Călătorii duhovniceşti în luna noiembrie

Social

Călătorii duhovniceşti în luna noiembrie

    • Călătorii duhovniceşti în luna noiembrie
      Mănăstirea "Sfântul Nectarie" Eghina (Grecia)

      Mănăstirea "Sfântul Nectarie" Eghina (Grecia)

    • Călătorii duhovniceşti în luna noiembrie
      Biserica Mănăstirii Agapia (România)

      Biserica Mănăstirii Agapia (România)

    • Călătorii duhovniceşti în luna noiembrie
      Biserica Sfântului Mormânt (Israel)

      Biserica Sfântului Mormânt (Israel)

Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei propune în luna noiembrie o ofertă variată de pelerinaje interne şi externe. Credincioşii sunt chemaţi să străbată împreună locurile sfinte din Grecia, cu un popas deosebit în Insula Eghina, la moaştele binefăcătoare ale Sf. Nectarie Taumaturgul. Cu rugăciune în gând şi în suflet, pelerinii vor urma Mântuitorului Iisus Hristos în cadrul celor două călătorii spirituale în Israel. În plan intern, va fi organizat un pelerinaj la hramul Mănăstirii Agapia, dar şi o incursiune în zona Braşov, un pelerinaj organizat de sărbătoarea Sfântului Andrei.

Călătoriile spirituale propuse în luna noiembrie de către angajaţii Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se concentrează în jurul marilor sărbători din calendarul ortodox: Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie), Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie), cel care a creştinat neamul românesc, sau Sfântul Nectarie Taumaturgul (9 noiembrie), Vindecătorul de cancer şi alte boli grele.

La 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli, Mănăstirea Agapia - Neamţ îşi serbează hramul, motiv pentru zecile de pelerini să trăiască binefacerile slujbelor din acea zi şi din zilele premergătoare. Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ organizează cu această ocazie un pelerinaj de o zi, pentru un grup de minimum 45 de pelerini, cu posibilitatea de a se închina, după participarea la Sf. Liturghie de la Mănăstirea Agapia, şi la alte două mari aşezăminte monahale din judeţul Neamţ: Mănăstirea Văratec şi Mănăstirea Neamţ. Potrivit reprezentanţilor Centrului, tariful este de 55 de lei/persoană, pentru un grup de minimum 45 de pelerini, fiind oferit transport pe toată durata pelerinajului şi însoţitor, urmând ca pelerinii să îşi plătească intrările la obiective, hrana şi alte cheltuieli personale.

O altă sărbătoare importantă pentru creştin-ortodocşi (sărbătoare naţională), cea a Sfântului Andrei, cel Întâi Chemat, este prilej de hrană spirituală, de această dată pelerinilor oferindu-li-se posibilitatea să descopere frumuseţea zonei Braşov - Sinaia, precum şi istoria monumentelor religioase şi culturale ale acestei regiuni. Timp de trei zile, între 30 noiembrie şi 2 decembrie, cu două nopţi de cazare la Hotel Bran, pelerinii vor vizita Cetatea Prejmer, Cetatea Harman, Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şchei, vor face un tur al oraşului Braşov, urmând ca a doua zi să-i găsească admirând staţiunile Predeal şi Buşteni, Poiana Braşov, dar şi mănăstirile Caraiman, Sinaia şi Cetatea Râşnov.

În a treia zi a pelerinajului se va vizita Biserica Neagră şi Târgul Meşteşugarilor. O persoană va plăti 250 de lei, în preţ fiind inclus transportul, cazare la hotel cu mic dejun şi însoţitor de grup. Plecarea se va face din Iaşi.

Sfântul Nectarie, sărbătorit la el acasă

Sfântul Nectarie Taumaturgul (de Eghina) este un sfânt tot mai iubit de noi, românii, pentru nenumăratele sale minuni săvârşite. Cunoscut în special ca „vindecătorul de cancer“, Sf. Nectarie este sărbătorit de Biserica noastră la data de 9 noiembrie, iar binefăcătoarele sale moaşte se află la Mănăstirea „Sf. Treime“ din Insula Eghina (Grecia). De ziua sfântului, credincioşii au prilejul să se roage acestuia pentru mijlocirea în faţa lui Dumnezeu şi pentru vindecarea bolilor grele chiar la el acasă, mulţumită pelerinajului organizat în Grecia, în perioada 5-10 noiembrie, de Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“. În drum spre Grecia, pelerinii vor face un popas duhovnicesc la cel mai mare aşezământ monahal din Bulgaria - Mănăstirea Rila, urmând ca imediat ce vor fi ajuns pe pământ grecesc să meargă în întâmpinarea Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale cărui moaşte sunt adăpostite de catedrala din Tesalonic. Vor urma rugăciuni la moaştele Sf. Mc. Anisia, Sf. Grigore Palama, la icoana făcătoare de minini a Maicii Domnului „cea străină“ şi la Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, precum şi la biserica cea cu icoana făcătoare de minuri şi izvorul tămăduitor de boli de ochi al Sf. Mc. Paraskevi. În oraşul Prokopion se află biserica unde se găsesc moaştele Sf. Ioan Rusul, la care se vor închina şi credincioşii români, urmând ca acelaşi lucră să-l facă şi la M-rea „Sf. David“, ce adăposteşte moaştele Sf. Cuv. David.

În data de 8 noiembrie se va face deplasarea către Insula Eghina, acolo unde, a doua zi, pe 9 noiembrie, credincioşii vor participa la Sf. Liturghie de la M-rea „Sf. Treime“, lăcaş ce îşi serbează hramul, un moment important fiind acela al închinăciunii la moaştele Sfântului Ierarh. De la Sfântul Nectarie, pelerinii vor merge la Complexul Monahal Meteora, după care, în următoarea zi, 10 noiembrie, vor face cale întoarsă către Iaşi. Fiecare persoană va plăti pentru acest pelerinaj 230 de euro, în tarif fiind inclus transportul cu autocar clasificat ***; cazare la hotel de 2 stele cu camere în regim dublu cu mic dejun şi însoţitor de grup; pelerinii vor plăti separat accesul la două mănăstiri (app. 6 euro) din cadrul Complexului Monahal Meteora, taxa de ferryboat (aprox. 40 de euro), suplimentul pentru cină (aprox. 18 euro) şi asigurarea medicală.

Două pelerinaje în Ţara Sfântă

Între 12-19 noiembrie şi 21-28 noiembrie sunt organizate două pelerinaje în Ţara Sfântă, pelerinii urmând Mântuitorului şi călcând în toate locurile pe unde a păşit Iisus Hristos: oraşul Nazaret, satul Cana Galileei, oraşul Haifa, port la Marea Mediterană, aflat într-un mare golf la poalele Muntelui Carmel, Muntele Tabor (muntele Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos), Capernaum - oraşul Domnului nostru Iisus Hristos, situl arheologic al vechiului oraş Capernaum, Valea Iordanului, oraşul Ierihon - cel mai vechi oraş din lume. După o scurtă oprire la Marea Moartă, pelerinii se vor îndrepta spre Hozeva, apoi oraşul Betania - mormântul Sfântului Lazăr, Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Ierusalim -scăldătoarea Vitezda, Drumul Crucii, cu cele 14 opriri, Biserica Sfântului Mormânt, Golgota, Piatra Ungerii, Sfântul Mormânt şi toate paraclisele, Betleem, aşezământul românesc de la Ierusalim, Muntele Sion, la locul Cinei celei de Taină, Zidul Plângerii sau Zidul de Vest, oraşul Lida şi Tel Aviv.

Citește despre: