Cufundaţi în liniştea de la Schitul Sihla

Social

Cufundaţi în liniştea de la Schitul Sihla

    • Cufundaţi în liniştea de la Schitul Sihla
      Cufundaţi în liniştea de la Schitul Sihla

      Cufundaţi în liniştea de la Schitul Sihla

    • Cufundaţi în liniştea de la Schitul Sihla
      Pestera unde s-a nevoit în post şi rugăciune Sf. Teodora de la Sihla

      Pestera unde s-a nevoit în post şi rugăciune Sf. Teodora de la Sihla

Arsiţa oraşului te îndeamnă să cauţi locuri cu umbră şi cu linişte, să-şi odihneşti mintea de gâlceava cotidianului. Iar prima destinaţie care îţi vine în minte sunt Munţii Neamţului: ei te îmbrăţişează şi te îmbie pe potecile înguste spre locuri unde parcă iarba este mai verde ca niciunde. O linişte totală regăseşti înspre Schitul Sihla, loc sfânt unde s-a rugat neîncetat Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, sărbătorită de creştinii ortodocşi la data de 7 august.

De la Mănăstirea Agapia, în stânga pe lângă chiliile măicuţelor de la mănăstirea unde ai impresia că te afli în împărăţia florilor, să tot fie vreo 7 kilometri, pe un drum cu piatră, până la Schitul Sihla. Mai câştigat eşti însă dacă ai străbate distanţa aceasta pe jos, respirând aerul puternic oxigenat şi admirând minunile pământului, sau dacă porneşti pe potecă, înspre peştera Cuvioasei Teodora, locul unde sfânta s-a nevoit nopţi în şir. 

Sufletul ţi-l hrăneşti sigur, prin rugăciune, post şi respectând cuvântul Domnului ce-l vei primi în aste locuri binecuvântate; călugării de aici găsesc oricând o vorbă bună pentru tine, iar de te vei simţi slăbit de puteri din cauza urcuşului, vei primi şi un blid de mâncare. Pentru că nimeni nu pleacă de aici neprimenit.

Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ organizează un pelerinaj pe 7 august

Aici, în loc binecuvântat de Dumnezeu, se cuvine să ajungi măcar de ziua Sfintei, printre pelerinii ce caută să-i mulţumească în fiecare an pentru îndeplinirea tuturor rugilor.

Organizat, se poate merge cu ajutorul Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Pelerinajul de o zi la Mănăstirea Sihla, în data de 7 august, se va derula pe următorul itinerar: Iaşi - Paşcani - Târgu Neamţ - Mănăstirea Sihla - Mănăstirea Sihăstria, de aici îndărăt spre târgul Ieşilor, făcându-se opriri la Mănăstirea Sihla (peştera Cuvioasei Teodora) şi Mănăstirea Sihăstria (biserica, chilia şi mormântul părintelui Ilie Cleopa, mare duhovnic al ortodoxiei româneşti).

Potrivit reprezentanţilor Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“, tarifele variază în funcţie de numărul pelerinilor (57 de lei - grup de minimum 45 de persoane, 75 de lei - grup de minimum 30 de persoane, respectiv 109 lei - grup de minimum 12 persoane).

Pelerinii pot ajunge la marile hramuri ale mănăstirilor din nordul Moldovei

În luna august, angajaţii Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al MMB îi întâmpină pe credincioşi şi pe preoţii de parohie cu ofertă diversă, adevărate călătorii de o mare însemnătate spirituală în locuri mult iubite de cei ce caută linişte, pace şi dragostea lui Dumnezeu mai aproape.

Aceasta debutează cu un pelerinaj la Mănăstirea Bistriţa, jud. Neamţ, în data de 4 august. Printre obiectivele vizitate se numără Castelul Sturdza şi Mănăstirea Miclăuşeni, Mănăstirea Războieni, Mănăstirea Bistriţa, Mănăstirea Pângăraţi, Piatra Neamţ (Biserica „Sf. Ioan“, Curtea Domnească şi Turnul Clopotniţă).

Pelerinaj la Mănăstirea Neamţ de sărbătoarea Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ, în data de 5 august: Cetatea Neamţului, M-rea Neamţ (biserica, muzeul şi cripta osuară), M-rea. Secu, M-rea Sihăstria (biserica, chilia şi mormântul părintelui Ilie Cleopa).

Marile sărbători din calendarul ortodox pot fi întâmpinate de credincioşi mulţumită pelerinajelor organizate special în aceste zile: sărbătoarea Schimbării la Faţă - hramul mănăstirii de pe Muntele Ceahlău, 5 - 6 august: Cetatea Neamţ, mănăstirile Neamţ, Secu, Sihăstria, Durău, seara existând posibilitatea participării la sărbătoarea Muntelui Ceahlău de la Durău. În dimineaţa celei de-a doua zile de pelerinaj se face deplasarea către Mănăstirea Ceahlău, unde credincioşii vor participa la Sf. Liturghie. Pe drumul de întoarcere se trec Cheile Bicazului şi se face oprire la Lacul Roşu.

O altă mare sărbătoare,  Adormirea Maicii Domnului, zi de hram la Mănăstirea Putna îi poate regăsi pe credincioşi chiar în locul ctitorit de marele voievod Ştefan cel Sfânt. La 15 august se organizează pelerinaj pe traseul Iaşi - Fălticeni - Gura Humorului - Vatra Moldoviţei - Rădăuţi - Mănăstirea Putna - Suceava - Iaşi, cu opriri la Putna, Voroneţ, Moldoviţa şi Suceviţa. Aceeaşi sărbătoare este cuprinsă ş într-un pelerinaj de două zile, 15-16 august, la Mănăstirea Durău.

Alte oferte de pelerinaj intern în luna august

Pelerinaj în Dobrogea (10-12 august)

Obiective: Constanţa (Monumentul Triumfal, Peştera Sf. Andrei, M-rea Dervent), Basarabi (Complexul Monastic, opţional degustare de vinuri), Histria, M-rea Celic Dere, M-rea Cocoş, M-rea Saon, M-rea Vladimireşti.

Pelerinaj în Transcarpatica şi croazieră pe Dunăre (18-24 august)

Ziua 1: Deplasare pe traseul Iaşi - Sebeş, cazare la Sebeş.

Ziua 2: Mic dejun. Deplasare pe traseul Şebes - Şugag - Transcarpatica (Transalpina) - Pasul Urdele - Novaci - Târgu Jiu - Mănăstirea Tismana (cazare).

Ziua 3: Mic dejun. Vizitarea zonei Tismana, Băile Herculane, Orşova (cazare).

Ziua 4: Mic dejun. Croazieră pe Dunăre, cazare Orşova.

Ziua 5: Mic dejun. Deplasare spre Râmnicu Vâlcea, cu vizitarea obiectivelor de pe traseu: Drobeta-Turnu Severin, Mănăstirea Polovragi, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Bistriţa.

Ziua 6: Deplasare pe traseul: Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel, Mănăstirea Nămăeşti, Rucăr, Bran sau pe varianta Curtea de Argeş, Transfăgărăşan, Lacul şi cascada Bâlea, Cârţişoara. Cazare: Sâmbăta de Sus.

Ziua 7: Mic dejun. Vizită la Cetatea Bran, Cetatea Râşnov, Poiana Braşov.

Pelerinaj în zona Suceava - Vatra Dornei (25-26 august)

Obiective vizitate: M-rea „Sf. Ioan“, Cetatea de Scaun a Sucevei, M-rea Voroneţ, M-rea Humor, M-rea Tihuţa. Cazare: Vatra Dornei

Ziua 2: Vatra Dornei, Piatra Teiului, M-rea Secu, M-rea Neamţ, Cetatea Neamţ.

În tot sezonul estival, sunt organizate pelerinaje de 1 zi la mănăstirile din Iaşi: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei - închinare la moaştele Sfintei Parascheva, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“, Biserica „Sfântul Nicolae“ Domnesc, Mănăstirea Golia, Biserica Bărboi, Mănăstirea Galata, Mănăstirea Cetăţuia, pelerinaje de o zi organizându-se şi în împrejurimile Iaşului la Mănăstirea Vlădiceni, Mănăstirea Hlincea şi mănăstirile Cetăţuia şi Galata.

 

Pentru informaţii privind tarifele şi posibilitatea de personalizare a traseelor, credincioşii şi preoţii de parohie se pot adresa Centrului de Pelerinaje „Sf. Parascheva“ din Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.14, Iaşi - 700064, România sau la numerele de telefon 0040. 232. 276. 907 şi Fax: 0040. 232.276.867 şi pe internet: Email: centruldepelerinaj@yahoo.co.uk; office@provitur.ro  Web: www.centruldepelerinaj.ro;  www.provitur.ro.  Agenţai PROVITUR, parte integrantă a Compartimentului „Pelerinaje şi turism“ al MMB oferă şi posibilitatea petrecerii concediului de odihnă atât la munte, cât şi pe litoral.

Citește despre: