„Vindecarea deplină a omului are loc în spațiul Bisericii“

 

În Sfânta Scriptură, în textele liturgice și în operele Părinților Bisericii se vorbește mult despre boala și vindecarea omului. Desigur, există boala trupească, boala psihologică și boala duhovnicească. Între acestea există interdependență.

Fiind o repetare a greșelii lui Adam, fiecare păcat ne face să suferim întunericul și moartea căderii sufletului. Când Sfinții Părinți vorbesc despre vindecarea omului, se referă la dobândirea Sfântului Duh, la comuniunea omului cu Dumnezeu, la mișcarea după fire și mai presus de fire a energiilor sufletului. În interviul de mai jos, Înalt Preasfințitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, ne vorbește despre condiția umană înainte și după căderea în păcat a primilor oameni și despre lucrarea de vindecare pe care Sfintele Taine o aduc în sufletul omului atunci când acesta împlinește poruncile dumnezeiești.

În operele Înalt Preasfinției Voastre vorbiți mult despre boala ontologică a omului. Omul contemporan consideră însă boli mai ales pe cele trupești și psihologice, pe care încearcă să le vindece în spitale. Altfel, atunci când nu suferă trupește și psihic, omul contemporan își percepe viața cotidiană ca pe o stare de normalitate și sănătate. Care este boala reală a omului, de ce are nevoie de "știința medicală în Duh"?

În Sfânta Scriptură, în textele liturgice și în operele Părinților Bisericii se vorbește mult despre boala și vindecarea omului. Desigur, există boala trupească, boala psihologică și boala duhovnicească. Între acestea există interdependență.
Tema bolii însă trebuie văzută din perspectiva căderii protopărinților. Omul, înainte de cădere, trăia altfel decât acum. Mintea lui era în comuniune cu Dumnezeu, harul lui Dumnezeu îi lumina sufletul și trupul. Sfântul Ioan Hrisostom scrie că Adam și Eva înainte de a păcătui trăiau în paradis ca îngerii. După păcat însă a survenit moartea duhovnicească, adică ruperea legăturilor cu Dumnezeu, și a urmat moartea trupească. De atunci omul se naște în coruptibilitate și pătimire, așa cum se manifestă acestea în boli, patimi și moarte.
Combaterea bolilor trupești se face prin știința medicală, pe care o respectăm, deoarece alină durerea oamenilor. De asemenea, de problemele psihologice se interesează psihologia cu multele ei teorii – psihanalitică, gnostică, comportamentală, existențială. Biserica vindecă bolile duhovnicești, și de aceea se vorbește de “știința medicală în Duh“.
Boala duhovnicească survine atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie: “Mintea îndepărtată de Dumnezeu devine fie demonică, fie animalică“, adică, atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, devine demonică prin patimile mândriei și animalică prin senzualitate și iubirea de bogăție.
Sfântul Apostol Pavel deosebește între omul trupesc-psihologic și omul duhovnicesc. Om trupesc este cel care nu are harul Sfântului Duh. El se caracterizează și ca om psihologic, de vreme ce îi funcționează deplin energiile psihologice, fără însă să simtă harul Sfântului Duh. Om duhovnicesc este cel care este biserică a Prea Sfântului Duh, adică are harul Botezului și al Mirungerii și în inima lui se face rugăciunea minții. Atunci se manifestă toate harismele Sfântului Duh.
Potrivit Părinților Bisericii, legătura care există între trup și suflet se aseamănă cu legătura dintre suflet și Sfântul Duh. Adică, atunci când sufletul iese din trup, trupul moare. La fel și atunci când Sfântul Duh se îndepărtează de suflet, sufletul este mort după Dumnezeu.
Prin urmare, atunci când Sfinții Părinți vorbesc despre vindecarea omului, se referă la dobândirea Sfântului Duh, la comuniunea omului cu Dumnezeu, la mișcarea după fire și mai presus de fire a energiilor sufletului. Cu alte cuvinte, vindecarea constă în transformarea iubirii de sine în iubire de Dumnezeu și de oameni.

În operele Înalt Preasfinției Voastre despre vindecarea omului susțineți, potrivit învățăturii Părinților Bisericii, că “Biserica este un spital duhovnicesc care îl vindecă pe omul bolnav duhovnicește“. Cum explicați afirmația Înalt Preasfinției Voastre că “vindecarea omului are loc în spațiul Bisericii“?

Făcând mai sus deosebirea dintre vindecarea trupească, psihologică și duhovnicească, devine evident că această împărtășire a Duhului Sfânt are loc în spațiul Bisericii prin taine și viața de asceză. Astfel putem să înțelegem cuvântul Sfântului Serafim de Sarov că scopul omului este dobândirea Duhului Sfânt. Aceasta este lucrarea de bază a Bisericii.
Biserica, potrivit învățăturii Sfântului Apostol Pavel, este Trupul lui Hristos și Hristos este capul Bisericii. De asemenea, potrivit Sfântului Grigorie Palama, Biserica este împărtășirea îndumnezeirii, adică conduce omul la îndumnezeire prin curățirea inimii și prin luminarea minții.
În acest sens spunem că Biserica este spital duhovnicesc, care vindecă bolile duhovnicești ale omului. Acest lucru îl întâlnim în pilda Samariteanului milostiv și în multe texte ale Sfântului Grigorie Teologul, ale Sfântului Grigorie Palama și ale multor altor Părinți Sfinți, ale căror opere sunt conținute în cartea “Filocaliei“. Iar de vreme ce Biserica este spital duhovnicesc, înseamnă că clericii sunt doctori duhovnicești.
Părintele Ioannis Romanidis folosea exemplul spitalului ca să arate scopul și lucrarea Bisericii. Spunea că episcopul este directorul clinicii, clericii sunt medicii pe care îi conduce episcopul-director în scopul vindecării bolnavilor, colaboratorii clericilor care lucrează în biserică sunt personalul medical și, desigur, oamenii cu diferite patimi sunt bolnavii care urmăresc să găsească vindecare.
Desigur, Biserica produce și artele bisericești, creează cultură, se ocupă de opera filantropică. Dar acest lucru este consecința primului. Lucrarea primordială a Bisericii este vindecarea omului, reîntregirea omului și îndumnezeirea lui. Oamenii care se vindecă produc cultură de valoare și ajută în multe feluri societatea.

Ce sunt dogmele în accepțiunea Bisericii, de vreme ce ați definit Biserica drept “spital al omului bolnav duhovnicește“ și afirmați că “atunci când se denaturează credința, se denaturează și mântuirea. Atunci când se deformează credința, se deformează și modul și metoda terapiei“?

În Biserică există dogme care se referă la Dumnezeul Treimic, în realitate însă, dogmele se numesc borne și au fost impuse de Părinții Sinoadelor Ecumenice. Acest lucru se vede în Simbolul de Credință. Cuvântul bornă desemnează limita care desparte adevărul de înșelare. Deoarece ereticii foloseau filosofia ca să înțeleagă taina Dumnezeului Treimic, Părinții Bisericii au fost nevoiți să definească credința ca să nu se confunde cu opiniile eretice.
Astfel, dogmele Bisericii sunt definirea Revelației. Acest lucru înseamnă că Sfinții Părinți prin curățirea inimii și prin luminarea minții au ajuns la vederea lui Dumnezeu, au văzut slava lui Dumnezeu și apoi au folosit borne-dogme ca să exprime această experiență pe care au dobândit-o în Duhul Sfânt.
Cu aceste presupoziții spunem că dogma este expresia experienței, dar în același timp și indicatorul rutier care conduce pe om la experiență. Câți dorim să Îl vedem pe Dumnezeu și să dobândim comuniunea cu el, ținând seama de dogme, urmăm drumul adevărat, ne găsim în Biserică, ne rânduim viața după poruncile lui Dumnezeu și avem nădejdea să ajungem cândva la îndumnezeire. Astfel, dogma se leagă strâns cu modul de viață. Deci, atunci când se alterează dogma, se alterează… și indicatorul rutier și desigur nu ne conduce la destinația dorită. Pe de altă parte, când omul nu trăiește potrivit poruncilor lui Dumnezeu, nu va ajunge la trăirea dogmei.
Încă, Părinții aseamănă dogmele cu medicamentele. Medicamentul ajută omul să se vindece și să dobândească sănătate. Astfel dogma este medicamentul pe care l-au creat Părinții Bisericii ca omul să se vindece.
Prin urmare, dogmele-borne nu sunt ideologii, ci sunt legate de vederea lui Dumnezeu. Ideologia este consecință a gândirilor, a fanteziei, a gândurilor logice, în timp ce dogmele sunt înregistrare și delimitare a adevărului revelat, a arătării lui Dumnezeu omului. Astfel, ideile sunt creații logice care sunt contrazise de alte ideologii, în timp ce dogmele sunt expresie al vieții, au legătură cu experiența, transfigurează întreaga existență a omului.

Aceeași întrebare despre tainele Bisericii: ce sunt tainele Bisericii din perspectiva vindecării duhovnicești a omului?

Întreaga Biserică Ortodoxă este o taină, pentru că este Trupul lui Hristos care a înviat și s-a înălțat. Cel care trăiește în mod real în Biserică primește harul Dumnezeului Treimic prin Dumnezeu-Omul Hristos. Toate câte se întâmplă în Biserică, chiar și această rugăciune, sunt o taină.
Tainele fundamentale sunt Botezul, Mirungerea și dumnezeiasca Împărtășanie prin care cineva se împărtășește de harul lui Hristos, așa cum vițele sunt legate de vie. Există și alte taine, precum Preoția, Nunta, Maslul, Spovedania. În general, tainele sunt robinete-cișmele prin care ne împărtășim de harul lui Dumnezeu.
Desigur, potrivit Părinților Bisericii, harul lui Dumnezeu nu se împărtășește necondiționat, este necesară și conlucrarea noastră. Astfel, Dumnezeu este cel ce lucrează și omul este cel ce colaborează. Asta înseamnă că, pentru ca Tainele să lucreze asupra omului, omul trebuie să trăiască ascetic, adică să țină poruncile lui Dumnezeu în viața sa. Doar astfel are succes terapia.
Este caracteristic faptul că Părinții Bisericii, așa cum se vede în operele Sfântului Dionisie Areopagitul și ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, au legat Taina Botezului de curățirea inimii de patimi, Taina Mirungerii de luminarea minții și Taina dumnezeieștii Euharistii de îndumnezeirea omului.
Sfântul Grigorie Palama, asemenea tuturor celorlalți Părinți, leagă foarte strâns Tainele de asceză. De altfel, aceasta o învață și Hristos prin porunca pe care o dă ucenicilor Săi: “Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă“ (Matei 28, 19-20). În “botezându-le“ sunt cuprinse Tainele și în “învățându-le să țină“ se face referire la viața ascetică, adică la ținerea poruncilor lui Hristos.

Observați la un moment dat în cartea “Psihoterapia Ortodoxă“ că există oameni care, deși urmează regulat viața Bisericii – merg la biserică, se spovedesc, se împărtășesc – totuși nu se vindecă. Ce se întâmplă? Este o afirmație foarte gravă.

Viața noastră în Biserică nu se epuizează într-o participare formală la dumnezeiasca Euharistie sau la o participare formală la oricare Taină, ci presupune unirea și comuniunea noastră cu Hristos. Asta înseamnă că se impune o transfigurare completă a sufletului și a trupului.
Sfinții Părinți ai Bisericii, folosind în acest punct și opiniile lui Platon, învață că sufletul are trei puteri, adică partea logică, partea poftitoare și partea mânioasă. Aceste trei puteri ale sufletului pot să lucreze împotriva firii, potrivit firii și mai presus de fire. Lucrarea lor împotriva firii se exprimă prin patimi, care patimi se manifestă în planul logicii, al poftei și al mâniei. Mișcarea după fire și cea mai presus de fire a puterilor sufletești are loc prin întreaga viață din Biserică și acest lucru se numește transfigurarea omului. {i toate cele trei puteri deopotrivă sunt aduse ca dar lui Dumnezeu: omul îl iubește pe Dumnezeu, se gândește la Dumnezeu și ține poruncile Lui.
Dacă acest lucru nu are loc, atunci prezența noastră în Biserică este formală, mecanică și nu substanțială și reală. Tainele, dumnezeiasca Liturghie și întreaga viață de asceză deopotrivă fac ca viața noastră în Biserică să fie efectivă. Este important că dincolo de viața liturgică există și tradiția neptico-isihastă, așa cum o exprimă Părinții isihaști. De aceea insistăm asupra legăturii dintre Taine și viața isihastă.

Care este rolul smereniei în vindecarea omului?

Mândria este primul păcat pe care l-a săvârșit Adam. A dorit să devină Dumnezeu fără ascultare de voia lui Dumnezeu. Mândria a contribuit și la căderea demonilor.
Vindecarea patimii mândriei se face prin smerenie, care se exprimă prin ascultare. Astfel, atunci când ascultăm de voia lui Dumnezeu arătăm că trăim smerenia și astfel prin smerenie se vindecă starea căzută.
Acest lucru se vede în cazul noului Adam care este Hristos. De vreme ce vechiul Adam a pierdut comuniunea cu Dumnezeu prin mândrie, Hristos, care este Noul Adam, corectând greșeala lui Adam, S-a smerit pe sine luând chipul robului și prin smerenie și ascultarea de Tatăl Său a vindecat neamul omenesc.
Prin urmare, când ascultăm voia lui Dumnezeu și a Părintelui duhovnic, atunci ne smerim și ne împărtășim de Noul Adam, de Hristos, și ne vindecăm.

Înalt Preasfinția Voastră, ce este învierea sufletului în această înțelegere a vindecării omului?

După căderea lui Adam, așa cum am spus mai înainte, a survenit moartea spirituală, despărțirea omului de Dumnezeu, și a urmat moartea trupească. Acum, cu harul Dumnezeului Treimic în Biserică, participând la Taine și la viața ascetică, are loc învierea duhovnicească și va urma învierea finală a trupurilor.
Adică, prima învierea este participarea noastră la Botez, la Mirungere și la dumnezeiasca Liturghie, prin care sufletul omului se unește cu Hristos și trupul primește energiile Harului necreat. {i a doua înviere este învierea viitoare a trupurilor care se va întâmpla la A Doua Venire a lui Hristos și comuniunea noastră veșnică cu Hristos, participarea noastră la Biserica veșnică, la împreună slujirea cerească.
În fond, deci, vindecarea omului potrivit tradiției ortodoxe, ceea ce numim psihoterapia ortodoxă, este participarea noastră la prima înviere, în unime și comuniune cu Hristos, prin urmare, întreaga noastră ființă, suflet și trup, se mișcă către Dumnezeu și avem nădejdea de a trăi și a doua înviere.
Această înviere are legătură cu adevărata revoluție. De fapt, cuvântul revoluție în limba greacă înseamnă “mă întorc la locul dinainte“, adică la viața dinaintea căderii și dinaintea morții, în esență deci declară învierea lui Hristos. Și aceasta este adevărata psihoterapie ortodoxă.

Citește alte articole despre: smerenie, biserică, Inviere, Sfintele Taine, vindecare, dogme, psihoterapie

De la același autor

Ultimele din categorie