Odată, cum mergeam cu sfântul prin piaţa oraşului, văd la dreapta mea un om care aştepta ceva. Veneau după el mulţi săraci cerându-i ajutor. Iar el, facându-se că-i alungă, le punea repede în mână milostenia sa. Aşa se ascundea de oameni. Cum l-am văzut, l-am tras de mână pe cuviosul şi i-am spus despre virtutea acestui om. Iar el, mi-a zis: „Este mare înaintea lui Dumnezeu. Îl cunosc, pentru că de mai multe ori m-am întâlnit cu el”. Apoi, după câteva zile iarăşi l-am întrebat despre această virtute şi el mi-a povestit această străină minune:

Eram copil cam de 12 ani, mi-a zis el, şi m-am dus la biserica Sfântului Apostol Toma să mă rog. Aici am găsit un preot învăţând poporul şi, între altele, a vorbit şi despre milostenie. Zicea că cel ce dă milostenie la săraci este ca şi cum ar pune în mâna Domnului ceea ce dăruieşte. Când am auzit acest cuvânt m-am minunat şi am judecat pe omul lui Dumnezeu, zicând că este mincinos. Pentru că, gândeam, de vreme ce Domnul este în ceruri de-a dreapta Tatălui, cum poate să fie pe pământ ca să ia ceea ce dăm la săraci.

Deci, pe când mergeam şi mă gândeam la cele auzite, văd din întâmplare un sărac zdrenţăros, care avea deasupra capului lui, o, minune, chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Şi cum mergea săracul, s-a întâlnit cu un om milostiv, care i-a dat o bucată de pâine. Dar când acel iubitor de săraci a întins mâna sa către cerşetor, a întins şi Domnul din icoană mâna Sa, a luat pâinea şi a mulţumit, apoi a dat-o săracului. Însă nici acesta, nici cel milostiv nu au văzut ceva. M-am minunat şi am crezut. De aici ştiu că cel ce dăruieşte fraţilor celor nevoiaşi, pune darul său cu adevărat în mâinile lui Hristos. Această icoană a lui Hristos o văd deasupra tuturor săracilor şi de aceea mă străduiesc să fac cât pot milostenie, care atât de mult îi place Domnului.

(Un episcop ascet, Viața și învâțâturile Sfântului Ierarh Nifon, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 79)