Moșteniți împărăția

Comentarii patristice

Moșteniți împărăția

    • Moșteniți împărăția
      Moșteniți împărăția

      Moșteniți împărăția

Domnul nu a spus luați, ci moșteniți, ca și cum ar fi al vostru, precum este al Tatălui, este și al vostru, precum a fost de la începuturi.

(Mt. 25, 34) Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.

 I-a lăudat pe aceștia pentru că au făcut ceea ce este bine și descoperă cât de puternică este legătura dragostei Sale pentru ei, așa cum a fost de la început. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”. Cu ce altă binecuvântare ar putea fi aceasta asemănată? Doar cu binecuvântarea Tatălui! De ce s-au învrednicit ei de o asemenea cinste? Pentru că flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau. Ce cinste! Ce binecuvântare!

Domnul nu a spus luați, ci moșteniți, ca și cum ar fi al vostru, precum este al Tatălui, este și al vostru, precum a fost de la începuturi. El spune: înainte ca voi să fiți, aceste lucruri au fost făcute și au fost pregătite pentru voi, pentru că am știut că veți astfel.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 79.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)