Nodulii s-au micşorat mult

Minuni - Vindecări - Vedenii

Nodulii s-au micşorat mult

    • Nodulii s-au micşorat mult
      Nodulii s-au micşorat mult

      Nodulii s-au micşorat mult

La controlul de specialitate, doamna doctor a constatat că nodulii s-au micşorat mult. Pe tot parcursul tratamentului am citit Acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul, rugându-mă în special acestui sfânt.

În anul 2010, în urma unui control de specialitate, am fost diagnosticată cu noduli la sân, care s-au dovedit a fi de natură canceroasă. Am urmat tratamentul indicat de medicul specialist, care mi-a recomandat operaţia, dar operaţia am refuzat-o.

Între timp, fiul meu a fost plecat în Grecia, unde a ajuns la Biserica Sfânta Treime din insula Eghina unde se află moaştele Sfântului Nectarie şi în insula Evvia, la Procopie, unde sunt moaştele Sfântului Ioan Rusul. Mi-a adus mir şi aghiasmă de la cele două biserici, cu care m-am uns în timpul tratamentului.

La controlul de specialitate, doamna doctor a constatat că nodulii s-au micşorat mult. Pe tot parcursul tratamentului am citit Acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul, rugându-mă în special acestui sfânt.

Doresc să mulţumesc din suflet Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului şi Sfântului Nectarie Taumaturgul, Sfântului Ioan Rusul, pentru că m-au ajutat şi au înfăptuit minunea! Datorită lor eu trăiesc şi astăzi. Eu nu am să uit niciodată de ajutorul care mi-a fost dat, motiv pentru care mă voi ruga în continuare lor.

Mia

(Sfântul Nectarie, Vindecări minunate, Ediție îngrijită de Ciprian Voicilă, Editura Areopag, București, 2012, p. 174)