Fortăreaţa din centrul Iaşului

Documentar

Fortăreaţa din centrul Iaşului

    • Fortăreaţa din centrul Iaşului
      Fortăreaţa din centrul Iaşului

      Fortăreaţa din centrul Iaşului

    • Fortăreaţa din centrul Iaşului
      Fortăreaţa din centrul Iaşului

      Fortăreaţa din centrul Iaşului

    • Fortăreaţa din centrul Iaşului
      Fortăreaţa din centrul Iaşului

      Fortăreaţa din centrul Iaşului

    • Fortăreaţa din centrul Iaşului
      Fortăreaţa din centrul Iaşului

      Fortăreaţa din centrul Iaşului

    • Fortăreaţa din centrul Iaşului
      Fortăreaţa din centrul Iaşului

      Fortăreaţa din centrul Iaşului

    • Fortăreaţa din centrul Iaşului
      Fortăreaţa din centrul Iaşului

      Fortăreaţa din centrul Iaşului

    • Fortăreaţa din centrul Iaşului
      Fortăreaţa din centrul Iaşului

      Fortăreaţa din centrul Iaşului

    • Fortăreaţa din centrul Iaşului
      Fortăreaţa din centrul Iaşului

      Fortăreaţa din centrul Iaşului

Aflată în centrul capitalei Moldovei, în apropierea Teatrului Naţional şi a Catedralei Mitropolitane, biserica cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este mărturia istoriei zbuciumate trăită de poporul român. Începută de un domnitor mucenic – Miron Barnovschi – şi sfinţită de un ierarh luminat –  Sfântul Varlaam – această biserică este puntea dintre noi şi istorie.

În timpul domniei lui Constantin Movilă, în anul 1610, undeva în „Târgul de Sus sau Măji” (al pescarilor), situat la nord-est de centrul capitalei Moldovei, s-a început construcţia unei  biserici de lemn. Aceasta, purtând hramul Sfintei Parascheva, a fost însă mutată în Târgul Nou – după informaţia cronicarului lui Nestor Ureche. Pe locul ei, între anii 1626 şi 1629, domnitorul Miron Barnovschi, la stăruinţa mamei sale, a început construirea, din piatră, a actualei biserici.

În acest fel, Miron Barnoschi şi mama sa, monahia Elisafta, au lăsat posterităţii o capodoperă arhitectonică. Deşi în vremea decapitării domnitorului mucenic, biserica era ridicată doar „până la vârful ferestrelor”, ctitorul îi stabilise deja hramul. Acesta era „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” - prevestind, parcă, felul în care el însuşi avea să sfârşească.

Ctitorie a unui sfânt martir

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” are o întreagă istorie, confirmată de pisania aflată deasupra uşii pridvorului: „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, a început a zidi biserica aceasta Io Miron Barnovschi Voievod, domn al Ţării Moldovei, şi n-a ajuns a o săvârşi. Iară Io Vasile Voievod, domn al Ţării Moldovei, a săvârşit-o, de la vârful ferestrelor toată şi a săvârşit toate cele de nevoie întru numele Sfântului Prooroc înainte-mergător şi Botezător Ioan şi a cinstitei lui tăieri. În anul 7143 (1634), luna noiembrie, în 9 zile”.

În 1803, la cererea episcopului Veniamin Costache, biserica devine metoc al Episcopiei Huşilor. Semnele vremurilor au fost, de multe ori, îndepărtate, lăcaşul de cult suportând lucrări de restaurare, consolidare şi întreţinere în anii 1854 şi 1873. În 1875 a fost adăugat şi un mic pridvor pe latura sud-vestică. Cea mai importantă restaurare s-a făcut prin cheltuiala şi osteneala moşierului Vasile Rusovici, când biserica a fost reparată radical şi împrejmuită cu un gard nou, ce se poate vedea până astăzi. Alte lucrări de restaurare au avut loc în anii 1942, 1965  şi între 1984-1986, în urma cutremurului din 4 martie 1977.

Biserică fortificată în mijlocul oraşului

În paralel cu grupul de biserici care ilustrau tendinţa de înnoire a arhitecturii moldoveneşti, în secolul al XVII-lea s-a ridicat în ţările române şi o altă categorie de monumente – bisericile fortificate. Acestea se încadrau stilului tradiţional moldovenesc, trăsătura esenţială constituind-o plasarea turnului-clopotniţă deasupra pridvorului, întărit prin amenajări fortificate şi preluând astfel funcţiile de refugiu şi apărare.

Aşa este şi Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, care are turnul-clopotniţă prevăzut cu metereze. Caracteristică unică e faptul că și spaţiul de deasupra bolţilor are aceeași utilitate – la fel şi deasupra Sfântul Altar, unde apare o a doua boltă.

Această biserică a însemnat încununarea tehnicilor de întărire. Podul este în întregime fortificat, prevăzut cu spaţii pentru arcuri şi puşti, dar şi cu drumuri de strajă. El este, în miniatură, o fortăreaţă suspendată, camuflată de acoperişul obişnuit. În Moldova mai există doar două asemenea monumente, din aceeaşi epocă – Biserica Precista din Galaţi şi Sfântul Ilie din Toporăuţi.

Din punct de vedere arhitectonic, lăcaşul ieşean prezintă asemănări în ceea ce priveşte decoraţia exterioară şi împărţirea spaţiului interior cu Biserica „Barnovschi” şi Biserica Bârnova, ctitorii ale aceluiaşi domnitor.

Iconostasul, mărturie a trecutului zbuciumat

Aici, la „Sfântul Ioan Botezătorul”, se păstrează câteva obiecte de cult şi de valoare. Dintre acestea, trebuie menţionate potirul de argint cu ornamentaţii florale şi medalioane aplicate, din secolul al XVII-lea, o Sfântă Evanghelie ferecată în argint şi tipărită în anul 1693, o icoană a Mântuitorului şi o alta a Maicii Domnului de pe catapeteasmă. În pridvor, ne atrage atenţia icoana Sfântului Ioan Botezătorul. Ea a fost donată  de către Vasile Lupu. Istoricul N. A. Bogdan susţinea că ar avea, conform tradiţiei, aproximativ 1.000 de ani.

Catapeteasma cuprinde icoane din trei epoci diferite. Poalele de icoană, medalioanele uşilor împărăteşti şi uşile diaconeşti, pictate în ulei, cu inscripţii în chirilică, aparţin secolului ai XIX-lea. Icoanele împărăteşti se încadrează în acelaşi secol, cu deosebirea că sunt de o altă factură, operă a unui alt zugrav.

Cele mai valoroase din ansamblul iconostasului sunt icoanele praznicale, friza apostolilor, şirul proorocilor, având-o în centrul pe Maica Domnului şi Crucea Răstignirii cu cele două molene, toate din opera zugravului Ștefan, la 1758.

Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din casele Rusovici

În partea de est, afară, aproape de Sfântul Altar, este mormântul din marmură neagră al ctitorilor caselor din curtea bisericii. Aceştia sunt Vasile Rusovici, născut la 8 septembrie 1849 şi decedat la 27 iulie 1923 şi soţia sa, Maria Rusovici, născută la 1 mai 1857 şi decedată la 24 aprilie 1930.

Ei au donat bisericii trei case. Una este situată în partea de sud-vest, este din cărămidă şi acoperită cu tablă, donată în 1927 de Maria Rusovici. Alta este donată un an mai târziu, de aceeaşi binefăcătoare, iar a treia este situată în partea de nord-vest –  din cărămidă şi acoperită cu olane, ctitorie a lui Vasile Rusovici, din 1919. În interiorul acesteia a funcţionat, din 1929 şi până în 1947, Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti a Centrului Eparhial Iaşi.

Dacă avem astăzi o tradiţie puternică a muzicii bisericeşti în întreaga Moldovă, meritul aparţine şi acestei biserici ieşene. Practic, prin Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din casele Rusovici a supravieţuit o tradiţie creată de mari protopsalţi, precum Nichifor Cantuniari, Ioniţă Pralea şi Dimitrie Suceveanu.

Ea a început să funcţioneze cu o frecvenţă de patru ani, având ca profesor pe Arhimandritul Teodor Stupcanu. Mărturiile contemporanilor amintesc aici de o adevărată academie închinată muzicii liturgice. Erau aproximativ 200 de elevi, 45 dintre ei locuind în casele donate de familia boierească. La ei se adăugau 12 studenţi săraci şi chiar câteva familii preoţeşti aflate în dificultate. Pentru că Biserica Sfântului Ioan era locul alinării multora din încercaţii capitalei. Aici veneau zilnic 75 de persoane la masă. Oameni printre care se aflau elevi, studenţi, tăietori de lemne şi cerşetori săraci.

Timp de înnoire şi de valorificare a trecutului istoric

Începând cu anul 2008, biserica a intrat într-o nouă etapă de lucrări de restaurare. Cu osârdia şi dragostea părintelui profesor doctor Viorel Sava, aici au fost executate ample lucrări de consolidare şi reparaţii capitale. Drenuri perimetrale, excavaţie şi dislocare a pământului din jurul clădirii, decapare interioră şi exterioară, consolidare a zidurilor, injectare de beton, tencuieli interioare şi exterioare, montare mozaicuri în ferestre – prin toate acestea, biserica se îmbracă în haine de sărbătoare, recăpătând frumuseţea pe care i-a dorit-o ctitorul său.

Provocarea, adusă de faptul că  biserica nu a fost pictată niciodată, este văzută de părintele paroh ca „o ultimă etapă a ctitoriei începute de Voievodul martir Miron Barnovschi, generaţiei  noastre  revenindu-i responsabilitatea, dar şi şansa de a-şi înscrie numele în istorie şi în Împărăţia lui Dumnezeu, restaurând şi punând în valoare bunurile spirituale şi culturale realizate cu jertfa înaintaşilor noştri”.

Citește despre: