Textul de pe piatra de mormânt a IPS Epifanie:

Fraţilor întru arhierie, cucernici și cuvioși părinţi, cuvioase maici și surori, iubiţi fii sufletești, cer iertare tuturor celor cărora le-am greșit în viaţa pământească și, la rândul meu, îi iert pe toţi. Plec din această lume cu regretul că nu m-am străduit mai mult să-mi îndeplinesc datoriile faţă de Biserică și Neam. Nu-mi este de mare folos să mă plângeţi, ci să Vă rugaţi pentru iertarea păcatelor mele! Rămâneţi în grija și dragostea lui Dumnezeu!

Se împlinesc în curând 40 de zile de când a plecat la Dumnezeu Înaltpreasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Acum, ierarhul care a slujit o viaţă Biserica, merge înaintea Marelui Arhiereu Hristos pentru a da răspuns de fiecare clipă, cuvânt şi gând din viaţa sa. În faţa sufletului său gol, ca un prunc abia ieşit din mamă, se perindă toate milioane de secunde din viaţa sa, cu lumina şi întunericul lor.

Ierarhul vechi de zile primeşte din nou haina de prunc a intrării în Dumnezeu, îmbracă stiharul veşnic şi se prezintă la consistoriul duhovnicesc al cerurilor. Acolo îi sunt cântărite toate faptele, gândurile şi cuvintele. De mult preţ sunt zecile de Biserici cărora le-a coordonat zidirea, acolo unde zeci de mii de suflete îşi găsesc prin Taine mântuire. Contează mult miile de predici pe care le-a rostit, sutele de preoţi pe care i-a hirotonit şi care acum se roagă pentru el până la moartea lor şi dincolo de ea. Sunt cântărite miile de Liturghii, în care ierarhul a adus, cu smerenie, prinos de jertfă Marelui Arhiereu Hristos. Sunt puse înainte, ca într-o afierosire de taină, rugăciunile de fiecare zi, metaniile, privegherile, pravila de toată ziua, sfaturile pe care le-a dat, oamenii pe care i-a scos din lanţurile durerii prin rugăciune şi binecuvântare.

Ierarhul Epifanie stă singur în faţa miriadelor de îngeri, înfiorat ca un prunc în ajunul Botezului. Şi de peste tot, răsar firave, luminile pe care le-a sădit pe pământ, mustrările care au tăiat păcatul din rădăcină, sfaturile de taină pentru preoţi şi credincioşi, puterea pe care a sădit-o în călugări şi maici de a apropia în trupul lor Împărăţia fecioriei duhovniceşti. Izvorăsc din tainiţe neştiute, din iatacul iubirii Bisericii, fiecare şoaptă de rugăciune, pentru prunci şi copii, pentru tineri şi bătrâni, pentru cei care în acea zi plecau la Tronul lui Dumnezeu. Pentru fiecare pentru care s-a rugat, o picătură de lumină nevăzută curge din ochii sufletului lui. Toţi cei care au primit binecuvântarea din mâinile lui, ridicate către cer, pentru cercetarea Viei lui Dumnezeu, toţi cei care au lăsat păcatul datorită predicilor lui şi s-au izbăvit de moartea cea veşnică, ce fac acum ? Se roagă pentru el.

Smerenia de a-şi cere iertare tuturor străbate de dincolo de mormânt, unde ochii se deschid spre ceea ce contează cu adevărat, spre nunta de taină dintre sufletul mireasă şi Mirele Hristos. Arhiepiscopul ne arată că nu durerea pentru pierderea temporară a celor dragi, ci durerea pentru pierderea sufletului, trebuie să ne umple ochii de lacrimi. Şi ne mai spune bătrânul că iertarea şi iubirea sunt singurele chei care deschid porţile ferecate ale raiului.   

Ierarhul bătrân, cu Evanghelia în mâini, merge la Hristos, Evanghelia cea vie şi veşnică a lui Dumnezeu. Şi privind trăsăturile feţei Celui răstignit, care şade pe Tron cu infinită blândeţe, ierarhul Epifanie Îl recunoaşte din fiecare verset pe care l-a propovăduit, din fiecare zâmbet de bucurie a poruncilor, din fiecare lacrimă de pocăinţă pe care a plâns-o sau a sădit-o în ochii celor credincioşi.

Şi înţelege bătrânul că o viaţă de rugăciune duce la o veşnicie de rugăciune.