Salvarea demonizatului

Minuni - Vindecări - Vedenii

Salvarea demonizatului

    • Salvarea demonizatului
      Salvarea demonizatului

      Salvarea demonizatului

Sfinţii Arhangheli, cu puterea lor de nebiruit, au salvat în 1916 viaţa în mănăstirea aghiorită a Sfântului Dionisie, în ziua sărbătorii şi a privegherii lor.

Sfinţii Arhangheli, cu puterea lor de nebiruit, au salvat în 1916 viaţa în mănăstirea aghiorită a Sfântului Dionisie, în ziua sărbătorii şi a privegherii lor.

Se găsea atunci în mănăstire un demonizat, care descoperea păcatele celorlalţi, făcea fapte nevrednice, cânta cântece laice şi bisericeşti. În noaptea aceea, atât de mult îl necăjise diavolul, încât când se cânta: “Ceea ce eşti mai cinstită...”, l-a ridicat ca pe un meteorit şi-l învârtea în aer!

Când s-au cântat “Laudele”, a scos un răcnet adânc, a plecat din mijlocul celorlalţi şi s-a dus să se arunce în mare.

În partea opusă, spre poarta dinspre apus a bisericii, se găsea o trecere în formă de cameră. Acolo sunt pictaţi arhanghelii Mihail, Gavriil şi Rafail. Pe când trecea pe acolo, demonizatul, a văzut o mână mare care iese din icoană, tăindu-i calea. A fost nevoit să stea nemişcat şi aşa l-au prins fraţii care-l urmăreau.

Acestea le-a povestit el însuşi, revenindu-şi. Mai târziu după ce i-au citit de multe ori exorcismele (rugăciuni de scoatere a diavolului) a plecat de la mănăstire liniştit şi împăcat.

(Ion Andrei Ţârlea, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 206-207)

Citește despre: