Misiunea noastră este lumea. Interviu cu Părintele misionar ortodox Gregory DesMarais

Interviu

Misiunea noastră este lumea. Interviu cu Părintele misionar ortodox Gregory DesMarais

    • Misiunea noastră este lumea. Interviu cu Părintele misionar ortodox Gregory DesMarais
      Misiunea noastră este lumea. Interviu cu Părintele misionar ortodox Gregory DesMarais

      Misiunea noastră este lumea. Interviu cu Părintele misionar ortodox Gregory DesMarais

Părintele ieromonah Gregory (Francis) des Marais, preot misionar ortodox, a fost mai întâi organist, dirijor de cor și profesor de Liturgică romano-catolică în Albany, Statele Unite.

Părintele ieromonah Gregory (Francis) des Marais, preot misionar ortodox, a fost mai întâi organist, dirijor de cor și profesor de Liturgică romano-catolică în Albany, Statele Unite. După 21 de ani de lucrare în Biserica Catolică, în domeniul muzicii sacre gregoriene, dar și în cadrul unor coruri seculare, părintele Francis a simțit încetul cu încetul puterea tainică a teologiei ortodoxe, lumina ascunsă a Duhului Sfânt revărsându-se evident și îmbogățitor în viața sa prin muzica bizantină și prin teologia patristică, prin Liturghie și viață monahală, prin structura eclezială dependentă de Hristos și prin bucuria filocaliei. Specialist în coruri polifonice, dar și în operele muzicale ale lui Bach, Handell, Mozart și în tradiția muzicală slavă, preotul Francis a devenit un pasionat al muzicii bizantine ortodoxe și al tezaurului liturgic al Bisericii.

L-am întrebat despre drumul său personal și tainic către Ortodoxie. Trecerea sa în Biserica Răsăritului - spune el - a fost o călătorie lungă, un pelerinaj teologic prin operele Sfinților Părinți și prin splendoarea liturgică ortodoxă, așa încât, din anii â70, când a început să fie interesat de Ortodoxie, și până când a fost uns cu Sfântul și Marele Mir în Biserica Ortodoxă în 1992 au trecut mai bine de douăzeci de ani. Părintele își amintește un proverb german, preluat dintr-o cantată de Bach, care spune: „Timpul lui Dumnezeu este cel mai bun timp“, când se referă la venirea sa la izvoarele Bisericii adevărate. Convertirea sa o numește „o incursiune în adevărata ecleziologie a Bisericii primare“, care nu funcționează piramidal și imperialist, ci comunional și euharistic în lumina lui Hristos, Capul Bisericii până la sfârșitul veacurilor și dincolo de ele.

Părintele Francis de Marais este un preot ortodox american care face misiune în România. La Iași, acesta predă un curs de Limba engleză pe trei niveluri: începător, mediu și avansat, la Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae“. Acest curs de limba engleză este destinat tuturor doritorilor de a cunoaște limba engleză și în special celor ce vor să aprofundeze taina iubirii lui Hristos în această limbă. Cursurile cuprind noțiuni de vocabular și gramatică, dar și un conținut creștin ortodox, cu familiarizarea termenilor teologici, creștini și nu numai. Este un mod unic de a învăța limba engleza prin Biserică și Biserica prin limba engleză. În acest curs există și multiple elemente interculturale, pluridisciplinare, de cultură și civilizație engleză și europeană în general, tradiții, paradigme social-culturale, modele de civilitate a credinței în diferitele spații etnologice europene etc.

Succesul evident de care s-a bucurat părintele Francis des Marais a fost accentuat de implicarea sa profundă și entuziastă în toate aspectele vieții social-culturale ale celor pe care îi îndrumă. Părintele Francis este un model de misionar autentic, smerit și implicat, zâmbitor și luminos, prezent mereu în rândul credincioșilor pentru a ajuta și a sfătui, dar mai ales pentru a se ruga împreună cu oamenii.

