Voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie

Comentarii patristice

Voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie

    • Voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie
      Voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie

      Voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie

Noi, așa simpli și păcătoși, L-am putut recunoaște. Voi, deși preoți și cărturari, care ați ținut Scriptura înaintea ochilor ca far și cale de urmat, nu L-ați recunoscut.

(Mt. 19, 28) Iar Iisus le-a zis: „Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”.

În ziua judecății, iudeii vor răspunde: Doamne, nu am știut că tu ești Fiul lui Dumnezeu întrupat. Ce om poate vedea comoara ascunsă în țarină (Mt. 13, 44) sau soarele ascuns în nori? Cine ar fi crezut că steaua care strălucește dimineața (Apoc. 22, 16) s-a născut pe pământ? Cine ar fi crezut că femeia care ne-a scos afară din rai și ne-a oprit să mai intrăm înapoi va deveni prima ușă a raiului sau că lumina va străluci prin ea, cea care a adus întunericul în lume? Așadar, nu a fost împietrirea inimii cea care ne-a condus să Te rănim, ci am fost amăgiți prin trupul Tău.

Iar voi le veți răspunde: Și noi am fost oameni ca și voi, având un suflet și o natură trupească la fel ca voi și noi am viețuit în una și aceeași lume ca și voi. Am fost amenințați de aceleași duhuri lumești și ajutați de același Dumnezeu. Mai mult decât atât, ați avut avantajul în fața noastră că noi eram oameni simpli, păcătoși și fără știință de carte, nedeosebiți în mulțime, în timp ce voi erați preoți, cărturari și învățători ai oamenilor. Noi, așa simpli și păcătoși, L-am putut recunoaște. Voi, deși preoți și cărturari, care ați ținut Scriptura înaintea ochilor ca far și cale de urmat, nu L-ați recunoscut. Chiar și înainte de a fi martori ai minunilor Sale L-am recunoscut cine este. Dar voi, chiar și după ce ați fost martori ai puterii Sale, nu L-ați putut cunoaște? Cum s-a putut întâmpla că aproape întreaga lume L-a ignorat pe Cel pe care cei doisprezece L-au cunoscut. Voi n-ați crezut în El și n-ați cunoscut că El este Fiul lui Dumnezeu. Ce v-a făcut să-L omorâți, dacă nu ați găsit nici o vină în El? În noi, bunăvoința ignoranței grosolane a fost ca o făclie. Dar în voi, răutatea științei voastre v-a îmbrățișat precum întunericul.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 33, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)