de exemplu: ierurgiile în legătură cu botezul (Rânduiala în ziua dintâi la femeia lăuză, Molitfa femeii la 40 de zile după naştere), molitfele de iertare şi de dezlegare de blestem sau de jurământ, rugăciunile pentru curăţirea fântânii, rugăciunea la a opta zi după cununie ş.a. Aici pot fi enumerate şi diferitele ierurgii în legătură cu sfârşitul omului, ca slujba înmormântării.

c) Binecuvântările sunt rugăciuni sau rânduieli în care, mai ales prin semnul Sfintei Cruci, se invocă Harul şi ajutorul dumnezeiesc asupra unei persoane sau a unui lucru curat, menit pentru hrana, folosul sau mântuirea omului. Astfel de ierurgii avem, de exemplu, în Molitfelnic: Molitfa ce se citeşte la hainele sau lucrurile ce se împart de pomană după moarte; Rugăciunile pentru binecuvântarea meselor şi a pomenilor; Rugăciunea pentru temelia casei şi cea pentru casă nouă; Rugăciunea la săparea fântânii; Rânduiala binecuvântării ogoarelor la începerea semănăturii; Rugăciunile pentru binecuvântarea roadelor, a fructelor şi a mâncărurilor aduse ca pârgă sau prinoase la biserică (ouăle la Paşti, strugurii la 6 august, salcia la Florii, coliva) ş.a. În aceeaşi categorie intră Rugăciunile pentru diferite trebuinţe, precum şi Tedeum-urile, adică rugăciunile pentru invocarea sporului şi ajutorului dumnezeiesc asupra unei persoane, sau pentru inaugurarea şi binecuvântarea începutului unei munci sau al unui aşezământ oarecare.

d) Sfinţirile sau consacrările sunt ierurgiile prin excelenţă, adică cele care, prin efectele şi importanţa lor, se apropie cel mai mult de Sfintele Taine. Prin ele, anumite persoane sau lucruri nu numai că sunt binecuvântate, ci sunt consacrate sau închinate unor scopuri sau întrebuinţări sfinte, fiind scoase cu totul din întrebuinţarea profană zilnică sau obişnuită. Astfel de slujbe sunt în Molitfelnic: diferite sfeştanii sau agheasme (slujbe pentru sfinţirea apei) şi slujbele pentru sfinţirea bisericii şi a obiectelor de cult (sfintele vase şi odăjdii, antimise, cruci şi troiţe, icoane şi prapuri, clopote şi cristelniţe), sfinţirea Sfântului și Marelui Mir ş.a. Tot aici intră şi diferitele hirotesii, precum şi rânduielile în legătură cu viaţa călugărească (tunderea în monahism, facerea rasoforului, îmbrăcarea chipului celui mare sau îngeresc etc.).

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 358-360)

De la același autor

Ultimele din categorie