Rânduiala hirotesiei ipodiaconilor

Noul citeţ e făcut ipodiacon, după o rânduială asemănătoare cu cea din treapta de cântăreț. Făcând trei metanii spre răsărit, între sfeşnicele împărăteşti, se întoarce, iar diaconii îl iau şi îl duc în faţa arhiereului, zicând „Porunceşte… Sfinţite Stăpane, pe cel ce vi se aduce înainte spre a fi hirotesit ipodiacon”. În faţa arhiereului îngenunchează, iar acesta îl binecuvintează pe creştet de trei ori.

După ce candidatul la diaconie sau la preoție a fost ridicat la trepta clerului inferior de citeț, strâns legată de rânduiala aceasta este și investirea în treapta de ipodiacon. Candidatul, după ce a fost făcut citeț, este binecuvântat din nou de către arhiereu și primeşte de la diaconi stiharul şi orarul, veşmintele treptei de ipodiacon, pe care urmează să o primească îndată. Aceste veșminte le prezintă arhiereului spre binecuvântare, zicând: „Binecuvântează, Prea Sfinţite Stăpâne, stiharul şi orarul”. Apoi sărută mâna arhiereului şi, ajutat de diaconi, care îl aduc în altar şi îi iau felonul, îmbracă stiharul şi orarul, încrucişat pe piept şi pe spate.

După aceasta, noul citeţ e făcut ipodiacon, după o rânduială asemănătoare cu cea din treapta de cântăreț. Făcând trei metanii spre răsărit, între sfeşnicele împărăteşti, se întoarce, iar diaconii îl iau şi îl duc în faţa arhiereului, zicând „Porunceşte… Sfinţite Stăpane, pe cel ce vi se aduce înainte spre a fi hirotesit ipodiacon”. În faţa arhiereului îngenunchează, iar acesta îl binecuvintează pe creştet de trei ori. Diaconul zice: „Domnului să ne rugăm”, iar arhiereul, punând mâna dreaptă pe capul candidatului, îi citeşte rugăciunea de hirotesire întru ipodiacon („Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce prin unul şi acelaşi Duh Sfânt...”).

Diaconii aduc un lighean gol, acoperit cu un prosop, şi o cană cu apă. Candidatul, ţinând ligheanul cu stânga, toarnă cu dreapta din cană, de trei ori, arhiereului să se spele pe mâini, deasupra ligheanului, zicând încetişor, de fiecare dată: „Câţi sunteţi credincioşi”. În timpul acesta, diaconii ţin prosopul sub lighean, ca să nu-i cadă apă pe jos. Arhiereul îşi şterge mâinile, pune ştergarul pe grumajii noului ipodiacon, îl binecuvântează, iar acesta îi sărută mâna şi, trecând printre sfeşnicele împărăteşti, merge şi stă în faţa icoanei împărăteşti a Domnului nostru Iisus Hristos, ţinând ligheanul în mâini şi zicând în taină rugăciunile pe care le ştie pe de rost.

Se începe apoi Sfânta Liturghie. Candidatul rămâne în faţa icoanei până la Heruvic. După cădirea din timpul Heruvicului, noul ipodiacon trece în faţa uşilor împărăteşti şi, venind arhiereul, îi toarnă de trei ori de se spală pe mâini, zicând de fiecare dată: „Câţi sunteţi credincioşi...”. Apoi îi sărută dreapta şi trece în faţa icoanei Maicii Domnului, unde rămâne mai departe cu ligheanul în mâini şi cu prosopul pe grumaji, rugându-se până în momentul hirotonirii în diacon, ce are loc după intonarea Axionului.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 340-341)

De la același autor

Ultimele din categorie