(Mc. 9, 24) Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

Atât este de mare virtutea credinței, încât chiar și cei care refuză să o aibă tot o laudă.

Pe bună dreptate este înălțată în slavă credința, pentru că fără ea niciodată nu s-a început și nici nu s-a sfârșit nimic.

(Cezar din Arles, Predici 12, 24, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)