El a inițiat și o altă serie de întâlniri cu publicul larg, intitulată „Practice English in the afternoon“, la care sunt invitați toți cei care doresc să-și îmbunătățească fluența anglofonă, dar și să afle într-un mod agreabil și profund realități culturale și teologice ale spațiului anglo-american. În cadrul acestor întâlniri, care sunt, de fapt, mese rotunde în limba engleză despre teme de actualitate stringentă în plan cultural și creștin, cursanții sunt invitați să-și exprime părerile, dar și să afle mai multe despre mediul cultural-social din America și Europa. Temele de largă actualitate cuprind, de la viața ortodoxă în Statele Unite, educația religioasă în America, majoritate și minoritate în viața socială americană, tradiții culturale și bisericești, discuții teologice, despre societate, protejarea mediului, economie etc. S-a urmărit o mai bună cunoaștere a tradițiilor culturale și lingvistice prin muzică, Biserică, versete biblice și apoftegme patristice, așa încât, la sfârșitul acestor mese rotunde, cursanții au plecat cu un bagaj de cunoștințe solid într-o optică creștină și misionară. Mesele rotunde încep și se sfârșesc prin rugăciune în limba engleză.

Părintele Francis este încântat de nivelul ridicat al cunoașterii limbii engleze al românilor, mai ales tinerii fiind foarte bine intruiți în conversație și vocabular, dar și de buna înțelegere și interesul manifestat de tineri în cunoașterea Ortodoxiei engleze și americane.

De asemenea, părintele Francis este profund implicat în educația religioasă creștin-ortodoxă a copiilor și tinerilor români. El a susținut până acum mai multe conferințe, prelegeri și prezentări la licee de prestigiu din Iași (Liceul Național, Liceul Elena Cuza), despre multi-culturalitatea creștină, reperele teologice ale educației tinerilor și necesitatea unei sinteze culturale în care credința și cunoașterea religioasă să împlinească setea de cunoaștere a elevilor și studenților.

De asemenea, sărbătorile creștine sau sociale din mediul românesc sau din cel anglofon nu sunt decât un bun prilej, pentru părintele Francis, pentru o mai bună prezență și misiune în mijlocul credincioșilor. Astfel, Dragobetele, 1 și 8 Martie, Crăciunul, Întâmpinarea Domnului, Ziua Recunoștinței (de la care nu a lipsit curcanul, ca la americani) au fost ocazii pentru întâlniri și prelegeri pe teme multi-culturale, pentru implicarea în proiecte sociale și misionare: părintele a înființat ad-hoc și un cor în limba engleză, cu cursanții săi, cu care a învățat colinde englezești și românești, colaborând cu Corul Mira de la Biserica „Sf. Nicolae“ - Domnesc din Iași și fiind prezent în școli, în spitale și în alte instituții de ajutorare socială și creștină.

Părintele des Marais numește educația ca find „o experiență holistică“, adică una care cuprinde toate domeniile de activitate, îmbrățișând contextual și plenar toate aspectele umane ale societății: cultură, religie, divertisment, viață social-politică, comunitate și comuniune.

Credem cu adevărat că părintele Francis des Marais este un exemplu pentru preoții și teologii Bisericii Ortodoxe Române. Convivialitatea, deschiderea sinceră, accesibilitatea mesajului, seriozitatea și profunzimea expunerii, apetența pentru nou și pentru izvoarele înțelepciunii vechi, disponibilitatea de a învăța pe alții și de a învăța el însuși, dorința de rugăciune și de sfat, simțirea tainei credinței, entuziasmul sincer și luminos, dar mai ales hărnicia cu care se implică în educație și viață creștină, în Biserică și în cetate, în ajutorarea celor în suferință și în demersul academic arată necesitatea prezenței Bisericii în mijlocul mulțimii, în inima oamenilor, în fiecare vreme și în fiecare clipă de suferință și de bucurie a celor pentru care Biserica va avea să dea seamă în ziua Judecății universale.