către tot clerul, cinul monahal

si poporul drept slavitor

din întreaga arhiepiscopie

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (In 14, 6)

Preacucernice Părinte,

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Cel Înviat,

Am petrecut cele 40 de zile ale Postului până la Intrarea Domnului în Ierusalim, apoi toate zilele Săptămânii care se încheie astăzi, ca într-un urcuş de înţelegere şi trăire, Patimile cele purtătoare de dragoste pentru noi toţi, Moartea pe Cruce şi Învierea Lui. Mare şi binecuvântată este această Săptămână în care ne facem părtaşi lui Hristos, Cel ce suferinţele noastre, dar şi ura întreagă a omului, arătată prin loviri, scuipări, batjocură prin cuvintele de ocară, şi la urmă prin moarte, le poartă pe Crucea Sa. Le duce pe toate, Blând şi Smerit, fără să ceară dreptate Părintelui Ceresc, din contră, în locul răzbunării cerând iertare pentru cei care Îl răstigneau : „Părinte, iartă lor că nu ştiu ce fac” (Lc 23, 34). A primit moarte ruşinoasă, a primit a fi socotit cu cei nelegiuiţi, „atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga, iar trecătorii Îl huleau, clătinând capetele … În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El” (Mt 27, 38-39 şi 44), dar dragostea şi mila Lui nu s-au clătinat. S-a făcut purtător al marii milostiviri a Părintelui Ceresc pentru noi, fiind El Însuşi Milostivirea vie, întrupată, dăruităde către Preasfânta Treime Însăşi omului îngenunchiat de păcat şi în consecinţă de moarte. S-a făcut pe Sine hrană cerească, „pâine a vieţii, … care se pogoară din cer, aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu mai moare” (In 6, 48 şi 50), care hrăneşte, adapă, vindecă şi învie trupurile şi sufletele noastre cele rănite.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, 

Am încercat să trăim în adâncul sufletului şi în acest Sfânt şi Mare Post şi în Săptămâna Patimilor şi să facem şi ale noastre Patimile Lui, interiorizând în acelaşi timp realitatea faptului că nu mai suntem singuri în toate încercările prin care trecem pe acest pământ, că viaţa noastră are sens în dragostea mult milostivă a lui Hristos, Care a îndrăznit nebunia Crucii şi a morţii pentru a ne încredinţa că nu suntem singuri, că ne este alături cu dragostea Lui. Mila nemărginită a lui Dumnezeu faţă de noi oamenii trăită şi dăruită pe Cruce de Însuşi Fiul Cel Întrupat, astăzi răsare din mormânt, golind iadul, biruind moartea, ca noi să fim vii. Crucea şi Moartea Lui devin pentru noi binecuvântare, devin mântuitoare. „Căci cuvântul Crucii, ne spune Sfântul Apostol Pavel,pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Cor 1, 18) 

Însă iată că moartea pe Cruce şi Mormântul pe care le-a primit Fiul lui Dumnezeu în schimbul iubirii Lui pentru noi, nu rămân sterpe, dragostea Lui rodeşte în lume mântuirea. Cerurile şi pământul saltă de bucurie astăzi, Hristos Domnul a înviat şi mântuire din suferinţa morţii a adus neamului omenesc! De învierea lui Hristos se bucură şi se veselesc cetele îngerilor şi poporul creştin, dar şi întreaga natură, căci Adam cel mort prin lemnul pomului, este înviat prin lemnul de viaţă făcător al Crucii, care a primit pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Şi rănile pricinuite de noi, şi Crucea care L-a primit, şi cuiele care L-au străpuns, şi suliţa care L-a împuns, şi moartea care L-a împresurat, şi mormântul care L-a primit, şi iadul care a crezut că L-a înghitit, toate prin Înviere s-au umplut de lumina harului Celui pe care moartea nu L-a putut ţine în chingile ei. „Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (I Cor 15, 55) Cum să nu se veselească şi cerul şi pământul de această întorsătură pe care a luat-o moartea cea neiertătoare în viaţa noastră, ea care l-a înghiţit pe om de la căderea lui Adam şi până la Hristos, fiind acum biruită şi devenind ea însăşi prin aceasta Paşte – Trecere spre Cel Înviat Care ne-a deschis uşa cerului, poarta Raiului? „Adevărat, adevărat zic vouă (zice Domnul) : cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă.” (In 5, 24) Moartea şi-a pierdut dintr-o dată puterea asupra noastră şi devine Paşte, trecere în viaţa cea dăruită nouă prin înviere. „Desfiinţând prin înviere stăpânirea morţii, –zice Sfântul Chiril al Alexandriei –nu Şi-a procurat învierea Sieşi, întrucât este Cuvântul şi Dumnezeu, ci ne-a dat această binecuvântare nouă, prin Sine şi în Sine (căci toată firea omului era în Hristos, strânsă de legăturile morţii).” (Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, cartea a IX-a, cap. 12, în PSB vol. 41, pg. 1064)

Vezi în ataşament întreaga Scrisoare Pastorală la Învierea Domnului (2015) a Înaltpreasfinşitului Mitopolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.