Păcatul în Ortodoxie: ce este permis și ce este interzis?

Interviu

Păcatul în Ortodoxie: ce este permis și ce este interzis?

    • Păcatul în Ortodoxie: ce este permis și ce este interzis?
      Păcatul în Ortodoxie: ce este permis și ce este interzis?

      Păcatul în Ortodoxie: ce este permis și ce este interzis?

Un ortodox ți-ar răspunde în mod spontan că opusul păcatului nu este virtutea, ci credința și dragostea.

Păcatul nu ține neapărat de etică, cu atât mai puțin nu ține nici de ordinea juridică sau de sfera existenței sociale, ci păcatul ține de ființa umană și de realitatea sa cea mai profundă, de adevărul și autenticitatea ființei umane. Categoriile principale la care ar trebui să ne raportăm nu sunt acelea de licit și ilicit, permis și interzis, ci acelea care implică adevărata existență umană, realitatea existențială a omului, identitatea ființei sale. Etica ortodoxă înțelege păcatul ca și comportament, având în vedere faptul că el a fost creat pentru a se îndumnezei, pentru a trăi după modelul Sfintei Treimi, ca și eșec al mariajului său dumnezeiesc.

Față de Occident, Răsăritul creștin n-a cunoscut hipertrofia sentimentului culpabilității, boala scrupulozității, obsesia condamnării, frica de sine și de Dumnezeu. Ceea ce contează este dacă omul își împlinește, sau din contră, dacă își reneagă și își ratează adevărata sa vocație existențială. Un ortodox ți-ar răspunde în mod spontan că opusul păcatului nu este virtutea, ci credința și dragostea. Putem fi foarte virtuoși dar total lipsiți de dragoste. Există chiar și o manieră de a trăi în curăție care-l face pe om să fie aspru, dur. Păcatul este o știrbire a existenței umane, a ființei umane ce are drept scop îndumnezeirea sa. Este o aventură tragică în care este angrenată integritatea vieții omului cu adevărat uman. Ceea ce este constitutiv chiar și Ființei Dumnezeieși nu este dreptatea, ci iubirea.

Putem să ne întrebăm dacă descreștinarea Occidentului nu trebuie căutată în faptul că s-a ajuns la a dramatiza păcatul și a hipertrofia sentimentul culpabilității, și într-o conștiință încărcată care a acordat mai multă importanță pesimismului și angoasei existențiale decât iertării.

(Părintele André Borrély, în Supplément au n° 141 de la revue „Orthodoxes à Marseille")

Traducere și adaptare: