(In. 17, 11) Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.

Ioan care îndeosebi scoate la iveală lucrarea cauzelor spirituale din Evanghelie, păstrează această rugăciune a Domnului pentru apostolii care au transmis-o tuturor celorlalţi. Observaţi cum S-a rugat, și anume: Părinte Sfinte, păzeşte-i pe ei în numele Tău...Pe când Eu eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău: pe cei ce Mi i-ai dat Mie I-am ţinut. Acea rugăciune nu era pentru El Însuşi, ci pentru apostolii Lui. Nu era întristat pentru Sine (Ilarie vorbeşte aici despre paharul pe care Iisus a cerut să fie trecut de la El – n.tr.) de vreme ce El le cere să se roage ca să nu mai fie duşi în ispită... Şi când El se roagă pentru cei pe care i-a păzit, din moment ce El era cu ei, Îl roagă acum pe Tatăl să-i păzească. Prezenţa îngerului care I-a fost trimis este fără îndoială semnificativă. Iisus Și-a arătat certitudinea că i s-a răspuns la rugăciune, când la finalul ei, El porunceşte ucenicilor să doarmă. Rezultatul acestei rugăciuni şi siguranţa cu care a insuflat porunca, dormiţi, este observată de evanghelist în cursul patimilor, când El spune apostolilor chiar înainte de a scăpa din mâinile urmăritorilor, astfel cuvântul pe care L-a spus să fie împlinit, Pe cei ce Mi i-ai dat Mie, Eu nu am pierdut pe niciunul. El Însuşi desăvârşeşte cererea rugăciunii Sale şi ei toţi sunt în siguranţă. Dar Iisus cere ca cei pe care i-a păzit Tatăl acum, să-i păzească în Numele Său [și Tatăl Îl ascultă] și-i păzește. [Vedem aceasta din] credinţa lui Petru care nu greşeşte: a fost laș și s-a tăinuit însă pocăinţa a urmat imediat.

(Ilarie de Poitiers, La Sfânta Treime 10, 42, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)