„Vă mărturisesc, m-a descumpănit puţin dialogul acesta pentru că, da, aşa ar trebui să fiu” – Părintele Visarion Alexa

Vorbeam deunăzi cu un om şi-mi spunea, dragul: „Părinte, eu nu mă spovedesc şi nu mă împărtășesc şi nici nu prea vin la biserică pentru că sunt foarte păcătos”.

Parcă ceva a dat ghes în inima mea şi l-am întrebat atunci: „Păi şi eu cum sunt?!”. „Dumneavoastră, zice el, sunteți aproape de Dumnezeu, sunteți preot, vă rugați mai mult.”

Vă mărturisesc, m-a descumpănit puţin dialogul acesta pentru că da, aşa ar trebui să fiu, e un ideal de viață, dar adevărul este că eu nu mă împărtășesc la fiecare Liturghie pentru că sunt mai sfânt decât dumneavoastră, pentru că mă rog mai mult, ci e vorba doar despre înțelegere. Eu am înţeles de ce mă împărtășesc. Am înțeles un singur lucru: orice aș face în lumea aceasta, nevrednic sunt să primesc Sfânta Împărtășanie.

Şi eu am același probleme ca şi dumneavoastră, aceleași păcate, aceleași momente de necredință, aceleași îngenuncheri, aceleași nedumeriri, nu există nicio deosebire între preot şi mirean, din acest punct de vedere. N-o spun eu, o spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Şi preotul, şi credinciosul, în faţa Sfintei Împărtășanii, au aceleași îndatoriri”.

Uneori strâmbăm lucrurile în mintea noastră şi, din păcate, rămânem departe de belșugul pe care Domnul l-a pus în Biserica Sa, întru ajutorul sufletului nostru.

Vă dați dumneavoastră seama? Trupul şi Sângele Lui, întreg Nemărginitul încape în tine, printr-un bob de pâine şi un strop de vin?! Să nu credeți cumva că lucrul acesta înseamnă un premiu, căci gândind aşa, omul se scufundă în mari hăuri sufletești, ale mândriei. Vei crede că datorită puterilor tale, eforturilor tale vei primi Sfânta Împărtășanie.

Uitați-vă în Istoria umanității, de la marile războaie, până la conflictele mici, din casa fiecăruia şi veţi observa cu ușurință că toate sunt cauzate de activismul omului: „Eu vreau! Eu pot!”.

Așadar, să nu uităm că doar din marea Lui Iubire, „din Mila Sfântului facem umbră pământului” şi nicidecum din vrednicia noastră. De aceea dimineață răsare soarele, pentru că Dumnezeu iubește oamenii, animalele, bacteriile, râmele etc.

Dacă privim lucrurile în acest fel, vom avea altă înțelegere asupra întregii lumi. Vom înțelege, spre exemplu, că Dumnezeu ne-a făcut ființe aerobe, că El ne-a lăsat aerul, pentru că rugăciunea noastră să devină ca respirația. Toate în jurul nostru sunt o adâncă pedagogie, însă omul devine prea preocupat de lucruri mărunte, ca să mai vadă bogăția ce Domnul a lăsat-o pentru noi.

Domnul ni se dă nouă, Trup și Sânge, sub forma pâinii și a vinului și actul acesta este unul fizic, dar cu puternice efecte sufletești. Urmarea Împărtășaniei pentru o inimă care arde pe Cale este că omul începe „să deschidă ochii”: să nădăjduiască, să înțeleagă, să trăiască Liturghia ca pe ceva necesar și urgent, înțelege de ce îl bântuie depresia, tristețea și spaima morții când nu se împărtășește o perioadă îndelungată de timp.

Însuși Hristos a arătat că doar 40 de zile poate rezista omul fără hrană, nu mai mult. Aşa cum mâncarea te hrănește trupește, aşa şi hrana spirituală – Liturghia, Spovedania, Împărtășania – te hrănește sufletește şi bine ar fi să nu treacă 40 de zile fără această hrană, căci împietrirea se va așterne peste sufletul tău.

De la același autor

Ultimele din categorie